Actorul Mihai Dinvale a murit la 74 de ani. Era căsătorit cu iubita din liceu: "Mi-a dăruit două fete extraordinare. Din păcate, pe una am pierdut-o"

Actorul Mihai Dinvale a murit la vârsta de 74 de ani, a anunţat Teatrul Mic.

"Cu infinită tristeţe ne despărţim de marele actor şi fost director al Teatrului Mic, Mihai Dinvale!", a scris instituţia teatrală pe Facebook.

Mihai Dinvale s-a născut pe 26 decembrie 1950, la Târgu Mureş, urmând Liceul de Muzică din Timişoara, apoi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

De la eroi clasici la figuri contemporane, Mihai Dinvale a interpretat o mulţime de roluri memorabile pe scena Teatrului Mic şi a Teatrului Foarte Mic: Timofei în „Balul absolvenţilor” în 1972, Gareth O’Donnell în „Philadelphia eşti a mea”, 1973, „Vreţi să jucaţi cu noi?”, 1974, Juanito în „Cu cărţile pe faţă” 1974, Mircea în „Răspândia cea mare”, 1974, Dan în „Nu suntem îngeri”, 1975, Andrea Sarti în „Galileo Galilei”, 1975, Florin în „Mania posturilor”, 1975, James Davidson în „Dosarul Anderson Ville”, 1976, Băiatul tăcut în „Oamenii cavernelor”, 1977, „Omul continuaţi să puneţi întrebări” 1977, Octav Jinga în „Cititorul de contor”, 1978, Pierre în „Nebuna din Chaillot”, 1978, Corul în „Să îmbracam pe cei goi”, 1978, Ristică în „Zbor de sticleţi”, 1979, El în „Nu sunt turnul Eiffel”, 1979, Matei în „O şansă pentru fiecare”, 1979, Al doilea soldat în „Evul mediu întâmplător”, 1980, Abadonna / Afranius în „Maestrul şi Margareta”, 1980, Judecătorul / Maiorul în „Nişte ţărani”, 1980, Karl în „Diavolul şi bunul Dumnezeu”, 1981, Lucian în „Ca frunza dudului…”, 1982, Henric Duce de Richmond în „Richard III”, 1983, „Cu tot ce am aparţin acestui Pământ”, 1984, Lizst în „Doamna cu camelii”, 1985, Mitică Ionescu în „Mielul turbat”, 1985, Xia Jun în „Pentru ce am murit”, 1987, Tipătescu în „O scrisoare pierdută”, 1988, Zorzetto în „Piaţeta”, 1990, Callimaco în „Mătrăguna”, 1991, Vatelin în „Fazanul”, 1992, Stanley Gardner în “Bigamul”, 1993, Ardillo / Don Cosme / Leprosul în “Moartea mănâncă banane”, 1996, Pavel Feodorovici Protasov în “Copiii soarelui”, 1997, Antonio în „Neguţătorul din Veneţia”, 2000, Chiriaşul în „Spionul balcanic”, 2001, Bistran, Preşedintele Fundaţiei Filantropica Ecumenică în „Viitorul e maculatură”, 2002, Claiere Quilty în „Lolita”, 2003, Doctor Prentice în „Pe gaura cheii”, 2003, Omul care stă la televizor şi schimbă canalele în „Paparazzi sau cronica unui răsărit de soare avortat”, 2004, Băiatul în „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, 2005, Frank Oddie în „Cum gândeşte Amy”,2005, Tatăl în „Coolori”, 2007, Prospero în „Furtuna”, 2009, Astrologul Radjapour în „Hotelul dintre lumi”, 2009, Pierre în „Dacă n-ai mai fi”, 2010, Al Lewis în „Băieţii de aur”, 2010, Sir George Crofts în „Profesiunea Doamnei Warre”, 2012.

A fost distins cu Premiul UNITER pentru contribuţii remarcabile în teatru.

Mihai Dinvale era însurat cu iubita din liceu

Mihai Dinvale a lăsat în urmă o soție și o fiică. Cornelia Mociu e femeia pe care o iubea din copilărie și cu care se căsătorise în 1971.

”Eu sunt însurat cu colega mea de clasă pe care o știu din clasa a 4-a. Când eram mici, mă enerva foarte tare, era preferata profesorilor, extraordinar de deșteaptă. De nervi îi dădeam cu cărțile în cap. Dar în clasa a 10-a ni s-a sucit mintea. De atunci și până acum, ea este iubirea vieții mele. Mi-a dăruit două fete extraordinare. Din păcate, pe una am pierdut-o. Acum stăm la țară, nu ne deranjează nimeni, suntem fericiți așa”, povestea Mihai Dinvale în decembrie 2023, pentru Fanatik.

“Viața de familie este o chestie foarte frumoasă. Le iubeam cu disperare pe fetele mele, mai ales că aveam un program îngrozitor. Plecăm dimineața și veneam seara. Le-am crescut în spiritul de a ști totul despre mine atunci când sunt plecat. Seara, deși veneam la ora 10, toate trei se așezau în bucătărie. În timp ce mâncam, le povesteam noutățile din lumea artistică. Ele au trăit cu lumea teatrală, le duceam la spectacole de mici. Iar luna de concediu nu o pierdeam niciodată. Tata ne împrumuta mașina și plecam toți prin țară, pe la neamuri. Două săptămâni mergeam obligatoriu la Cumpătu, unde ele se simțeau extraordinar și unde venea toată lumea artistică. Așa au trăit fetele mele, aveau niște vacanțe extraordinare”, mai spunea Mihai Dinvale.