Acum la Digi FM Alex și Antonia DJ GOJA - MI CHICO
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Oana Țoiu își dorește modificarea legii ANI: "Această lege este neconstituţională. Președintele putea să fie un aliat mai bun"

Oana Țoiu
Oana Țoiu / Foto: Profimedia

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a declarat, despre legea ANI, că mai sunt 30 de zile în care România poate să primească banii din PNRR şi să îndrepte această eroare, ea precizând că se poate adopta legea nouă depusă de USR în Parlament. Despre promulgarea de către preşedinte a legii, Ţoiu a arătat că ”preşedintele putea să fie un aliat mai bun”.

"Poziţia mea faţă de legea ANI, poziţia noastră, ca echipă USR, poziţia multor experţi şi, de altfel, da, şi preşedintele ştie opinia mea legat de asta, este că această lege este neconstituţională, vorbeşte de o aplicare faţă de o faptă trecută, dar, dincolo de asta, este un moment foarte complicat pentru istoria României. (..) Din păcate, acest precedent al unei legi care atacă direct un oponent politic are efecte nu doar asupra lui Dominic Fritz sau asupra USR-ului, (..) ci are un efect de descurajare a celor care vor să stea drepţi, bazându-se pe faptul că există nişte arbitri neutri", a declarat ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, la Digi24, despre legea ANI care a fost promulgată de preşedinte şi în baza căreia mandatul de primar al preşedintelui USR Dominic Fritz va înceta în 30 de zile.

Ea a menţionat că mai sunt 30 de zile în care România poate să primească banii din jalonul PNRR. "Se poate adopta legea nouă depusă de noi, USR, în Parlament. Parlamentul încă are timp să adopte legea corectă, depusă de noi, şi să redea, inclusiv internaţional, respectul faţă de statul de drept din România. Putem să avem şi cele 770 de milioane de euro din jalonul PNRR, şi un stat de drept funcţional, pentru care au muncit generaţii întregi", a subliniat Ţoiu.

Întrebată dacă a dezamăgit preşedintele că a semnat legea, Ţoiu a precizat că există o soluţie pentru România, legea depusă deja de USR în Parlament, care asigură şi resursele financiare, şi protejarea statului de drept, şi o reputaţie internaţională care nu pune sub semnul întrebării felul în care funcţionează statul de drept în România.

"Şi da, cred că preşedintele putea să fie un aliat mai bun al acestei direcţii", a mai spus Oana Ţoiu.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 3rd Oct, 2025: Ilie Bolojan, Prime Minister of Romania, holds a press conference marking 100 days since taking office at Victoria Palace, the headquarters of the Romanian Government. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Ilie Bolojan spune că România nu ar fi pierdut bani din PNRR, dacă cei responsabili şi-ar fi...
Nicusor Dan Is Sworn As Romania's New President
Nicușor Dan anunță că nu s-a ajuns la un consens pe legea salarizării. Partidele își asumă...
Bucharest, Romania. 30th July, 2025: Dragos Pislaru, Romanian Minister of Investments and European Projects, holds a press conference one month after taking office, at the Ministry headquarters in Bucharest. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Dragoș Pîslaru: În lipsa unui acord pe legea salarizării, România va rata jalonul din PNRR
2025-12-02 George Calin_instant asumare-2373
Ilie Bolojan, după decizia CCR în cazul Legii ANI: "Până când Dominic Fritz nu a devenit...
Te-ar putea interesa și
CCR
Lovitură pentru Fritz. CCR declară constituțională încetarea mandatului la incompatibilitate...
simina tanasescu
Decizie de ultim moment la CCR. Simina Tănăsescu nu mai este raportor în cazul Legii ANI, după...
ccr bun
CCR analizează noua Lege ANI. Ce se întâmplă cu mandatele aleșilor și declarațiile de avere...
NATO Foreign Ministers Meet In Brussels
Reacția Oanei Țoiu după a doua dronă doborâtă în România în doar 48 de ore: „Nu sunt un...
Partenerii noștri
DigiSport Ce veste: E OUT, după thriller-ul AS Roma - Real Madrid 3-4
Ce veste: E OUT, după thriller-ul AS Roma - Real Madrid 3-4
PeRoz 5 zodii atrag succesul și oportunitățile pe 15 octombrie 2026. Ziua în care pot face un pas important spre visurile lor
5 zodii atrag succesul și oportunitățile pe 15 octombrie 2026. Ziua în...
Film Now Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își pierde vederea
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina...
Digi World 10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă amprenta asupra noastră
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un zgomot metalic”
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în...
Digi Life Mănânci ardei iute în fiecare zi? Ce efecte poate avea asupra organismului consumul în exces
Mănânci ardei iute în fiecare zi? Ce efecte poate avea asupra organismului...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Medic de la UPU Alexandria, prins băut la volan după ce a provocat un...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Nicușor Dan
Președintele Nicuşor Dan, despre incidentele din apele teritoriale ale României: Vrem să avem...
Charlie Balloqui/ Profimedia
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de...
Woman,Refueling,At,A,Gas,Station.,Pumping,Gas.
Acciza la motorina standard rămâne redusă cu 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie
DIICOT
Trei adolescenți, în vizorul DIICOT și SRI pentru terorism. Unul dintre ei scria ghiduri...