Acum la Digi FM Cetin Rasit JAY SEAN - Ride It
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

System of a Down revine cu două melodii noi, după o pauză de 15 ani, dedicate militarilor care luptă cu Azerbaidjan

system-of-a-down
Foto: Facebook/System of a Down

Trupa rock americană System of a Down, compusă din patru muzicieni de origine armeană, a lansat joi seară primele sale piese noi după o pauză de 15 ani, informează Agerpres.

Precedentele realizări notabile din cariera acestui cvartet condus de solistul Serj Tankian includ un premiu Grammy, câştigat în 2006, şi alte patru nominalizări la Grammy Awards, iar trei dintre cele cinci albume de studio ale sale au debutat pe primul loc în topul american - Billboard 200.

Dar, în pofida succesului de care se bucură în rândul publicului şi al criticilor de specialitate, trupa System of a Down a rămas în mare parte inactivă pe plan muzical începând din 2006.

„Suntem probabil singura trupă rock care are guverne pe post de duşmani, singura trupă rock implicată într-un război, aşa că am compus aceste cântece pentru a ridica moralul trupelor noastre şi pe cel al armenilor din lumea întreagă”, a declarat chitaristul-vocalist Daron Malakian.

Lansarea de joi seară a celor două piese noi, intitulate "Protect the Land" şi "Genocidal Humanoidz", a fost precedată de un mesaj publicat de formaţia americană pe reţelele de socializare luna trecută, după reizbucnirea conflictului armat dintre Armenia şi Azerbaidjan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acel conflict reprezintă din nou subiectul unui mesaj publicat joi seară de cei patru membri ai trupei System of a Down, care au afirmat că noile piese ale grupului abordează tematica „unui război groaznic şi grav care este îndreptat asupra patriilor noastre culturale, Arţah şi Armenia”.

Pentru a-i ajuta pe oamenii care au „o nevoie crucială şi disperată de ajutor”, ca şi de produse de primă necesitate, grupul System of a Down a anunţat că toate încasările ce vor fi obţinute de pe urma comercializării acestor două noi single-uri (fiecare este disponibil spre descărcare în format online contra unei donaţii sugerate de cel puţin 1 dolar) vor fi donate în beneficiul organizaţiei de caritate Armenia Fund, care are sediul în Statele Unite şi care furnizează produse de primă necesitate persoanelor aflate în situaţii precare în Arţah şi Armenia.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
European,Union,Flag,In,Front,Of,The,Berlaymont,Building,(european
UE acuză Rusia că face presiuni asupra Armeniei înaintea alegerilor legislative
Emmanuel Macron (président de la République Française), et son homologue ukrainien Volodymyr Zelensky en conférence de presse lors du sommet de la Coalition des Volontaires, au palais présidentiel de l'Elysée à Paris
Macron a cântat „La Boheme” a lui Aznavour în timpul unui dineu de stat la Erevan
Aleksandar Vucic/ Profimedia
Azerbaidjanul a întrerupt fluxul de gaz către Serbia, anunţă preşedintele Vucic
lavrov
Lavrov merge luni în Iran. Ministrul rus de externe va participa la o reuniune dedicată...
Te-ar putea interesa și
Server Beșirli
Umanitate și solidaritate. Un bărbat sărac din Azerbaidjan și-a umplut mașina veche cu...
Punct de verificare rusesc în Nagorno-Karabah
Armenia acuză Azerbaidjanul că a trimis trupe pe teritoriul său: „Aceasta este o infiltrare...
Joe Biden
Joe Biden este primul președinte al Statelor Unite care recunoaște genocidul armean
Meci de fotbal România-Armenia din preliminariile Cupei Mondiale Qatar 2022
Tricolorii au fost învinși dramatic de armeni, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale...
Partenerii noștri
DigiSport Singur pe teren: cum a fost surprins Dennis Man, după FC Porto - PSV 0-1
Singur pe teren: cum a fost surprins Dennis Man, după FC Porto - PSV 0-1
PeRoz Kate Middleton, ca o rază de soare într-o rochie galbenă spectaculoasă. Prințesa a purtat și tiara preferată a prințesei Dianei
Kate Middleton, ca o rază de soare într-o rochie galbenă spectaculoasă...
Film Now „Sunt încă în stare de şoc”. Christina Applegate, diagnosticată greșit cu scleroză multiplă: M-am întors la punctul zero
„Sunt încă în stare de şoc”. Christina Applegate, diagnosticată greșit cu...
Digi World De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa selenară
De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a cunoscut-o în copilărie, și fiica lor de 19 ani
Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a...
Digi Life Ce înseamnă, de fapt, „sănătos”? Ce trebuie să conțină un aliment pentru a primi această etichetă
Ce înseamnă, de fapt, „sănătos”? Ce trebuie să conțină un aliment pentru a...
meteo (38)
Atenționare ANM: vânt puternic şi ploi, în cea mai mare parte a ţării...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Sorin Grindeanu
Florin Negruțiu: „În 2028, PSD va fi pe copcă. Mare parte din electorat se duce spre...
prăjitură cu pere
Prăjitură răsturnată cu pere caramelizate. Rețeta unui desert de toamnă pufos, aromat și ușor...
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan, după ce a părăsit Palatul Victoria: "Am dovedit că se poate guverna şi altfel...
The State Funeral Of Queen Elizabeth II
Prințul Harry își dorește să se împace cu familia: "Unii oameni nu vor ca lucrurile să meargă...