Papa Leon, în vârstă de 71 de ani, a fost externat sâmbătă după-amiază din spitalul Gemelli din Roma, la patru zile după o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar, şi s-a întors la Vatican.
Suveranul Pontif a ieşit din spital fără ajutor şi s-a îndreptat spre maşina care îl aştepta, oprindu-se pentru a discuta cu persoanele adunate în faţa unităţii medicale.
Medicii au autorizat externarea după efectuarea ultimelor analize de sânge şi investigaţii imagistice toracice, care au confirmat evoluţia favorabilă a recuperării.
Papa a fost operat marţi pentru îndepărtarea lobului inferior al plămânului drept, după ce a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, cea mai frecventă formă de cancer la plămâni, relatează News.ro.
Potrivit medicilor, intervenţia chirurgicală s-a încheiat cu succes, fără complicaţii. Echipa medicală nu a comunicat însă dimensiunea tumorii şi nici dacă boala s-a extins la ganglionii limfatici din apropiere, informaţii esenţiale pentru stabilirea prognosticului.
Papa Leon urmează să îşi reia duminică apariţiile publice, când va conduce rugăciunea tradiţională Angelus, la ora locală 12:00, în faţa credincioşilor reuniţi în Piaţa Sfântul Petru.
Diagnosticul a provocat îngrijorare la Vatican, având în vedere că Leon, ales Suveran Pontif în mai 2025, era considerat relativ tânăr şi energic. Boala a ridicat întrebări privind modul în care îşi va putea continua pontificatul şi activităţile publice.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!