Acum la Digi FM Marius Dobre FAUL & WAD AD VS PNAU - Changes (Radio Mix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Adrian Titieni, noul director interimar al TNB. Concursul va fi lansat în 19 ianuarie, iar mandatul va dura trei ani

Adrian Titieni
Adrian Titieni / Credit foto: Teatrul Focsani Teatrul Focsani

Actorul Adrian Titieni preia din 1 ianuarie 2026 interimatul la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, iar concursul de management va fi lansat în 19 ianuarie, a anunţat, marţi, 30 decembrie, ministrul Culturii Demeter, András István.

Anunţul vine după ce, tot marţi, George Călin şi-a anunţat încheierea mandatului de interimar la TNB. 

Mandatul de interimar al lui Adrian Titieni va fi de 120 de zile.

„Mandatele vor fi de acum înainte pe trei ani”, a mai precizat ministrul într-o discuţie despre concursul de proiecte de management pentru Teatrul Naţional din Bucureşti. 

La etapa I a Concursului de proiecte de management pentru Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, organizat la începutul lunii, nu a fost admis niciunul dintre cei trei candidaţi. Cei trei candidaţi care şi-au depus proiecte au fost regizoarea şi dramaturga Alexandra Badea, directoarea Teatrului Naţional din Timişoara, Ada Lupu Hausvater şi Radu Popescu, fondatorul Teatrului Apropo.

În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare: „Sunt declaraţi admişi pentru susţinerea interviului candidaţii care au obţinut în prima etapă a concursului nota minimă 7“. 

Cine este Adrian Titieni

Adrian Titieni s-a născut la Bistriţa, în 6 iunie 1963, şi a absolvit în 1988 cursurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale", la clasa profesorului Mircea Albulescu. A absolvit cursurile postuniversitare de Regie, montaj şi producţie de Film şi Televiziune şi, ulterior, în 2003, a obţinut doctoratul în teatru, la aceeaşi universitate. Din 2012 până în 2016 a fost rector al UNATC. Între 2008 şi 2012 a fost prorector, iar din 1989 este profesor la specializarea Arta actorului, al cărei şef de catedră a fost între 2002 şi 2007. Din 2013 este fondator şi profesor al Şcolii de duminică a UNATC „I.L.Caragiale", din 2016 este profesor asociat la Universitatea Bucureşti, iar din 2019 şi la Universitatea „Ovidius" din Constanţa.

A debutat pe scena Teatrului „Toma Caragiu" din Ploieşti, pentru ca apoi să joace în majoritatea teatrelor din Bucureşti (Naţional, Comedie, Bulandra, Nottara, Odeon, Act, Metropolis, Foarte Mic, Evreiesc ş.a.) şi din ţară (Braşov, Constanţa, Buzău, Sibiu). În teatru a lucrat cu importanţi regizori, precum: Alexandru Darie, Victor Ioan Frunză, Mihai Măniuţiu, Gelu Colceag, László Bocsárdi, Alexandru Mâzgăreanu. În prezent, poate fi văzut la Odeon în spectacolele „O casă deschisă" de Will Eno, regia Teodora Petre şi „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Alexandru Mâzgăreanu.

În film a debutat în 1984, în „Pas în doi", regia Dan Piţa, iar de atunci, până în prezent, are aproape 120 de roluri în film şi televiziune, regizate de Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Nicolae Mărgineanu, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Nae Caranfil, Adrian Sitaru, Călin Netzer ş.a., notează News.ro.

În 2008 a fost distins, în cadrul FestCo, cu Premiul pentru Cel mai bun actor de comedie pentru rolul Alexandru Andronic, din spectacolul „Ultima oră", regia Gelu Colceag.

Pentru rolul din scurtmetrajul „Colivia", regia Adrian Sitaru, a fost distins în 2010 cu Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaţional „GrandOff" şi în 2011 cu Premiul pentru interpretare masculină în cadrul Premiilor Uniunii Cineaştilor din România, ediţia 40. În 2012 a primit Premiul Gopo pentru interpretare masculină pentru rolul Crişan din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii", regia Adrian Sitaru, iar în 2014 i-a fost acordat Premiul pentru cel mai bun actor la Buffalo Niagara Film Festival, pentru filmul „Puzzle", regia Andrei Zincă. Pentru rolul Romeo, din filmul „Bacalaureat", în regia lui Cristian Mungiu, i-au fost acordate: Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Internaţional de Film Listapad de la Minsk, Premiul Silver Hugo la Festivalul de Film de la Chicago şi Premiul de interpretare la Subtitle Spotlight European Film festival, în 2018.

A jucat în filmul „Familiar” (2023) de Călin Peter Netzer iar în 2024 a apărut pe afişul „Trei kilometri până la capătul lumii” de Emanuel Pârvu. 

Preşedinţia României i-a conferit profesorului Adrian Titieni, în 2004, Medalia „Meritul pentru Învăţământ" clasa I, „pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice".

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Negruțiu și Naum. Vineri, de la 13.00
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
TNB
Actorii TNB protestează față de proiectul Ministerului Culturii privind evidența timpului de...
Teatrul Național București
Ziua Culturii Naționale 2026: evenimente pe 15 ianuarie în București și în marile orașe
liviu craciun a murit
Actorul Liviu Crăciun a murit
Adrian Titieni
Adrian Titieni, adevărul despre divorțul de Adriana Titieni: „Eu am cerut divorțul, copiii au...
Te-ar putea interesa și
Adrian Titieni
Adrian Titieni, despre banii pe care îi câștigă din actorie: „Nu este o profesie din care să...
tnb
Mihai Călin califică drept ipocrizie ancheta cerută de directorul TNB în cazul distribuirii...
Teatrul Național București
Teatrul Național I.L. Caragiale din București anunță reluarea spectacolelor la sediu
Romanian Tradition, un film de Pavel Bartoș
„Romanian Tradition”, filmul de debut al lui Pavel Bartoș
Partenerii noștri
DigiSport Juventus - Rennes 1-1, ACUM, DGS 2 / USG - Hapoel Beer Sheva 0-0, DGS 3. Programul etapei 3 din Europa League
Juventus - Rennes 1-1, ACUM, DGS 2 / USG - Hapoel Beer Sheva 0-0, DGS 3...
PeRoz Regina Camilla dezvăluie obiceiul „deranjant” al regelui Charles înainte de cină. Ce fac cei doi în fiecare seară
Regina Camilla dezvăluie obiceiul „deranjant” al regelui Charles înainte...
Film Now La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii despre noua producție
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului...
Digi World Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea sa de elemente grele
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus...
Digi Life Top 10 cele mai sănătoase țări din lume. Cine ocupă primul loc în clasamentul global și ce obiceiuri au locuitorii
Top 10 cele mai sănătoase țări din lume. Cine ocupă primul loc în...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, după cele două atacuri cu armă albă în școli din România...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Alexandru Constandachi
Justiţiarul de Berceni, după ce a fost plasat în arest la domiciliu: "Persoana în cauză a...
elev injunghiat in arges
Elevul rănit cu o macetă de un coleg, într-un liceu din Pitești, e în afara oricărui pericol...
mașină de politie
O femeie din Buzău, arestată la cinci ani după ce și-a ucis fiul nou-născut. Cum a ieșit la...
The RHS Chelsea Flower Show - Press Day
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de...