Acum la Digi FM Audiență Națională SHAKIRA - addicted to you
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Pacienta care a luat foc în sala de operații de la Spitalul Floreasca a murit

Pacienta de 66 de ani care a luat foc pe masa de operații de la Spitalul Floreasca a murit duminică seară. Anunțul a fost făcut de deputatul Emanuel Ungureanu, cel care a și semnalat situația.

Din păcate, din cumulul de probleme care au existat de la momentul în care a fost incendiată această doamnă și până la momentul în care s-a întâmplat tragedia în această seară, vorbim despre omor din culpă și putem vorbi fără nicio problemă de neglijență gravă, atâta vreme cât informațiile contradictorii pe care le-a dat în aceste zile medicul curant Mircea Beuran incrimina pe nedrept doar personalul auxiliar pentru ce s-a întâmplat în sală și același medic curant a strecurat și o altă minciună care nu poate fi contestată și anume că pacienta ar fi fost dezinfectată cu o substanță pe bază de alcool pentru că ar fi fost alergică la iod, a declarat parlamentarul USR.

Potrivit acestuia, nu a fost efectuată nicio analiză care să ateste că pacienta ar fi fost alergică la betadină sau la o substanță pe bază de iod.

Transmit familiei îndoliate condoleanțele mele sincere și îi rog să lupte pentru adevăr în memoria acestei doamne care s-a stins din viață din cauza acestei grave neglijențe din partea unor oameni în mâna cărora și-a pus viața, a mai precizat Ungureanu.

Femeia a fost arsă pe masa de operații la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce un chirurg ar fi greșit substanțele de dezinfecție, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a aflat târziu de situație și imediat a cerut control deoarece exista pericolul mușamalizării cazului.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Michael Sanft/ Profimedia
Avocatul care l-a apărat pe presupusul ucigaș al lui Tupac Shakur a fost găsit mort în...
Sebastián Lelio/ Profimedia
Un regizor premiat cu Oscar a murit la doar 52 de ani! Sebastián Lelio a lăsat în urmă filme...
Patrick Stewart, "Star Trek Nemesis" (2002)
Doliu la Hollywood! Patrick Stewart, legendarul actor din „X-Men” și „Star Trek”, a murit la...
Hot,Temperature,thermometer,On,Yellow,Sky,With,Sun,Shining,In,Summer
Trei milioane de oameni au murit din cauza căldurii în doar 8 ani. Cercetătorii cer declararea...
Te-ar putea interesa și
Diego Maradona/ Profimedia
Pedeapsa cu închisoarea, cerută pentru aproape întreaga echipă medicală a lui Maradona: „Au...
a murit mama lui victor ponta
A murit Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta, la 84 de ani. Mesajul fostului premier: "O vom...
Doliu în familia Huidu. Tatăl lui Vlad și Șerban a murit/ Foto: Facebook
Doliu în familia Huidu. Tatăl lui Vlad și Șerban a murit subit: „Nu răspundeți pe fugă...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Tragedie în București. Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de pe pasajul Obor
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Matei Ilie, răspuns pentru valul de critici după cele patru înfrângeri din Nations League
Matei Ilie, răspuns pentru valul de critici după cele patru înfrângeri din...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Târgul de Crăciun Craiova (2)
Începe Târgul de Crăciun de la Craiova. Programul din 2026 și principalele atracții din...
Meghan Markle, alături de mama ei, Doria, și de prințul Harry / Foto: Profimedia
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas...
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
targul de craciun din sibiu (2)
Când începe Târgul de Crăciun din Sibiu. Principalele atracții și data până la care poate fi...