Acum la Digi FM Audiență Națională LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ludovic Orban: Investițiile în infrastructură sunt o prioritate zero. Vom aloca toate fondurile necesare

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban spune că investițiile în infrastructură sunt o prioritate zero a României, deoarece vor contribui la dezvoltarea economiei. Declarația a fost făcută la inaugurarea unui nou tronson din Autostrada Transilvania, Iernut-Chețani, care are o lungime de 18 kilometri.

„Investiţiile în infrastructură reprezintă o prioritate zero. Vom aloca toate fondurile necesare pentru realizarea principalelor obiective de infrastructură, ca suport al dezvoltării economice a României”, a spus Orban.

„Am făcut câţiva paşi pentru a umbla un pic la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, astfel încât procedurile să fie cât mai simplificate, cât mai fluide, să nu ne mai împiedicăm de întârzieri nepermise datorate unor proceduri derulate în mod greoi, datorită unor prelungiri ale contestaţiilor, a soluţionării contestaţiilor fie în instanţă, fie la CNSC, astfel încât să se ajungă cât mai repede la semnarea de contracte, iar contractele evident trebuie să se deruleze în conformitate cu prevederile contractuale”, a spus Orban.

El a cerut companiei Straco să finalizeze tronsonul de autostradă dintre Câmpia Turzii și Chețani până la 1 iulie anul viitor.

„Aştept din partea Straco mobilizare pentru finalizare. Dacă până la 1 iulie nu este gata tronsonul, căutăm alt constructor. Nu mai accept. Şi aşa a existat o anumită înţelegere din partea companiei şi a Ministerului Transporturilor, lucrurile trebuie să fie derulate în conformitate cu noile înţelegeri contractuale pentru a putea finaliza cât mai repede pentru că este legătura la Câmpia Turzii cu tronsoane de autostradă. În cursul acestui an avem ca obiectiv să finalizăm cele două tronsoane restante de pe Sebeş - Turda, care practic fac legătura între Autostrada de pe Coridorul 4 pan-european şi Autostrada Transilvania”, a spus Orban.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
accident bulgaria, noiembrie 2026 (1)
Un șofer român de camion, reținut după accidentul grav din Bulgaria. Zeci de martori au fost...
Accident Bulgaria/ Foto: X
Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 12 persoane au murit. Un cetăţean român, printre răniţi 
Empty,Asphalt,Road,And,Blue,Sky,With,White,Clouds.road,Background.
De mâine, şoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord
orban 1
Ludovic Orban: PNL şi USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Grindeanu
Te-ar putea interesa și
Ludovic Orban
Ludovic Orban, mesaj public către Nicușor Dan: "Vă somez să nu mai comiteţi încă o gafă. Nu îl...
Ludovic Orban și Nicușor dan
Ruptură pe scena politică! Orban amenință cu demiterea lui Nicușor Dan: „Ai șobolănit pe...
Ludovic Orban
Congres PNL. Ludovic Orban vrea să revină în partid: "După cinci ani, mă întorc acasă! Vreau...
Ludovic Orban și Nicușor dan
Ludovic Orban, despre Nicușor Dan: "Nu pot să cred că un doctor în matematică poate să rămână...
Partenerii noștri
Digi24 Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în...
DigiSport Ce lovitură! Kylian Mbappe, OUT!
Ce lovitură! Kylian Mbappe, OUT!
PeRoz Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia. Când fiica ei a vrut să o probeze, ambele au avut un șoc
Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia...
Film Now Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor...
Digi World De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Celine Dion își arată dragostea pentru Metallica! A trăit din plin concertul trupei, alături de gemenii ei, în Las Vegas
Celine Dion își arată dragostea pentru Metallica! A trăit din plin...
Digi Life 6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Nicole Cherry a fost invitata Oanei Zamfir și a lui Vlad Craioveanu în ediția aniversară a matinalului Digi FM
Nicole Cherry a cântat live „Habar n-ai tu” la Digi FM și și-a trimis un mesaj peste 11 ani...
bani, taxe, impozite
Șeful ANAF: Toţi contribuabilii vor fi clasificaţi în funcţie de riscul fiscal până la...
dua, madonna
Dua Lipa, Tame Impala, SZA şi Madonna, pe afișul Coachella 2027. Cine va mai cânta la...
Pope Leo XIV Visits Buenos Aires During Official Trip To Argentina
Papa Leon le-a vorbit tinerilor despre pericolul „succesului cu orice preţ și obsesia pentru...