Adrian Papahagi și Ciprian Mihali, profesori la Universitatea Babeș-Bolyai, au comentat, pe conturile lor de Facebook, dezbaterea privind eliminarea festivităților de premiere din școli. În timp ce conferențiarul Adrian Papahagi spune că „în lumea egalitară de azi, orice diferență jignește”, profesorul universitar Ciprian Mihali este de părere că „nu vom construi o lume mai bună pentru acești copii nici suprimând ceremoniile de premiere, nici păstrându-le”.
„Ok, să eliminăm premiile, distincțiile, festivitățile, olimpiadele, concursurile, examenele de admitere, notele chiar. În lumea egalitară de azi, orice diferență jignește. Excelența jignește. Să promovăm doar idioți, ca să ne simțim bine râzând de ei. Jos cu tocilarii! Jos cu inegalitățile! Toți premianți, sau niciunul!
Eu sugerez să introducem același principiu și în tenis sau în fotbal. Se dau niște pase, se marchează niște puncte, iar la sfârșit toată lumea ia cupă și coroniță. Doar n-o să discriminăm aiurea. Cum să jignim națiuni întregi, ale căror echipe de fotbal nu fac performanță?”, spune Adrian Papahagi.
Ciprian Mihali este de părere că „nu vom construi o lume mai bună pentru acești copii nici suprimând ceremoniile de premiere, nici păstrându-le”. De asemenea, el spune că „într-o societate cu o școală eșuată ca a noastră, eliminarea ceremoniilor este încă o modalitate de a mai ascunde sub un văl de propagandă dimensiunile eșecului”.
„O falsă dezbatere s-a iscat în societate în privința renunțării la premierea elevilor la sfârșit de an. Spun că e falsă, pentru că ea se poartă, ca multe dezbateri ale noastre, la extreme: dacă renunțăm la premiere, este pentru că vrem să egalizăm toți copiii în jos, la nivelul celor mai slabi dintre ei. Dacă nu renunțăm la premiere, înseamnă că discriminăm și creăm inegalități și suferințe printre copii.
Prima extremă e datoare unui elitism prost plasat: e important ca elevii mai buni să fie apreciați și recompensați în comparație cu cei slabi; e important ca ei să învețe de mici să lupte, să se întreacă între ei și nicidecum să nu se amestece cu cei slabi, pentru că ar fi astfel neîndreptățiți. La extrema cealaltă, ni se spune că elevii care nu primesc premii s-ar simți discriminați și traumatizați privindu-i pe cei buni cum primesc premii și coronițe, iar școala nu trebuie să traumatizeze copiii, deci trebuie să eliminăm din ea orice sursă de suferință.
Ca orice extreme, și acestea greșesc, având sâmburele lor de adevăr. Greșeala lor majoră este, din nou și mereu, că proiectează în mintea unor copii gânduri și atitudini de adulți, în general de adulți frustrați. Adulți frustrați care cresc copii frustrați, desigur.
Am mai spus-o și trebuie s-o repetăm neîncetat: școala nu este un stadion al jocurilor olimpice, școala este un creuzet al societății. Din școală nu trebuie să scoatem în primul rând învingători (deși mentalitatea de învingător se cultivă în școală) sau genii, ci trebuie să scoatem în primul rând tineri adaptați societății în care trăiesc, cu aptitudini de socializare, integrare, toleranță, empatie și solidaritate.
Asta nu înseamnă că ei nu trebuie introduși în competiții, dimpotrivă, copiii trebuie să devină competitivi. Dar cu două condiții: 1) să fie competitivi ei cu ei înșiși, adică să se poată depăși mereu, să știe că pot face mai mult și mai bine decât au făcut până acum. 2) să devină competitivi prin forța cooperării; nu ca lupi singuratici sau pustnici în deșert, ci ca membri ai unor echipe sau colectivități care știu că pot reuși dacă învață să lucreze împreună. Până și alpinistul care ajunge pe cel mai înalt vârf de munte are în spate o echipă care i-a făcut posibil recordul. Chiar și un maratonist care câștigă singur un maraton și-a bătut mai întâi propriile recorduri și a făcut-o pentru că a avut alături oameni care l-au ajutat și au avut încredere în el.
Societatea noastră e oricum bolnavă de un individualism feroce. Noi vrem să ne creștem copiii ca să răzbească în lume, pe care o imaginăm ca pe o junglă și de aceea îi educăm să fie animale de pradă. Iar dacă nu sunt animale de pradă, să fie măcar șoferii care demarează în trombă la semafor sau depășesc pe dreapta numai așa, ca să ajungă ei primii la următorul semafor (sau în următorul stâlp).
Școala e spațiul în care copii de la 3 la 18 ani cresc și se formează în spiritul unor valori comune. Fiecare copil crește în școală, fiecare a reușit măcar o dată să se depășească, fiecare are nevoie de încurajări sau de sprijinul celorlalți, fiecare vrea să se simtă mândru. Iar asta e ceva ce școala, profesorii, sistemul, trebuie să știe să aprecieze și să recompenseze. Da, copiii merită diplome, dar nu doar pentru că au cele mai bune medii în comparație cu colegii lor, ci și pentru că au jucat bine în echipa de handbal a școlii, pentru că au fost cercetași buni într-o echipă, pentru că au învățat să meargă cu bicicleta și să respecte regulile de circulație, au învățat să dea primul ajutor etc.
Din acest punct de vedere, la sfârșitul unui an școlar, mi se pare că fiecare copil merită o diplomă, pentru că fiecare a făcut un efort ce merită apreciat, pentru că a crescut în raport cu ce era el la începutul anului, pentru că a contribuit la comunitatea școlară din care face parte. Iar a da asemenea diplome tuturor, nu înseamnă că îi nivelăm pe toți în jos, ci înseamnă că recunoaștem locul și rolul diferit al fiecăruia în acest sistem care se numește școală. Notele mari sunt importante, dar sunt doar un indicator al reușitei școlare. Civismul, empatia, solidaritatea, prietenia, rezistența la stres și traume externe nu se măsoară prin note, ci prin creșterea cât mai sănătoasă a acestui copăcel care este copilul.
În concluzie: sunt împotriva premierilor care transformă școala în pistă de raliuri, fie și numai pentru că nu toți copiii au șansa socială de a primi un BMW la linia de plecare. Unii merg cu căruța la școală, alții fac mulți kilometri pe jos, prin noroaie sau zăpadă, dar faptul că merg la școală este deja un mare merit, pentru că totul în jurul lor i-ar fi îndemnat să nu o facă. Iar această inegalitate (sau chiar injustiție) socială nu trebuie întărită și reprodusă tot mai grav de școală, ea nu trebuie să alimenteze individualismul agresiv al părinților care își șantajează afectiv copiii din cauza notelor.
Când termină școala, la 14, 16 sau 18 ani, chiar dacă au numai medii de 10, copiii nu trebuie să iasă înfrânți din ea, nu trebuie să iasă deformați, triști, plini de resentimente și inadaptați la lumea în care trăiesc. Ei trebuie să se poată uita cu mândrie în urma lor, să constate că au crescut, că li s-au deschis brațele către ceilalți și că au suficientă încredere în ei și în cei din jur că vor putea face lumea mai bună prin ceea ce sunt și știu.
Nu vom construi o lume mai bună pentru acești copii nici suprimând ceremoniile de premiere, nici păstrându-le. Ci reformând din temelii filosofia însăși a educației și modelul de om pe care vrem să-l adopte fiecare copil care trece prin școală. Un model adaptat nevoilor lui, capacităților lui și viselor lui, și nicidecum obsesiilor maladive ale părinților sau criteriilor absurde ale unei birocrații guvernamentale care are nevoie să bifeze reușite din motive electorale. Într-o societate cu o școală funcțională și comprehensivă, ceremoniile de premiere sunt o sărbătoare a tuturor. Dar într-o societate cu o școală eșuată ca a noastră, eliminarea ceremoniilor este încă o modalitate de a mai ascunde sub un văl de propagandă dimensiunile eșecului.”, este mesajul lui Ciprian Mihali.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
