Acum la Digi FM ANDIA - M-am trezit aici(BEATMIX)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Congres PNL. Oana Gheorghiu, după ce s-a alăturat partidului: "Nu mă sperie nici listele negre, nici campaniile de denigrare"

oana gheorghiu
Oana Gheorghiu / Foto: Facebook

Vicrepremierul interimar Oana Gheorghiu, propusă ca vicepreşedinte al PNL în echipa Bolojan, a declarat, duminică, în faţa delegaţilor la Congresul Extraordinar al PNL, că nu fuge de deciziile grele şi că a decis să vină la greu, nu când este uşor. ”Nu mă sperie nici listele negre, nici campaniile de denigrare, pentru că în 15 ani petrecuţi în societatea civilă am văzut cu adevărat greul în viaţa unui om“, a spus Oana Gheorghiu.

“Sunt parte din sistemul ONG-ist, sorosist, globalist şi mai ales neomarxist care, iată, a venit azi să pună stăpânire pe PNL. Genul aceste de ştiri şi de titluri le veţi vedea în zilele următoare. Sunt o luptătoare, lupt pentru valori şi principii. Nu fug de deciziile grele. Am decis să vin în PNL la greu, nu când a fost uşor“, a afirmat Oana Gheorghiu, la Congresul PNL.

Ea a precizat că nu ar fi crezut în urmă cu un an că va urca pe scena unui congres, pentru că a crezut multă vreme că poate face bine pentru România rămânând departe de politică, scrie News.ro.

“Am protestat când statul a deraiat, nu am căutat funcţii şi privilegii. Am acceptat rolul din guvern tocmai pentru a susţine agenda transformatoare a premierului Bolojan. Ce am găsit în mandatul meu: companii ale statului transformate în puşculite politice, instituţii care nu ştiu nici măcar ce avere administrează, planuri de reformă întocmite cu copy-paste de la o companie la alta precum tema unui elev leneş. Am aprins lumina alături de domnul Bolojan în nişte cămări în care prea mult timp s-a lucrat pe întuneric. Ştiţi ce se întâmplă când aprinzi lumina. Se trezesc cei care o duceau mult prea bine pe întuneric“, a precizat Oana Gheorghiu.

Ea a spus că, atunci când au început să fie închise robinetele, partenerii de coaliţie au decis brusc că nu se mai poate cu Ilie Bolojan.

“Nu politica e urâtă. Unii dintre cei care o fac au uitat că puterea se exercită cu decenţă, responsabilitate şi respect. Nu mă sperie nici listele negre, nici campaniile de denigrare, pentru că în 15 ani petrecuţi în societatea civilă am văzut cu adevărat greul în viaţa unui om“, a adăugat Oana Gheorghiu.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Alin Tișe
Alin Tişe conduce CJ Cluj și vrea să fie președintele PNL: "Partidul se îndreaptă într-o...
Legislative elections, Bucharest, Romania - 06 Dec 2020
Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. AUR se menține pe primul...
Ilie Bolojan
PNL votează Guvernul Luca Niculescu, dar trece în opoziție. Ce a decis partidul condus de Ilie...
ciuca
Instanța supremă a respins recursul PNL. Partidul trebuie să restituie peste 14 milioane de...
Te-ar putea interesa și
siegfried muresan (5)
Siegfried Mureşan: Acum înţelegem exact de ce a fugit Grindeanu de orice discuţie cu noi în...
ilie bolojan
Ilie Bolojan: "PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat...
Bucharest,,Romania,-,October,14,,2024:,Panorama,With,The,Chamber
Liderul deputaţilor liberali: PNL e gata să renunţe la guvernare, nu blochează instalarea...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu: "Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă...
Partenerii noștri
DigiSport Dennis Man a încasat 16.000.000 de euro!
Dennis Man a încasat 16.000.000 de euro!
PeRoz Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”
Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână...
Film Now Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem deloc”
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite...
Digi Life Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de pietre la rinichi
Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată...
markle
Tatăl lui Meghan Markle, arestat de FBI în Florida. E vizat de acuzații...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Fosta locuință a Agathei Christie/ Profimedia
În acest apartament imagina crimele. Fosta locuință a Agathei Christie este scoasă la vânzare...
Internazionali BNL D'Italia 2026 - Day Thirteen
Jannik Sinner, mesaj de mulțumire la finalul colaborării cu Darren Cahill: Îţi datorez o parte...
President Trump Meets With His Cabinet At The White House
Trump contestă rezultatul alegerilor din SUA după victoria zdrobitoare a democraților: „Sunt...
Kopenhagen, Dänemark, 01.10.2025: Schloss Amalienborg: Abendessen für Vertreter Europäische Politische Gemeinschaft (EPG
Chişinăul se aşteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situaţia din...