Acum la Digi FM Alex și Antonia ALFA - Vai!
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA în dosarul Economat Sector 5. Prejudiciul depășește 120 de milioane de lei

Demonstration for Pro-Russian Politician Calin Georgescu Under Criminal Investigation in Romania, Bucharest - 26 Feb 2025
Marian Vanghelie. Profimedia

Fostul director general al Economat Sector 5 Marian-Leonard Petre şi fostul consilier local Marian Vanghelie au fost trimişi în judecată de DNA, alături de alte 29 de persoane fizice şi juridice, în dosarul achiziţiilor de la Economat.

Aceştia ar fi provocat un prejudiciu de peste 120 de milioane de lei în dauna Economat Sector 5, unde Consiliul Local era unic acţionar, prin achiziţii de bunuri la preţuri supraevaluate şi în condiţii nelegale, de la societăţi controlate de membrii grupării, între produsele vizate fiind tarabe pentru pieţe, nebulizatoare, obiecte de papetărie, produse de curăţenie, produse alimentare, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante, relatează News.ro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 31 de inculpaţi, persoane fizice şi juridice, între care Marian-Leonard Petre, la data faptelor director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L., pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul (55 de acte materiale), complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (21 de acte materiale), participaţie improprie în formă continuată la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave (17 acte materiale), cinci infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, dintre care patru în formă continuată.

Totodată, a fost trimis în judecată Marian-Daniel Vanghelie, la data faptelor consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul (26 de acte materiale).

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei V.P., administrator al S.C. Games& Sports Distribution Romania S.R.L., pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul (16 acte materiale), Floricica-Carmen Rămulescu, la data faptei director achiziţii în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L., pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, comisă în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul (14 acte materiale), Georgeta Dabija, la data faptei cenzor al S.C. Economat Sector 5 S.R.L., pentru abuz în serviciu în formă continuată (8 acte materiale); Marian Lupaşcu, la data faptei director general al S.C. Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A. pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (21 acte materiale); Loredana Ionela Zidărescu, la data faptei, iniţial şef Serviciu Achiziţii, iar ulterior director Investiţii şi Achiziţii în cadrul S.C. Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A., pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (21 acte materiale), Vicenţiu-Daniel Antonescu, la data faptei director general al Administraţiei Domeniului Public sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale); Paul-Alexandru Lăzărescu, la data faptei director general al Administraţiei Pieţelor sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale); Mariana Stoica, la data faptei director general al Centrului Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, pentru abuz în serviciu în formă continuată (17 acte materiale); Valerian Sălăvăstru, la data faptei director general al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale sector 5, pentru abuz în serviciu.

Celelalte persoane trimise în judecată în acest dosar sunt: P.M., I.B.M., D.C., P.D.A. şi P.P., administratori ai unor societăţi comerciale, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul; V.E.F., administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul; C.D.M., administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul; M.A. şi G.M.D., director, respectiv administrator ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul; S.C. Games& Sports Distribution Romania S.R.L., S.C. City Bistro Management S.R.L., S.C. IDD Asset Management S.R.L., S.C. Daarm Partners S.R.L., S.C. DAP Team& Partners S.R.L., S.C. United Colors Team S.R.L. şi S.C. Miro Best Print S.R.L., pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, comisă în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul; S.C. Trade International Industry S.R.L. şi S.C. Grivin House S.R.L., pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, comisă în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul; S.C. Fortis Pugna S.R.L. şi S.C. Elsys Power S.R.L., pentru complicitate la abuz în serviciu, comisă în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul.

Procurorii arată, în rechizitoriu, că în acest dosar au fost făcute cercetări privind modalitatea de derulare, în perioada 2018-2020, a unor achiziţii publice de bunuri la preţuri supraevaluate de către S.C. Economat Sector 5 S.R.L., prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de membrii grupării.

"Prin aceste demersuri ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare totală de 120.479.520,47 lei în dauna Primăriei Sectorului 5, a S.C. Economat Sector 5 S.R.L. şi a altor instituţii publice aflate în subordinea autorităţilor locale din Sectorul 5", arată DNA, luni, într-un comunicat de presă.

Procurorii au reţinut că, la finele anului 2018, inculpaţii Vanghelie Marian Daniel, Petre Marian Leonard şi V.P. ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat ulterior şi alte persoane, respectiv administratori ai unor societăţi comerciale, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 S.R.L., societate la care asociat unic era Consiliul Local Sector 5.

Potrivit DNA, foloasele necuvenite ar fi fost obţinute prin achiziţii de bunuri la preţuri supraevaluate şi în condiţii nelegale, de la societăţi controlate de membrii grupării, între produsele vizate regăsindu-se bunuri alimentare şi nealimentare, precum tarabe pentru pieţe, nebulizatoare, obiecte de papetărie, produse de curăţenie, produse alimentare, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante.

Grupul infracţional ar fi acţionat în perioada 2018-2020, având o structură ierarhică bine determinată, la vârful acesteia aflându-se Vanghelie, urmat de Petre şi V.P.

Astfel, pentru a intra în posesia unor sume importante de bani din fondurile S.C. Economat Sector 5 S.R.L. şi pentru a asigura foloase necuvenite societăţilor comerciale S.C. Games & Sports Distribution Romania S.R.L. şi S.C. City Bistro Management S.R.L., pe care le administra în fapt, Vanghelie l-ar fi ajutat, cu intenţie, pe Petre ca, în calitate de director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L., să achiziţioneze produsele menţionate prin îndeplinirea nelegală a atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege, susţin procurorii.

"Concret, după achiziţionarea bunurilor de la diverşi furnizori, societăţile controlate de membrii grupului le-ar fi revândut la suprapreţ către S.C. Economat Sector 5 S.R.L., atât direct, cât şi prin intermediul unor circuite comerciale succesive, în care ar fi fost interpuse societăţi controlate de aceleaşi persoane. Ulterior, S.C. Economat Sector 5 S.R.L. ar fi comercializat produsele respective, la rândul său, către mai multe entităţi aflate în subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului Local Sector 5, între care Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A. (societate comercială cu capital integral de stat), Administraţia Domeniului Public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, precum şi unităţi de învăţământ din sector", scrie în comunicatul DNA.

Potrivit aceleiaşi surse, în cursul anului 2019, Marian-Leonard Petre, în calitate de director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L., ar fi determinat mai mulţi directori ai unor unităţi de învăţământ din Sectorul 5 şi directorul D.G.A.S.P.C. Sector 5, care ar fi acţionat fără forma de vinovăţie prevăzută de lege, să încheie contracte de achiziţie de produse de papetărie şi curăţenie cu S.C. Economat Sector 5 S.R.L. şi să accepte la plată facturi fiscale emise la preţuri supraevaluate comparativ cu preţurile practicate pe piaţă.

În realizarea acestor demersuri, Petre ar fi iniţiat şi susţinut adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local prin care s-a aprobat ca instituţiile publice şi societăţile comerciale din subordinea acestuia, precum şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 5, să achiziţioneze produsele necesare funcţionării sau organizării unor evenimente culturale de la S.C. Economat Sector 5 S.R.L., hotărâre care ar fi fost ulterior invocată în relaţia cu directorii instituţiilor menţionate, adaugă DNA.

Procurorii susţin că, în aceeaşi perioadă, Petre i-ar fi sprijinit pe inculpaţii Lupaşcu, Antonescu, Lăzărescu, Stoica şi Sălăvăstru, care, în calităţile menţionate, ar fi achiziţionat, în aceeaşi modalitate descrisă, prin intermediul S.C. Economat Sector 5 S.R.L., produse alimentare şi nealimentare, la preţuri supraevaluate.

"În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că preţurile produselor achiziţionate prin intermediul contractelor derulate de S.C. Economat Sector 5 S.R.L. ar fi fost majorate artificial, în medie, de aproximativ 9 ori. Această majorare vizează valoarea totală a produselor achiziţionate de societate, existând însă situaţii punctuale în care anumite produse ar fi fost achiziţionate la preţuri chiar şi de 31 de ori mai mari decât cele practicate de furnizorul iniţial. Procurorii au reţinut că societăţile administrate în fapt de inculpatul Marian Daniel Vanghelie ar fi obţinut, în modalitatea descrisă anterior, foloase necuvenite în cuantum de 57.555.500,15 lei, în cazul S.C. Games & Sports Distribution Romania S.R.L., respectiv 41.812.796,87 lei, în cazul S.C. City Bistro Management S.R.L. Totodată, şi celelalte societăţi implicate în circuitul comercial ar fi obţinut, în perioada respectivă, sume de bani necuvenite cuprinse între aproximativ 400.000 lei şi 8.400.000 lei", mai arată DNA.

Conform sursei citate, în perioada 2018-2020, Floricica Rămulescu, în calitate de director achiziţii în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L., ar fi întocmit şi semnat documentaţii menite să creeze aparenţa derulării unor proceduri de achiziţie directă sau de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. De asemenea, aceasta ar fi determinat lucrători din cadrul mai multor servicii ale societăţii respective să semneze referate de necesitate şi caiete de sarcini, documente întocmite chiar de către inculpată, în care valorile estimative ale achiziţiilor ar fi fost deja supraevaluate.

Toate aceste demersuri ar fi fost realizate în scopul de a-l sprijini pe Petre în justificarea efectuării de achiziţii de produse la preţuri mult peste cele practicate pe piaţă, afirmă procurorii.

Ei susţin că într-o manieră similară ar fi procedat şi Loredana Zidărescu, iniţial şef Serviciu Achiziţii, iar ulterior director Investiţii şi Achiziţii în cadrul S.C. Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A., care, în perioada 2019-2020, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, ar fi întocmit şi semnat documentaţii menite să creeze aparenţa derulării unor proceduri de achiziţie directă offline. În cadrul aceloraşi proceduri, aceasta ar fi determinat angajaţi din mai multe servicii ale societăţii să semneze referate de necesitate, note de fundamentare, caiete de sarcini şi alte documente întocmite chiar de ea ori de subordonaţi aflaţi sub coordonarea sa, în care valorile estimate ale achiziţiilor erau deja supraevaluate în raport cu preţurile pieţei.

Toate aceste demersuri ar fi fost realizate în scopul de a-l ajuta pe Lupaşcu, director general al S.C. Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A., să justifice efectuarea unor achiziţii de mărfuri de la S.C. Economat Sector 5 S.R.L. la preţuri supraevaluate faţă de cele practicate pe piaţă, adaugă DNA.

"Totodată, inculpata Georgeta Dabija, în calitate de cenzor al S.C. Economat Sector 5 S.R.L., şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, omiţând să verifice şi să semnaleze nereguli privind efectuarea plăţilor şi derularea achiziţiilor, fapt ce ar fi prejudiciat interesele legitime ale asociatului unic, Consiliul Local Sector 5", mai scrie în comunicat.

În dosar s-au constituit părţi civile S.C. Economat Sector 5 S.R.L., S.C. Amenajare Edilitară şi Salubrizare S.A., Primăria Sectorului 5 Bucureşti, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară "Dumitru Moţoc", precum şi 15 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat (şcoli gimnaziale şi grădiniţe) din Sectorul 5.

Procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor persoane fizice şi juridice trimişi în judecată în acest dosar.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și: Marian Vanghelie, executat silit de ANAF. Fiscul are de recuperat aproape 14 milioane de lei de la fostul primar al Sectorului 5

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
The British Prime Minister Triggers Article 50
Scandal în Marea Britanie după Brexit. Aproape 1.500 de europeni au rămas fără drepturile de...
Cristina Trăilă
Cristina Trăilă, fostul secretar general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA...
Rareș Bogdan
Rareș Bogdan, audiat ca martor, la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos: "Am răspuns cu toată...
Mihai-Chirica
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, audiat din nou la DNA în dosarul Păcura. Ar fi...
Te-ar putea interesa și
bolojan
Ce a transmis Guvernul după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași: "Premierul a...
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan, la DNA Iași. A fost chemat la audieri în dosarul în care e vizat afaceristul...
ANAF
Un bărbat care pretindea că are "relaţii" la conducerea ANAF, reţinut de DNA. Prins în...
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
Un bărbat, trimis în judecată pentru mesajul postat pe Facebook: „Ridicați în furci toți...
Partenerii noștri
Digi24 Cum va fi vremea de Crăciun. Ce spun meteorologii ANM
Cum va fi vremea de Crăciun. Ce spun meteorologii ANM
DigiSport Ionuț Radu nu e la ”prima”! Mircea Lucescu aflase condiția pe care o pune portarul pentru a se prezenta la națională
Ionuț Radu nu e la ”prima”! Mircea Lucescu aflase condiția pe care o pune...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Judo - Olympic Games Paris 2024: Day 7
Teddy Riner candidează la preşedinţia Franţei: „Lupta a făcut mereu parte din mine”, transmite...
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Sorin Costreie, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Education and Research, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romania
Ministrul Costreie: „Nu putem să avem o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur...
oana zamfir vlad craioveanu medeea marinescu
Medeea Marinescu: „Cel mai greu rol este cel de mamă, e și cel cu care mă mândresc cel mai...
vremea, meteo, toamna
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în fiecare regiune a țării. Diferențe enorme...