Acum la Digi FM Gabriel Cindea TRAIN - Hey soul sister
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Nicuşor Dan: Preşedintele recâştigă dreptul de a sesiza CCR pe o lege, chiar şi după ce a fost reexaminată de Parlament

ND 2025-11-12-5333
Nicușor Dan, președintele României, susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni din București, 12 noiembrie 20225. Inquam Photos / George Călin

Preşedintele României are dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament, a anunţat, sâmbătă, şeful statului, Nicuşor Dan.

Potrivit lui Nicuşor Dan, aceasta este o revenire la practica constituţională de dinainte de 2018, care întăreşte rolul preşedintelui ca garant al respectării Constituţiei, relatează Agerpres.

''Curtea Constituţională a decis recent o schimbare esenţială: Preşedintele României îşi recâştigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament. Este o revenire la practica constituţională de dinainte de 2018, care întăreşte rolul Preşedintelui ca garant al respectării Constituţiei. Această clarificare a fost făcută în urma sesizării mele, în cadrul căreia Curtea Constituţională a admis obiecţia şi a declarat neconstituţională o lege privind reorganizarea unor unităţi de cercetare'', a scris acesta pe Facebook.

Citește și: Nicuşor Dan anunţă consultări decisive cu magistraţii: „Am primit sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiţie”

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Nicuşor Dan/ Profimedia
19 noiembrie devine oficial Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin! Nicușor Dan a...
Chisinau, Moldova - august 27, 2026: Official visit of Romanian President Nicușor Dan to the Republic of Moldova.
Nicuşor Dan o felicită pe Iliana Iotova, câştigătoarea alegerilor prezidenţiale din Bulgaria...
doua trenuri s-au ciocnit in spania (9)
Nicușor Dan, mesaj de condoleanțe și solidaritate după tragedia feroviară din Spania: "Sunt...
ND 2025-11-12-5296
Nicușor Dan, avertisment dur după sabotajul de la CARFIL Brașov. Rusia, acuzată că vizează...
Te-ar putea interesa și
Traian Băsescu
Traian Băsescu: "Stăpânul guvernului va fi Sorin Grindeanu, dar nu direct, ci prin...
Nicușor Dan
Ziua Armatei | Nicuşor Dan: Mesajul meu pentru români este unul de încredere în capacitatea...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, după ce o dronă a lovit o navă foarte aproape de apele teritoriale ale României...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan, interviu pentru Bloomberg: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina şi...
Partenerii noștri
DigiSport Nicolae Stanciu: ”21 de ani de așteptare au luat sfârșit. În zilele următoare voi posta mai multe”
Nicolae Stanciu: ”21 de ani de așteptare au luat sfârșit. În zilele...
PeRoz Se schimbă radical viața pentru 3 zodii până la final de noiembrie. Norocul le surâde după o perioadă plină de încercări
Se schimbă radical viața pentru 3 zodii până la final de noiembrie...
Film Now Michael Douglas, despre discuțiile aprinse cu Glenn Close pe platourile de filmare de la „Fatal Attraction”: „A luptat ca o războinică”
Michael Douglas, despre discuțiile aprinse cu Glenn Close pe platourile de...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Bonnie Tyler, o iubire de-o viață cu Robert Sullivan. Viața neconvențională pe care artista a construit-o alături de soțul ei
Bonnie Tyler, o iubire de-o viață cu Robert Sullivan. Viața...
Digi Life Ritualul de 10 secunde care îți poate transforma dimineața. Secretul pentru energie și o piele radiantă
Ritualul de 10 secunde care îți poate transforma dimineața. Secretul...
Un meci de box din Turcia s-a transformat într-o bătaie generală/ Foto: X
Un meci de box din Turcia s-a transformat într-o bătaie generală. Zeci de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Atac armat în Polonia (2)
Noi detalii despre atacul sângeros din Cracovia. De ce a fost deschisă o anchetă pentru...
toamna
Vin 20 de grade în România, după un episod de frig extrem! Cum se schimbă vremea începând de...
Inter Miami CF v Nashville SC - 2025 MLS Cup Playoffs
Messi, performanță fără precedent în MLS! A câștigat Gheata de Aur pentru al doilea an...
Atac armat în Polonia (4)
Atacatorul din Cracovia, influențat de ideologia de extremă dreapta. Ce s-a aflat despre...