Acum la Digi FM Alice Tudor FAYDEE - HELWE
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Radu Mazăre a fost achitat în dosarul vânzărilor ilegale de terenuri din Mamaia

Radu Mazăre

Fostul primar Radu Mazăre a fost achitat, luni, de Curtea de Apel Constanța, în dosarul în care, pe fond, fusese condamnat la 6 ani și 6 luni pentru înstrăinarea unor terenuri din staţiunea Mamaia la preţuri subevaluate. Decizia este definitivă.

Magistrații l-au achitat pe fostul primar Radu Mazăre, acuzat de mai multe fapte de abuz în serviciu, pentru care, în luna mai 208, Tribunalul Constanța decisese condamnarea sa la închisoare. Pedeapsa contopită era de 6 ani și 6 luni de închisoare.

În acelaşi dosar, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentatul, la data faptelor, al SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a fost și ea achitată.

Pe fond, Hortolomei-Moscu fusese condamnată la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare.

Deciziile Curții de Apel Constanța sunt definitive.

De asemenea, instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondată.

Totodată, a fost ridicată măsura sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor inculpaților.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Constanţa, la data de 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/metrul pătrat, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 metri pătraţi, situat în staţiunea Mamaia. Conform procurorilor, prin aceasta el a provocat Primăriei Constanţa o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

La data de 28 februarie 2007, primarul Constanţei şi-ar fi îndeplinit din nou în mod defectuos atribuţiile de serviciu vânzând, la un preţ modest, alte două terenuri aparţinând Primăriei Constanţa, unul în suprafaţă de 11.890 metri pătraţi, iar celălalt de 502,81 de metir pătraţi, „faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Concret, Radu Mazăre ar fi stabilit cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală pentru o suprafaţă de 11.890 metri pătraţi de teren, situată în intravilanul municipiului Constanţa, în staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Gina Hortolomei-Moscu, inculpată şi ea în acelaşi dosar.

La data de 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei-Moscu şi SC Mehmetoglu SRL ar fi dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un alt teren, în suprafaţă de 502,81 metri pătraţi, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante tot de Hortolomei-Moscu. Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestora.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Paul Mackenzie/ Profimedia
A convins sute de oameni să moară de foame pentru a ajunge în Rai. Liderul sectei din Kenya...
Diego Maradona/ Profimedia
Pedeapsa cu închisoarea, cerută pentru aproape întreaga echipă medicală a lui Maradona: „Au...
2024-05-27-0021
Sorin Grindeanu: "Poţi să spui că Radu Mazăre n-a făcut lucruri bune? Parcă turismul însemna...
omar hayssam
Omar Hayssam a fost eliberat condiționat. În 2014 era condamnat la 24 de ani de închisoare cu...
Te-ar putea interesa și
Andrew și Tristan Tate
Frații Tate cer să fie eliberați pe cauțiune din închisoarea din SUA. Tristan Tate, declarație...
Cătălin Cherecheș
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat pentru luare de mită, a...
Elena Udrea/ Foto: Facebook
Elena Udrea, reacție dură după o vacanță la Mamaia: „Este un dezastru. Ați distrus tot”
Marius Borg Hoiby/ Profimedia
Fiul prințesei Mette-Marit ar putea fi eliberat din închisoare. Cere să fie alături de mama sa...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport România U19, învinsă de Israel în preliminariile EURO
România U19, învinsă de Israel în preliminariile EURO
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 4 Rehearsals and Photocalls
Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată într-o piesă de Crăciun lansată...
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...