Acum la Digi FM Alice Tudor GUESS WHO - Onoare (radio edit)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Meci de 10. Anglia a câştigat finala mică de la Cupa Mondială, scor 6-4, cu Franţa, după un meci spectaculos

FIFA World Cup 2026 Bronze Final: France vs England
Anglia a câştigat finala mică de la Cupa Mondială / Profimedia Images

Reprezentativa Angliei a învins, sâmbătă, la Miami, selecţionata Franţei, scor 6-4 (4-0), şi a ocupat locul 3 la Cupa Mondială de fotbal. Meciul a fost unul spectaculos, demn de cele două mari naţiuni fotbalistice europene.

În prima repriză, naţionala Franţei , cu schimbări faţă de meciurile precedente, a fost ”groggy” în faţa jucătorilor lui Tuchel, care i-a lăsat pe bancă pe Bellingham şi Kane. Declan Rice a deschis scorul rapid, în minutul 3, iar apoi Konsa a mărit avantajul în minutul 18. În minutul 37, Rashford şi Saka s-au distrat cu apărarea franceză şi ultimul a marcat pentru 3-0. Tot Saka a dus scorul la 4-0, după ce a marcat în minutul 45+1.

Însă după pauză, situaţia s-a schimbat, iar Franţa a reuşit să marcheze de trei ori, prin Mbappe de două ori şi Barcola, potrivit News.ro. 

Mbappe a ajuns la 10 goluri la actuala ediţie a CM şi la 22 în istoria participărilor sale.

Tuchel l-a introdus în teren pe Bellingham, iar jocul englezilor s-a mai schimbat, iar în minutul 87, englezii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, transformată de Saka.

Dembele a readus speranţele francezilor pentru două minute, după ce a marcat în minutul 90+6, dar Bellingham a stabilit scorul final, în minutul 90+6.

După un meci spectaculos, Anglia s-a impus, scor 6-4, şi a obţinut medaliile de bronz.

Componenţa echipelor:

Franţa: Maignan - Gusto (Kounde - 90+1), Konaté (Upamecano - 46), Lacroix, Theo Hernández (Digne - 46) - Zaïre-Emery, Rabiot - Olise, Cherki (Dembele - 46), Doué (Barcola - 46)- Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps

Anglia: Henderson - Quansah (James - 83), Konsa, Guehi (Chalobah - 90+3), Spence - Rice, Eze (Bellingham - 79) - Saka, Rogers, Rashford (Watkins - 46) - Toney (Anderson - 79). Selecţioner: Thomas Tuchel.

A fost ultimul meci al selecţionerului Didier Deschamps la naţionala Franţei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
fratii tate
Donald Trump nu se va opune extrădării fraţilor Tate, potrivit Casei Albe
Leandro Paredes and Eric Garcia fight
Cupa Mondială 2026. Ce riscă Argentina după ce FIFA a deschis o procedură privind incidentele...
Messi, CM 2026
Messi, reacție după înfrângerea din finala Cupei Mondiale: „Durerea este imensă şi va fi...
Donald Trump/ Profimedia
Donald Trump, ignorat la ceremonia de premiere a Cupei Mondiale. Cristian Romero a trecut pe...
Te-ar putea interesa și
Ce făcea Lamine Yamal în timp ce Leandro Paredes se bătea cu jucătorii Spaniei/ Profimedia
Ce făcea Lamine Yamal în timp ce Leandro Paredes se bătea cu jucătorii Spaniei. Imaginile au...
Spain’s Rodri lifts the world cup trophy as his team celebrate winning the FIFA World Cup 2026 final at the New York-New Jersey Stadium. Picture date: Sunday July 19, 2026.
Ce a scris presa din Spania după victoria de la Cupa Mondială: „Spania face cinste fotbalului”
Spain v Argentina - FIFA World Cup 2026 - Final
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de...
Toronto FC v Inter Miami CF
Leo Messi, mesaj înaintea finalei Cupei Mondiale: „Orice s-ar întâmpla, această echipă a scris...
Partenerii noștri
Digi24 Exercițiu de război: Rusia atacă Republica Moldova, iar o dronă lovește un depozit de combustibil din România. Cum vor reacționa SUA?
Exercițiu de război: Rusia atacă Republica Moldova, iar o dronă lovește un...
DigiSport A fost înșelată mai bine de 13 ani, dar un episod anume a pus "capac" căsniciei: "Așa ceva nu se uită"
A fost înșelată mai bine de 13 ani, dar un episod anume a pus "capac"...
PeRoz Cine este miliardarul care i-ar fi ajutat pe Harry și Meghan să se mute înapoi în Marea Britanie. Tragedia care l-a unit cu prințul
Cine este miliardarul care i-ar fi ajutat pe Harry și Meghan să se mute...
Film Now Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica ei de 12 ani
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la...
Digi World Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe lângă termen
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama că era de neînlocuit"
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca...
Digi Life Ai crede că e o casă obișnuită, dar...stai să vezi cum arată în interior. Ce se ascunde înăuntru te va uimi complet
Ai crede că e o casă obișnuită, dar...stai să vezi cum arată în interior...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Pierre Gasly/ Profimedia
Pierre Gasly, surpriza de la Monza! Francezul a obținut primul pole position din carieră în...
Momentul în care un avion militar s-a prăbușit în timpul unui show aerian din Grecia/ Profimedia
Momentul în care un avion militar s-a prăbușit în timpul unui show aerian din Grecia. Mii de...
dna
Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină din Constanța...
Cristian Romero/ Profimedia
Argentina şi-a stabilit căpitanul după retragerea lui Messi. Cine va prelua banderola