Acum la Digi FM TRAIN - Hey soul sister
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Și-ar fi încuiat soțul în dormitor, apoi a incendiat apartamentul. Bărbatul a murit după ce suflul exploziei l-a aruncat de la etajul 3

mașină de politie
Foto: Profimedia

Procurorii vâlceni au stabilit că un incendiu produs într-un apartament din Alunu, județul Vâlcea, a fost provocat de femeia găsită la faţa locului de echipajele de intervenţie. Aceasta şi-a încuiat soţul în cameră, iar victima a fost aruncată pe geam de suflul exploziei. Decesul bărbatului a survenit în urma căderii de la etajul al treilea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au pus în mişcare acţiunea penală faţă de o femeie, de 51 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (în forma omorului săvârşit asupra unui membru de familie).

"La data de 08.08.2026, inculpata a provocat un incendiu în apartamentul în care locuia, situat în com. Alunu, jud. Vâlcea, atât în dormitorul în care dormea soţul acesteia, cât şi într-o altă cameră a apartamentului, după care a încuiat, din exterior, uşa încăperii în care dormea victima, luând cheia asupra sa şi refugiindu-se într-o încăpere alăturată", au transmis procurorii.

Aceştia au stabilit că, ulterior, victima a deschis fereastra camerei în care se afla, moment în care a fost proiectată din locuinţă (aflată la etajul al III-lea al unui imobilul) de explozie produsă de aprinderea gazelor acumulate, decedând în urma impactului cu solul.

"Inculpata a fost reţinută pentru 24 de ore, iar la data de 10.08.2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea a admis propunerea procurorului şi a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile", a mai transmis sursa citată de News.ro.

Pompierii au intervenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din Alunu, judeţul Vâlcea. O femeie blocată în apartament a fost salvată şi transportată la spital. Un bărbat a fost găsit căzut în stradă, fiind declarat decedat. Din apartament au fost scoase şi 4 butelii.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
TIMISOARA - EXPLOZIE - 15 OCT 2020
Incendiu violent lângă București! Două case au fost cuprinse de flăcări în Chiajna...
Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Caransebeş/ Foto: ISU Caraş-Severin.
Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Caransebeş. Mii de anvelope și mai multe...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Explozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie de 56 de ani a ajuns la spital, iar opt...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu devastator la un salon de evenimente din București. 12 autospeciale de pompieri au...
Te-ar putea interesa și
Aeroportul Otopeni
Incendiu la Aeroportul „Henri Coandă”, în toiul nopții. O femeie este suspectată că a provocat...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la Spitalul Judeţean Reţiţa. 16 pacienţi evacuaţi şi o persoană rănită pe Secţia...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia. Două persoane au fost rănite
CET Iași/ Foto: Facebook
22.000 de apartamente din Iași au rămas fără apă caldă și căldură după incendiul de la CET. Ce...
Partenerii noștri
Digi24 Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut...
DigiSport Situație rară în Europa! 13 schimbări în 90 de minute și două cartonașe mov: s-a activat protocolul
Situație rară în Europa! 13 schimbări în 90 de minute și două cartonașe...
PeRoz A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana Roman, indignată: "În condițiile în care știau cine sunt"
A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o carte sau într-un documentar
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
emil mitrache americanu
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie...
Judo - Olympic Games Paris 2024: Day 7
Teddy Riner candidează la preşedinţia Franţei: „Lupta a făcut mereu parte din mine”, transmite...
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Sorin Costreie, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Education and Research, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romania
Ministrul Costreie: „Nu putem să avem o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur...
oana zamfir vlad craioveanu medeea marinescu
Medeea Marinescu: „Cel mai greu rol este cel de mamă, e și cel cu care mă mândresc cel mai...