Acum la Digi FM JAY SEAN FT. LIL WAYNE - Down
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ciucă participă la reuniunea şefilor de guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est

Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă participă, luni, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est, organizată la Sofia.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, reuniunea va fi găzduită de prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, realtează Agerpres.

„Întâlnirea de mâine va oferi prilejul de a aprofunda consultările asupra consecinţelor invaziei Rusiei în Ucraina şi a securităţii din Europa de Sud-Est. Aceste discuţii au loc la momentul potrivit, având în vedere că sunt organizate imediat după summitul NATO de la Bruxelles, de săptămâna trecută, la care am participat împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis”, a spus premierul Nicolae Ciucă, citat în comunicat.

În cadrul sesiunii plenare vor fi abordate teme legate de modul în care invazia rusă din Ucraina va afecta securitatea regională pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi modalităţile de consolidare a coordonării şi cooperării în Europa de Sud-Est.

„În contextul reuniunii de la Sofia, şeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, omologul său din Muntenegru, Zdravko Krivokapic, precum şi cu premierul Republicii Macedonia de Nord, Dimitar Kovacevski”, se mai arată în comunicat.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
volodimir zelenski
"Dacă SUA ne vor vinde 10% din rachetele lor interceptoare, vom distruge toate rachetele...
soldat din coreea de nord
Zelenski spune că zeci de mii de militari nord-coreeni vor fi trimiși la război pentru a lupta...
Volodimir Zelenski și Aleksandar Vucic
Zelenski în Serbia, "o palmă dată rușilor". Belgradul e un aliat tradițional al Moscovei
trump (112)
Trump se răzgândește și spune că nu e „sigur” că va acorda Ucrainei licenţa pentru rachetele...
Te-ar putea interesa și
Volodimir Zelenski
Zelenski confirmă folosirea de către Rusia a unei rachete nord-coreene în ultimul atac asupra...
Warsaw Security Forum 2025 Day 1, Poland - 29 Sep 2025
NATO, „în strânsă legătură” cu Polonia după încălcarea spaţiului aerian. Donald Tusk: „Nu...
The Royal Danish Couple Attend Denmark's Assumption Of The EU Presidency In Aarhus
Comisia Europeană acordă Ucrainei încă 3,47 miliarde de euro. Banii, pentru achiziţionarea de...
Russian attack on Kyiv
Rusia atacă Ucraina cu rachete și drone, iar Polonia ridică avioane de luptă
Partenerii noștri
Digi24 Primele dezvăluiri ale șoferului care a lovit cu mașina trei pietoni în centrul Brașovului. Ce le-a spus anchetatorilor
Primele dezvăluiri ale șoferului care a lovit cu mașina trei pietoni în...
DigiSport Prunea a găsit vinovatul, după scenele cum rar se văd de la Craiova: ”Nu faci circul ăla”. Naum n-a fost de acord: ”Despre ce vorbim?”
Prunea a găsit vinovatul, după scenele cum rar se văd de la Craiova: ”Nu...
PeRoz 4 zodii intră într-o perioadă de succes după Eclipsa de Soare din 12 august 2026. Universul le deschide toate ușile
4 zodii intră într-o perioadă de succes după Eclipsa de Soare din 12...
Film Now Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel...
Digi World Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii după un studiu pe 260.000 de persoane
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai...
Digi Life Paella, mai scumpă ca niciodată în Spania! Prețul uleiului de măsline a explodat și a dus costurile la un record
Paella, mai scumpă ca niciodată în Spania! Prețul uleiului de măsline a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
isarescu
Isărescu, despre trecerea României la moneda euro: „Nu avem niciun criteriu îndeplinit în...
Oana Gheorghiu Briefing On State-Owned Companies Reform, Bucharest, Romania - 16 Apr 2026
Oana Gheorghiu îl acuză pe Grindeanu că "a aruncat România în haos": "Ne minte în fiecare zi...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu spune că PSD nu are voturile pentru un guvern minoritar condus de el: "Suntem...
popovici1
David Popovici s-a calificat în semifinalele de la 200 m liber, la Europene, cu al patrulea...