Acum la Digi FM Nono Semen BILLIE EILISH - BIRDS OF A FEATHER
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Petre Roman, după a fost trimis în judecată în Dosarul Mineriadei: „E o acuzaţie nepotrivită și nefondată. Încadrarea este şi absurdă, şi ilegală"

petre roman
Petre Roman / Foto: Profimedia

Fostul premier Petre Roman afirmă, despre acuzaţia din dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma, pentru infracţiuni contra umanităţii, că acuzaţia este total nepotrivită, nefondată şi nesusţinută din punct de vedere juridic.

„Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică ca fiind una de represiune? Este absurdă acuzaţia”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, Petre Roman, punctând că se referă doar la situaţia sa şi la ce a făcut el în acea perioadă.

„Atunci eu, desigur, mă refer la mine, la situaţia mea şi la ce am făcut eu, nu la altceva. Şi din această perspectivă, aşa cum am prezentat doamnei procuror într-o serie de declaraţii, eu spun că această acuzaţie este total nepotrivită, nefondată şi, din punct de vedere juridic, nesusţinută. Asta în primul rând. Se vorbeşte despre un caracter de represiune. Aici, această afirmaţie are, pur şi simplu, caracterul unei absurdităţi. Pentru că, vorbesc din perspectiva mea, ca prim-ministru, dacă este vorba despre operaţiunea prin care s-a urmărit restabilirea ordinii publice, în punctul cu traficul cel mai intens al Capitalei, adică pe Bulevardul Magheru, după aproape trei luni în care fusese blocată circulaţia, după ce au avut loc alegerile libere din România, care au consacrat începutul democraţiei în România, după ce câştigasem aceste alegeri într-o proporţie covârşitoare şi, după ce înşişi reprezentanţii partidelor istorice, care erau în opoziţie, adică Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat din România, deci PSDR-ul, se retrăseseră din protestul de la Universitate, aveam de-a face pur şi simplu cu o încălcare grosolană a ordinii publice”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, fostul premier Petre Roman.

Petre Roman consideră că acuzaţia de infracţiuni contra umanităţii este „extrem de ciudată”, în condiţiile în care inclusiv Curtea Internaţională de Justiţie a tratat de-a lungul anilor doar „vreo şase cazuri” de infracţiuni împotriva umanităţii, „chestiuni extrem de grave”. În opinia sa, încadrarea este „absurdă şi ilegală”.

Petre Roman, după a fost trimis în judecată în Dosarul Mineriadei: „E o acuzaţie absurdă”

„Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică ca fiind de represiune? E o acuzaţie absurdă. Cu atât mai mult cu cât această încadrare este extrem de ciudată. Infracţiuni împotriva umanităţii. Păi, infracţiuni împotriva umanităţii, aici vorbim de criminali de război, însăşi Curtea Internaţională de Justiţie a tratat, de-a lungul anilor, doar vreo şase cazuri de infracţiuni împotriva umanităţii, chestiuni extrem de grave, e vorba de genocid, crimă împotriva umanităţii. Şi din această perspectivă încadrarea este şi absurdă, şi ilegală. Este ilegală pentru că această infracţiune, la momentul respectiv, nici măcar nu exista. Deci întemeierea, din punct de vedere strict juridic, nu este posibilă, nu e permisă”, a subliniat Petre Roman.

Fostul premier crede că, „cel puţin” în ceea ce îl priveşte, această acuzaţie „nu conduce nicăieri”.

„Ca şi prima dată, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins integral ceea ce s-a formulat atunci, am convingerea că se va întâmpla şi cu această ocazie, din motivele pe care vi le-am enunţat mai sus. Aş putea să vă aduc încă multe argumente, dar cred că acestea sunt cele mai importante sau esenţiale”, a afirmat Roman.

În opinia primului fost premier post-revoluţionar, această trimitere în judecată este irelevantă la momentul actual din punct de vedere juridic.

„Ea nu are niciun fel de relevanţă, din punct de vedere juridic. Din motivele, în primul rând, legate de faptul că acel protest, la momentul respectiv, după alegerile libere care au avut loc şi după ce exista un proces democratic în curs, la vremea aceea, era considerat de toată lumea democratică, lumea occidentală, ca fiind un proces foarte înaintat şi pozitiv. Această acuzaţie şi această trimitere în judecată sunt irelevante. Pot fi (n. red. relevante) doar în măsura în care, aici eu nu pot spune dacă e sau nu o speculaţie, doar în măsura în care sunt interesaţi anumiţi lideri politici de astăzi să-şi ascundă propriile lor greşeli, incompetenţe sau, mai grav decât atât, aşa cum s-a afirmat, că e un fel de diversiune. Personal, eu nu fac această acuzaţie, dar asta răspunde oarecum la întrebarea ce relevanţă mai are la cest moment. Nu are nicio relevanţă în raport cu această distanţă în timp”, a menţionat Roman.

„Cel puţin în ceea ce mă priveşte, e o prostie totală”

Întrebat dacă din punct de vedere uman demersul actual al procurorilor are totuşi relevanţă, în condiţiile în care sunt persoane sau rudecare au avut de suferit la vremea respectivă, fostul premier a răspuns: „Fiecare persoană, în democraţie şi într-un stat de drept, are această posibilitate de a-şi căuta dreptatea. Asta este o chestiune pentru care, personal, am fost gata să-mi dau viaţa, nu? În 21 decembrie, la baricadă (n.red. baricada de la Intercontinental ridicată de revoluţionari). Pentru asta. Pentru ca să fie dreptate. Prin urmare, nu pot eu să mă ridic împotriva acestei chestiuni. Dar justiţia ia în considerare faptele reale, împrejurările reale, contextul real pe care îl ştie toată lumea. Se vorbeşte acolo de un fel de grup organizat care a încercat... Cel puţin în ceea ce mă priveşte, iertaţi-mă, e o prostie totală. N-am făcut parte din niciun asemenea grup în niciun moment, s-a vorbit şi la Revoluţie despre treaba asta, dar atunci procurorii m-au scos complet din cauză, nu mai am niciun fel de legătură cu acel dosar. Prin urmare, în ceea ce mă priveşte, cum ar fi fost, pe de o parte, sunt gata pentru orice sacrificiu, şi pe de altă parte stau să-mi fac, ca prim-ministru, să mă ocup cu ce? Cu o represiune! Păi e absurd!”.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu. Adrian Sârbu, Miron Cozma au fost trimişi în judecată în Dosarul “Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Conform anchetatorilor, în luna iunie 1990, cei mai înalţi factori decizionali în statul român la acel moment - Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau,  printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informaţii, Sârbu Adrian – consilierul premierului, ”au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”.

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 22nd Apr, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, makes press statements after consultations with the ruling parties following the Social Democratic Party (PSD) withdrawal of political support for Prime Minister Ilie Bolojan. Credit:
La 36 de ani de la Mineriadă, Nicușor Dan cere dreptate: „Este o restanță care trebuie...
Parchetul București
Dosarul Revoluţiei se întoarce la Parchetul General. Instanța supremă a admis parțial cererile...
Radu Marinescu
Ministrul Justiţiei, întrebat dacă dosarele Revoluţiei şi Mineriadei vor fi îngropate după...
Oana Roman și Petre Roman
Oana Roman, mesaj emoționant pentru tatăl său, Petre Roman, la împlinirea a 79 de ani: „Ce...
Te-ar putea interesa și
Ion Iliescu
Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, trimişi în judecată în...
petre roman
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea...
Virgil Măgureanu/ Profimedia
Virgil Măgureanu, fost director al SRI, urmărit penal în Dosarul Mineriadei pentru infracţiuni...
Gelu Voican Voiculescu/ Profimedia
Noi audieri in Dosarul Mineriadei. Gelu Voican Voiculescu, audiat joi la Parchetul General. La...
Partenerii noștri
DigiSport A mers la antrenamentul FCSB-ului, iar Reghecampf i-a dat amendă pentru șapca pe care o purta: "500 de euro!"
A mers la antrenamentul FCSB-ului, iar Reghecampf i-a dat amendă pentru...
PeRoz Ce a făcut Zendaya când Brigitte Macron s-a apropiat să o salute. Actrița, criticată dur: "Categoric nepoliticos!"
Ce a făcut Zendaya când Brigitte Macron s-a apropiat să o salute. Actrița...
Film Now Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru “Fjord”. Un fan a fost “cobaiul” lui Cristian Mungiu
Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru...
Digi World Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba istoria Egiptului Antic
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM George Michael, gesturi incredibile pe care nimeni nu le-a știut până acum. Ce făcea în secret cu averea lui imensă
George Michael, gesturi incredibile pe care nimeni nu le-a știut până...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
Luca Niculescu (3)
Luca Niculescu, întrebat dacă ia în calcul să-și depună mandatul înainte...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu: "Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă...
Romanian Minister of Environment, Press Conference, Bucharest, Romania
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii...
Actorul mexican Danny Trejo
Actorul mexican Danny Trejo joacă într-un film controversat despre ICE: "Treaba mea este să...
masina rasturnata
Doi bătrâni plecați la plimbare pe Valea Doftanei, găsiți morți după trei zile. Mașina în care...