Acum la Digi FM AMI FT TATA VLAD (TATAEE) - Enigma
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un urs a fost prins în Ploiești, după săptămâni de căutări. Primarul crede că un al doilea animal ar putea fi în oraș

urs brun
Foto: Shutterstock

Un urs a fost prins luni dimineaţă, 21 august, în Ploieşti, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil, animalul fiind tranchilizat şi relocat, însă primarul Andrei Volosevici crede că este posibil să mai fie un animal în zonă.

Volosevici a declarat, pentru Agerpres, că reprezentanţii rafinăriei au semnalat prezenţa animalului, iar la faţa locului s-a deplasat echipa de intervenţie, acţiunea de prindere fiind una dificilă din cauza faptului că, în caz de pericol, nu se putea trage cu arma în incinta rafinăriei.

Animalul a fost tranchilizat şi relocat la Tabla Buţii.

„Am reuşit să prindem ursul care s-a plimbat în ultimele săptămâni pe la periferia Ploieştiului. Am primit informaţia că este în incinta rafinăriei Lukoil. Am intrat împreună cu vânătorii şi medicul veterinar şi s-a reuşit tranchilizarea. Va fi transportat de urgenţă în zona Tabla Buţii unde va fi relocat”, a declarat, pentru Ziarul Incomod, Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primarul Ploieştiului crede că este posibil să mai fie un animal în zonă, astfel că a dispus menţinerea măsurilor de supraveghere în zona rafinăriei Vega.

"Cel prins are ceva blăniţă albă la gât şi, după filmările care au existat, pare că acesta ar fi ursul care a fost văzut la Remat, în Mihai Bravu. Vom vedea. Menţinem măsurile de supraveghere în zona Vega", a spus Volosevici.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Scandalul statuii „Domnul Goe” din Ploiești/ Foto: Facebook
Scandalul statuii „Domnul Goe” din Ploiești. Artista explică de ce a pictat-o în culorile...
Arestat/ Shutterstock
Scandal la un liceu din Ploiești. Un părinte a fost încătușat după ce a făcut accident în...
urs Romania
Un bărbat de 74 de ani, atacat de urs după ce mașina în care se afla a lovit animalul
incendiu langa lukoil ploiesti (1)
Incendiu în apropierea Rafinăriei Lukoil din Ploieşti. Arde o hală unde sunt depozitați...
Te-ar putea interesa și
turist intalnire cu urs (2)
"Are instinctul de supraviețuire al unui cartof". Cu ochii în telefon, un turist n-a văzut...
Daniel Crago (1)
A crezut că nu mai scapă cu viață. Un turist a fost atacat de un urs grizzly și târât prin...
urs Romania
Un bărbat de 34 de ani ar fi fost ucis de urs, la ieşirea dintr-o localitate din Sibiu
urs brun
Urs împușcat la Brașov după ce a ignorat orice încercare de a fi alungat și a continuat să...
Partenerii noștri
Digi24 Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în...
DigiSport Omul care ”l-a dat în primire” pe MM Stoica și vrea să conducă la FCSB: ”Nu mă așteptam! O surpriză neplăcută”
Omul care ”l-a dat în primire” pe MM Stoica și vrea să conducă la FCSB...
PeRoz 3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată sau o propunere le poate schimba viața în bine
3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire...
Film Now Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea...
Digi World Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră a trupei Class
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din...
Digi Life 6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Ludovic Orban și Nicușor dan
Ludovic Orban, mai dezamăgit de Nicușor Dan decât de Klaus Iohannis: "Un președinte care și-a...
ilie bolojan, ludovic orban
Ilie Bolojan, către Ludovic Orban, după ce Forța Dreptei a fuzionat cu PNL: "Bine ai venit...
florin, oana, vlad, lucian
Florin Negruțiu și Lucian Mîndruță, de ziua Digi FM: cum au ajuns la radio și ce și-ar spune...
theurs
The Urs, la Digi FM: „Mai duc doi ani și gata, mă apuc de grădinărit. Nu mai vreau să cânt”