Acum la Digi FM Nono Semen RIHANNA FEAT JAY-Z - Umbrella
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Meteorologii anunță ploi, ninsori și viscol în mai multe regiuni, până joi. Care sunt zonele aflate sub Cod galben

Ninsori/ Shutterstock
Ninsori/ Shutterstock

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vremea va fi rece, cu temperaturi minime negative în toată ţara, iar precipitaţiile, care se vor extinde, vor fi mixte la început, iar apoi vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări, în cea mai mare parte a ţării, cu viteze de 45-65 de kilometri pe oră, iar în sud şi sud-est va fi viscol.

O atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului şi viscol va fi valabilă de marţi până miercuri, la ora 14.00, în sudul Olteniei, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, în timp ce zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va fi sub Cod galben de intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă. În Bucureşti, temperaturile vor scădea de marţi şi va ninge, potrivit News.ro. 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de luni, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră, vizând o răcire a vremii, precipitaţii în general moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, gheţuş, intensificări ale vântului şi viscol.

Luni, vremea va deveni rece în Moldova, iar marţi şi în regiunile sudice, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 şi 4 grade. Miercuri vremea se va menţine rece în Moldova, estul Munteniei şi în Dobrogea, unde temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 0 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative la nivelul întregii ţări şi se vor încadra, între -9 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 4 grade în sudul Banatului şi pe litoral.

Marţi, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde sudul, estul şi local centrul ţării. La început vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, ploi în Dobrogea şi ninsori în Transilvania şi Moldova, precum şi la munte, apoi în noaptea de marţi spre miercuri vor predomina ninsorile. Se va depune strat de zăpadă în medie de 5...15 cm şi local de 20...30 cm. Se vor acumula cantităţi de apă de 10...20 l/mp şi local de peste 25 l/mp. Izolat vor fi condiţii de polei şi gheţuş.

Vântul va avea intensificări, în noaptea de luni spre marţi şi marţi, în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, iar din seara zilei de marţi în cea mai mare parte a ţării cu viteze la rafală în general de 45...65 km/h. În sud şi sud-est temporar va fi viscol şi vizibilitatea scăzută.

Totodată, ANM a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol, valabilă de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 14.00. În intervalul menţionat, în sudul Olteniei, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vor fi precipitaţii însemnate cantitativ. Ziua vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă, ninsoare) în Oltenia şi Muntenia, ploi în Dobrogea şi ninsori în Moldova. Noaptea vor predomina ninsorile. Se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 25...30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10...30 cm. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50...70 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.

Un alt Cod galben, vizând intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă, va fi în vigoare de marţi, de la ora 22.00, până miercuri, la ora 14.00. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70...90 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10...20 cm (echivalent în apă de 15...25 l/mp).

În zona municipiului Bucureşti, pe parcursul zilei de luni, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -2...0 grade.

Marţi, vremea se va răci. Cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), iar seara şi noaptea vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă în medie de 8...15 cm. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 15...25 l/mp. Vântul va avea intensificări cu rafale de 50...70 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea redusă sub 100 m. Temperatura maximă va fi de 2....3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.

Pe parcursul zilei de miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări în primele ore ale intervalului, când trecător va ninge (1...3 cm). Vântul va sufla în general moderat (rafale de 45...55 km/h), viscolind ninsoarea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -4...-3 grade.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
ploaie, umbrela, meteo, vremea (1)
Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni. Zonele în care vin ploi abundente
România, toamna
Toamnă deosebit de caldă. Temperaturi peste cele normale, în toată ţara, până la începutul...
Vreme octombrie/ Profimedia
Luna octombrie, mai caldă decât de obicei în România. Prognoza meteo pentru următoarele 4...
peisaj, toamna
Cum va fi vremea în octombrie 2026. Zonele în care a doua lună de toamnă începe cu temperaturi...
Te-ar putea interesa și
vremea, ploaie, persoana cu umbrela
Cum va fi vremea în România până miercuri. Vânt puternic, ploi și temperaturi de până la 23 de...
Isolated,Thermometer,Making,15,Degrees,Celsius,Temperature,In,Autumn,Season
Vremea se schimbă radical! Temperaturile cresc în toată România. Cum va fi toamna în...
Vreme / Shutterstock
Vremea din România se schimbă în următoarele săptămâni. Ce anunță ANM pentru finalul lui...
Vreme / Shutterstock
România trece de la vară la toamnă în câteva zile! Temperaturi de 30 de grade, apoi...
Partenerii noștri
DigiSport ”Nu cred că ar accepta!” Mesaj direct pentru Gică Hagi, după seria de 4 eșecuri și 13 goluri cu România
”Nu cred că ar accepta!” Mesaj direct pentru Gică Hagi, după seria de 4...
PeRoz Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în colanți din piele și pantofi cu tocuri înalte
Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în...
Film Now Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi aduce fostei soții
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în...
Digi World Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba istoria Egiptului Antic
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului, dezvăluită după patru decenii
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
masina rasturnata
Doi bătrâni plecați la plimbare pe Valea Doftanei, găsiți morți după trei...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
grindeanu
Grindeanu: PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR
Aplicație online pe smartphone pentru ascultat muzică de Spotify
Un american a ajuns să depășească ascultările lui Taylor Swift cu melodii create de AI. Cum a...
Trotinetă electrică/ Shutterstock
Accident între două trotinete electrice în Reșița. Unul dintre conducători era băut și a fost...
cocaina in camion
Șofer român, arestat în Spania după ce în camionul său au fost găsite 1,4 tone de cocaină...