Acum la Digi FM Marius Dobre JOEL CORRY FT RAYE - BED
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi, denunță o decizie discriminatorie după ce a încercat să se angajeze într-o instituție subordonată Senatului: „Nu cer milă”

Petra
Petra Pentelei / Facebook

O tânără nevăzătoare, cunoscută susţinătoare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din România, denunţă decizia prin care o comisie din Senat a discriminat-o „profund” în privinţa ocupării unui post la o instituţie din subordinea camerei superioare a Parlamentului, în condiţiile în care la concursul pentru obţinerea acestui post a obţinut „cel mai mare punctaj” dintre cei patru candidaţi. Petra Iulian Pintelei reclamă „nedreptatea” prin care au fost „favorizate din nou sinecurile politice”, candidatul câştigător fiind votat „strict pe criterii politice”.

Petra Iuliana Pintelei, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunităţii persoanelor cu dizabilităţi din România, trage un semnal de alarmă după o experienţă „profund nedreaptă” în încercarea de a obţine un post în cadrul unei instituţii subordonate Senatului, dedicat protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, experienţă pe care o povesteşte pe o reţea de socializare.

Potrivit informaţiilor publicate pe contul „Gemenii Graur”, Petra Pintelei a obţinut cel mai mare punctaj pentru un post public dedicat protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, dar a fost respinsă în favoarea unui candidat fără dizabilităţi şi cu susţinere politică.

Aceeaşi sursă menţionează că Petra Pintelei a candidat fără susţinere politică, fără a apela la influenţa ei online – doar prin forţele proprii, pe baza competenţelor şi a muncii sale. A fost audiată de Comisia pentru Drepturile Omului şi Egalitatea de Şanse, unde a obţinut cel mai mare punctaj dintre toţi cei patru candidaţi – trei dintre ei având dizabilităţi, unul fără dizabilităţi. Potrivit Petrei Pintelei, acest post viza problemele persoanelor cu dizabilităţi.

„Cu toate acestea, postul a fost câştigat de candidatul fără dizabilităţi, care a obţinut un punctaj mai mic, dar a fost votat în plen strict pe criterii politice, fără ca meritul şi competenţa să mai conteze. Consider că acest lucru a fost o nedreptate pentru că nu a primat competenţa în final, ci au primat strict puterea şi susţinerea prin influenţă, iar noi, persoanele cu dizabilităţi, ar trebui să decidem o dată pentru totdeauna pentru noi, fără să ne creeze alţii un cadru în care noi doar să fim prezenţi ca să facem loc altora să aibă întâietate. Mă bucur că pot vorbi despre asta şi încurajez cât mai multe persoane nedreptăţite în acest fel să vorbească alături de noi”, afirmă Petra Pintelei în postarea publicată pe reţeaua de socializare, potrivit News.ro. 

Ea mai spune că egalitatea de şanse a fost doar „iluzia că poţi obţine ceva prin competenţă”.

„Asta a fost tot. În rest, a contat doar plenul şi noi chiar am auzit că acolo s-a făcut o manevră pe faţă, prin care s-a spus că va ieşi cine trebuie”, a adăugat Petra Pintelei, precizând că la comisie a obţinutn „cel mai mare punctaj”.

Petra Iuliana Pintelei denunţă decizia ca fiind una „profund discriminatorie”, „un act de faţadă, care a mimat egalitatea de şanse, dar a favorizat din nou sinecurile politice şi relaţiile din culise”. Ea se declară dezamăgită, dar nu înfrântă, şi spune că întreaga ţară trebuie să afle despre această nedreptate.

„Nu cer milă. Cer echitate. Cer să conteze pregătirea, nu carnetul de partid. Cât timp ne vom mai preface că susţinem persoanele cu dizabilităţi, dar le vom închide uşile în faţă exact când vor să contribuie şi ele la binele comun?”, se întreabă Petra Iuliana Pintelei.

„Petra Pintelei este o tânără nevăzătoare cu o inteligenţă remarcabilă, un spirit civic autentic şi o voce care inspiră mii de români. Luptă de ani de zile pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi este un exemplu de curaj şi perseverenţă. Astăzi, vocea ei trebuie auzită mai tare ca oricând”, se mai arată in mesajul postat pe reţeaua de socializare.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Partenerii noștri
DigiSport "Rar vezi așa ceva"! Ocazie uriașă de gol în UEFA Champions League, iar apoi a urmat "dezastrul"
"Rar vezi așa ceva"! Ocazie uriașă de gol în UEFA Champions League, iar...
PeRoz Ultimatumul dat de Catherine Zeta-Jones lui Michael Douglas, pe când el avea 5 iubite: "Uneori, lucrurile mergeau prea departe"
Ultimatumul dat de Catherine Zeta-Jones lui Michael Douglas, pe când el...
Film Now Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și Olga
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se...
Digi Life Trucurile de hotel pe care orice turist ar trebui să le știe. De ce trebuie să pui valiza în cadă și un pantof în seif
Trucurile de hotel pe care orice turist ar trebui să le știe. De ce...
F1 Grand Prix of Qatar - Sprint & Qualifying
Cursele de F1 din Qatar şi Abu Dhabi se vor desfăşura conform planificării...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Empty,Asphalt,Road,And,Blue,Sky,With,White,Clouds.road,Background.
De mâine, şoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord
oana zamfir vlad craioveanu tania turtureanu
Tania Turtureanu, moment emoționant cu piesa Laurei Stoica și povestea „Tania Tanc”
Nicuşor Dan/ Profimedia
19 noiembrie devine oficial Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin! Nicușor Dan a...
770x400
„Primul 11”: Digi FM sărbătorește 11 ani cu o ediție specială a matinalului, în direct de la...