Acum la Digi FM Alex Vidia AVA MAX - Torn (Beatmix Nou)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Pensiile ajung cu întârziere, luna aceasta. Ce explicații dă Poșta Română

Talon de pensie cu bani

Distribuirea pensiilor va întârzia luna aceasta, anunță Poșta Română. Pensionarii își vor primi drepturile bănești abia între 10 și 20 ianuarie.

Decalarea se produce deoarece banii ajung în conturile Poștei începând de mâine, 7 ianuarie, așa cum se întâmplă la fiecare început de an.

Compania spune că într-o lună obișnuită primește prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate.

„Ca la orice început de an, partenerii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice virează prima tranșă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile”, explică Poșta, într-un comunicat.

Înțelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
FOTBAL:RAPID BUCURESTI-SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (12.05.2023)
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De...
pensii-2024
Când intră pensiile în decembrie 2026. Poșta Română a anunțat calendarul complet al plăților...
Romania's Prime Minister-designate Holds Meeting With Parliamentary Parties On Forming A Government
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie. Trebuie...
Luca Niculescu
Premierul Luca Niculescu, precizări despre Pilonul 2 de pensii: "Nu se atinge nimeni de el...
Te-ar putea interesa și
Luca Niculescu (7)
Ce spune Luca Niculescu despre indexarea pensiilor: "Avem obligaţia să îi protejăm pe cei mai...
Alina Pușcău/ Foto: Facebook
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit...
ICCJ
Guvernul, obligat să plătească 4,8 miliarde de lei magistraților. Înalta Curte a dat verdictul...
Romanian Minister of Environment, Press Conference, Bucharest, Romania
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii...
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Mihai Pintilii a fost ofertat să devină antrenor principal și s-a decis pe loc!
Mihai Pintilii a fost ofertat să devină antrenor principal și s-a decis pe...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Târgul de Crăciun Craiova (2)
Începe Târgul de Crăciun de la Craiova. Programul din 2026 și principalele atracții din...
Meghan Markle, alături de mama ei, Doria, și de prințul Harry / Foto: Profimedia
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas...
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
targul de craciun din sibiu (2)
Când începe Târgul de Crăciun din Sibiu. Principalele atracții și data până la care poate fi...