Acum la Digi FM Marius Dobre JAMES BAY - Hold back the river
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Kremlinul respinge drept ”nefondate” acuzaţiile europenilor de otrăvire a lui Aleksei Navalnîi

Jailed Russian opposition politician Alexei Navalny.
Aleksei Navalnîi. Sursa foto: Profimedia

Kremlinul respinge luni drept ”nefondate” acuzaţii din partea a cinci state europene potrivit cărora opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit otrăvit de către Moscova, la închisoare, cu epibatidină - o ”toxină rară” -, în urmă cu exact doi ani, relatează AFP.

Aleksei Navalnîi, un activist anticorupţie charismatic, un opozant aprig al preşedintelui Vladimir Putin şi al invaziei la scară mare a Ucrainei în 2022, a murit în închisoare, la 16 dfebruarie 2024, la vârsta de 47 de ani, potrivit News.ro. 

Regatul Unit, Suedia, Franţa, Germania şi Olanda au acuzat Moscova de faptul că l-a ”otrăvit”, potrivit concluziilor unei anchete publicate sâmbătă.

”Beinînţeles, nu acceptăm asemenea acuzaţii, Nu suntem de acord cu asta, Le considerăm drept părtinitoare şi lipsite de fundament”, a declarat într-un briefing zilnic, la care AFP scrie că a participat, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri peskov.

Zeci de persoane la mormânt

Mama opozantului, Liudmila Navalnaia, a cerut luni dimineaţa să i se facă ”dreptate” fiului său.

Ea a făcut aceste declaraţii în apropierea mormântului lui Aleksei Navalnîi, unde zeci de persoane s-au recules la comemorarea a doi ani de moartea opozantului, în pofida unor riscuri.

”Asta confirmă ceea ce ştiam de la început. Noi ştiam că fiul nostru nu a murit pur şi simplu în închisoare, el a fost asasinat”, a declarat Liudmila Navalnaia, la Cimitirul Borisovskoie, la Mscova.

”Cred că va lua o vreme şi vom afla cine a făcut-o (...). Bineînţeles, vrea ca asta să se întâmple în ţara noastră şi ca justiţia să triumfe”, le-a declarat ea unor jurnaliţti, inclusiv de la AFP.

Câteva zeci de persoane au venit luni dimineaţa la mormântul opozantului, acoperit de sute de flori.

O ceremonie religioasă a avut loc la mormânt.

Unele dintre persoanele venite să se reculeagă purtau măşti chirurgicale pentru a-şi acoperi faţa.

În Rusia, autorităţile ai interzis organizaţiile înfiinţate de către Aleksei Navalnîi cu privire la ”extremism” şi ”terorism”, iar orice susţinere publică a mişcării acestuia este pasibilă de urmăriri judiciare.

Toxină de broască

Regatul Unit, Suedia, Franţa, Germania şi Olanda au prezentat sâmbătă rezultatele unei anchete realizate cu ajutorul unor eşantioane scoase în mod clandestin din Rusia după moartea opozantului.

Această anchetă a conchis că Aleksei Navalnîi a fost ”otrăvit” cu o ”toxină rară” prezentă în pielea broaştelor-săgeată din Ecuador - epibatidină -, potrivit unei declaraţii comune publicată în marja Conferinţei Securităţi de la Munchen (MSC), în Germania.

”Doar statul rus avea mijloacele, mobilul şi oportunitatea să recurgă la această toxină mortală”, acuză autorii acestei declaraţii, care afirmă că consideră Moscova drept ”responsabilă de moartea sa”.

Văduva opozantului, Iulia Nvalnaia, a declarat sâmbătă că ”asasinarea” soţului său este de-acum ”dovedit de ştiinţă”.

Moscova a respins mereu aceste acuzaţii, fără să prezinte vreo explicaţie completă a morţii lui Aleksei Navalnîi, anunţâmd pur şi simplu că a murit în mod subit după o plimbare în colonia penitenciară în care era încarcerat, în Arctica.

Vladimir Putin, care a pronunţat pentru prima oară numele opozantului abia după moartea acestuia, a evocat un ”eveniment trist” şi a adugat că ”au existat şi alte cazuri în care persoane au murit în detenţie”.

După moartea opozantului, autorităţile au refuzat timp de mai multe zile să predea rămăşiţele rudelor, un lucru care le-a trezit suspiciuni susţinătorilor acestuia.

Citește și: Mama lui Navalnîi, Liudmila, cere să i se facă dreptate fiului său ”otrăvit”: ”Fiul nostru n-a murit în închisoare, el a fost asasinat”

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Commemoration for Russian opposition leader Alexei Navalny in London
Mama lui Navalnîi, Liudmila, cere să i se facă dreptate fiului său ”otrăvit”: ”Fiul nostru n-a...
Maria Zaharova
Maria Zaharova respinge afirmaţiile referitoare la otrăvirea lui Navalnîi: "Propagandă menită...
Aleksei Navalnîi
Aleksei Navalnîi, otrăvit cu o substanţă care se găseşte în pielea unei broaște din Ecuador...
Aleksei Navalnîi Alexei Navalny
Văduva lui Navalnîi susţine că analize făcute în străinătate arată că soţul ei a fost otrăvit...
Te-ar putea interesa și
Aleksei Navalnîi
„Îmi voi petrece restul vieţii în închisoare şi voi muri aici”. Fragmente tulburătoare din...
Iulia Navalnaia
Văduva lui Navanîi îl cataloghează în termeni duri pe Putin, aflat la al cincilea mandat de...
mama lui aleksei navalnii (3)
Preotul rus care a ţinut slujba de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie...
Session of the European Parliament in Strasbourg
UE a aprobat noi sancțiuni pentru moartea lui Aleksei Navalnîi. Sunt vizate zeci de persoane...
Partenerii noștri
DigiSport Meci de Liga 4 din România cu prețuri de SuperLiga! Președintele clubului: ”Sunt patru litri de benzină”
Meci de Liga 4 din România cu prețuri de SuperLiga! Președintele clubului...
PeRoz Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în colanți din piele și pantofi cu tocuri înalte
Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în...
Film Now Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi aduce fostei soții
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în...
Digi World Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba istoria Egiptului Antic
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului, dezvăluită după patru decenii
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
masina rasturnata
Doi bătrâni plecați la plimbare pe Valea Doftanei, găsiți morți după trei...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
grindeanu
Grindeanu: PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR
Aplicație online pe smartphone pentru ascultat muzică de Spotify
Un american a ajuns să depășească ascultările lui Taylor Swift cu melodii create de AI. Cum a...
Trotinetă electrică/ Shutterstock
Accident între două trotinete electrice în Reșița. Unul dintre conducători era băut și a fost...
cocaina in camion
Șofer român, arestat în Spania după ce în camionul său au fost găsite 1,4 tone de cocaină...