Acum la Digi FM DELIA FEAT KAIRA - Pe aripi de vant
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Loredana, autoarea crimei din Mangalia, va sta încă 30 de zile în arest preventiv: „Se așteaptă să primească cea mai severă măsură”

Polițist, Poliție
Foto: Captură video Digi24

În data de 28 august, magistrații de la Tribunalul Constanța au decis să prelungească măsura arestului preventiv în cazul Loredanei Atănăsoie, o tânără de 18 ani care a recunoscut că și-a ucis prietena și a abandonat cadavrul acesteia într-un parc din Saturn, potrivit publicației locale Replica.

De la data de 7 august, Loredana se află în arest preventiv, după ce a admis în fața anchetatorilor că a comis omorul asupra Alinei, o tânără de aceeași vârstă cu care lucra la un hotel din Saturn, pe litoral. Cele două împărțeau aceeași cameră de hotel.

Ieri, în jurul orei 12.00, Loredana a fost escortată din arestul IPJ Constanța și adusă în fața instanței cu o dubă de poliție pentru a primi verdictul cu privire la prelungirea măsurii arestului preventiv. Cererea procurorilor de prelungire a arestului preventiv a fost acceptată de magistrați, astfel că Loredana va rămâne în detenție până pe data de 5 octombrie. Avocatul Loredanei, Cristian Ion, a declarat că tânăra nu a dorit să fie cercetată în libertate, ci a preferat să rămână în custodia autorităților.

„S-a discutat prelungirea măsurii arestării preventive. Loredana a cerut ea să rămână după gratii, pentru că nu consideră că trebuie să fie pusă în libertate, raportat la cele întâmplate, și prezintă un pericol pentru ordinea publică”, a declarat Cristian Ion, avocatul Loredanei Atănăsoaie.

Avocatul a mai spus că tânăra „a avut resentimente” încă după momentul săvârșirii faptei, „care se acutizează din ce în ce mai mult”. „Este sub procedura expertizei psihiatrice în această perioadă, urmează să fie reexaminată și din punct de vedere psihiatric. În baza tuturor probelor se va aprecia în consecință, ea se așteaptă la cea mai severă măsură care poate fi luată de către instanța de judecată”, a spus avocatul.

„În condițiile în care încadrarea juridică este de la 10 la 20 de ani, se așteaptă să primească cea mai severă măsură, adică 20 de ani, am stat de vorbă cu ea, sentimentele sunt aceleași, regretă, sentiment ce se acutizează pe zi ce trece”, a adăugat acesta.

Alina, tânăra ucisă la Mangalia, venise să muncească pe litoral cu una dintre cele mai bune prietene, Loredana. Cele două erau angajate la un hotel din Saturn și împărțeau aceeași cameră de hotel. La un moment dat, tinerele s-au certat, iar Loredana a ucis-o. Pe 6 august, de dimineață, cadavrul Alinei a fost găsit în parcul Tosca din Mangalia, sub o bancă. Anchetatorii au stabilit că Alina a fost ucisă în camera de hotel. Trupul neînsuflețit a fost băgat într-un geamantan, apoi suspecta a chemat un taxi în fața hotelului. Cu ajutorul taximetristului, a urcat trolerul în portbagaj, apoi i-a cerut șoferului să o ducă în parc. Alina era din județul Vaslui, iar din toamnă urma să intre în clasa a XII-a, la Liceul Ștefan Procopiu din Vaslui. În urmă cu trei ani, fata a fost la un pas să ajungă într-un centru de plasament, pentru că familia nu avea resurse să o întrețină.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Calin Georgescu
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Călin Georgescu
Primele zile ale lui Călin Georgescu în arest. Cu cine împarte celula și de ce refuză mâncarea...
Călin Georgescu
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. A fost scos cu cătușe din vila lui din...
Masina de poliție.
Părinţi arestaţi după ce au bătut o învăţătoare pe motiv că le-a certat fiul. În timpul...
Te-ar putea interesa și
cristian pomohaci
Cristian Pomohaci, arestat preventiv pentru 30 de zile și într-un al doilea dosar. Curtea de...
arestat, cătușe, reținut
Un profesor universitar din Iași, arestat preventiv după ce a fost acuzat de viol de o studentă
INSTANT_POTRA_OTOPENI_09_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său află luni dacă rămân în arest preventiv. Decizia va fi...
Jair Bolsonaro/ Profimedia
Jair Bolsonaro, plasat în arest preventiv, deoarece exista un „risc concret de fugă”. El a...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Cicâldău a recunoscut după România - Polonia + Ce a spus despre Gică Hagi
Cicâldău a recunoscut după România - Polonia + Ce a spus despre Gică Hagi
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne mângâi sufletele"
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor"...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 4 Rehearsals and Photocalls
Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată într-o piesă de Crăciun lansată...
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...