Poetul Mihai Eminescu (Eminovici - numele la naştere) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai lui Gheorghe Eminovici.
Mihai Eminescu a studiat, între 1860-1863, la Liceul german din Cernăuţi, apoi s-a retras ca ''privatist'' (elev particular). În 1864 a fost copist la Tribunalul din Botoşani, iar din 1865 a devenit custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul, potrivit volumului biografic "Viaţa lui Mihai Eminescu" de George Călinescu.
După moartea lui Aron Pumnul, Eminescu a plecat în Transilvania, la Blaj şi Sibiu, unde şi-a continuat studiile liceale, apoi a ajuns la Bucureşti, mergând în turneu cu trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. A devenit copist şi sufleur în trupele de teatru Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi a fost angajat ca sufleur la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Mihai Eminescu, studii la Viena. În Austria a cunoscut-o pe Veronica Micle, marea lui iubire
În perioada 1869-1872 a fost "student extraordinar" la Facultatea de Filosofie de la Viena, unde a audiat cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, ştiinţe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici a făcut parte din societatea literar-socială "România" şi din cea literar-ştiinţifică "România jună". La Viena l-a cunoscut pe Ioan Slavici, care era student la Drept, potrivit "Dicţionarului scriitorilor români". Tot la Viena, în 1872 o cunoaşte pe Veronica Micle, care avea să fie marea sa iubire.
Și-a început cariera literară în 1866
Debutul literar al lui Mihai Eminescu a fost în ianuarie 1866, când a scris poezia ''La mormântul lui Aron Pumnul'' (pe care a semnat-o cu numele M. Eminovici), închinată memoriei profesorului său şi care a fost publicată în broşura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuţi), intitulată ''Lăcrămioarele învăţăceilor gimnăziaşti din Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul''.
Tot în 1866 a început să colaboreze la revista "Familia", din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care l-a descoperit şi l-a încurajat pe cel care avea să devină marele poet al românilor. Prima poezie publicată în revista "Familia", la 25 februarie 1866, a fost "De-aş avea...", semnată Mihai Eminescu (numele a fost schimbat din Eminovici în Eminescu de I. Vulcan).
Până în primăvara anului 1883, au mai fost publicate în aceeaşi revistă încă 18 poezii, printre care: "O călărire în zori", "Din străinătate", "La Bucovina", "Misterele nopţii", "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", "La Heliade", "La o artistă", "Amorul unei marmure", "Junii corupţi", "Pe lângă plopii fără soţ...", "Şi dacă...", "Din noaptea". Cu puţin timp înainte de a se îmbolnăvi, în primăvara anului 1883, i-a mai încredinţat lui Iosif Vulcan şapte poezii, între care: ''S-a dus amorul...'', ''Pe lângă plopii fără soţ...'', ''Şi dacă...'', ''Din noaptea...''.
În 1868 a scris romanul "Geniu pustiu", rămas neterminat şi apărut postum, precizează "Dicţionarul general al literaturii române", citat de Agerpres.
S-a stabilit la Iași, a început cursuri la Berlin, dar nu le-a terminat
În 1870 a început să colaboreze la revista ieşeană "Convorbiri literare", unde a publicat poezia "Venere şi Madonă", poemul "Epigonii", povestea "Făt-Frumos din lacrimă", urmate în 1871 de poeziile "Mortua est", "Înger de pază" şi "Noaptea". Eminescu s-a stabilit la Iaşi şi a început să frecventeze şedinţele junimiştilor, unde îşi citea lucrările. Creaţiile lui Eminescu au fost primite cu entuziasm în societatea literară "Junimea". Diversitatea, profunzimea şi expresia artistică a liricii eminesciene au fost remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al "Junimii". Tot în 1871 au mai apărut în revista societăţii poemul "Egipetul", nuvela "Sărmanul Dionis", poeziile "Înger şi demon" şi "Floare albastră".
Intrarea sa în publicistică a avut loc în 1870, tot în ''Familia''. Titu Maiorescu - la acea vreme ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice - l-a îndemnat pe Eminescu să-şi completeze studiile. Astfel a urmat, în perioada 1872-1874, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită şi mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria ştiinţei ş.a. la Universitatea din Berlin, dar nu le-a finalizat. A revenit la Iaşi, unde a lucrat ca director al Bibliotecii Centrale (1874), ca profesor la Institutul Academic şi ca revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui (1875-1876). Atunci l-a cunoscut pe Ion Creangă, care i-a devenit prieten, conform "Dicţionarului scriitorilor români".
În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Eminescu a continuat să scrie poezii. Revista ''Convorbiri literare'' îi publică alte creaţii, între care celebra serie a "Scrisorilor" şi poemul "Luceafărul", se precizează în volumul "Viaţa lui Mihai Eminescu". Tot revista "Convorbiri literare" îi publică în 1875 comentarii cu privire la volumul "Pseudo-cynegeticos" de A.I. Odobescu, conform "Dicţionarului general al literaturii române" (Editura Universul Enciclopedic, 2005). Un an mai târziu, devine redactor la "Curierul de Iaşi".
Printre poeziile care apar în ''Convorbiri literare'' după 1880 se numără: ''Departe sunt de tine'', ''Povestea codrului'', ''Singurătate'', ''Împărat şi proletar'', ''O rămâi'', ''Revedere'', primele patru ''Scrisori'' (''Scrisoarea V'' fiind publicată postum -1890), ''Sara pe deal'', ''La steaua'' ş.a. În 1883 apărea, în ''Almanahul Societăţii economice social-literare 'România jună' din Viena'', poemul ''Luceafărul'', reprodus apoi şi în paginile ''Convorbirilor literare''.
Cea mai bogată activitate a avut-o la ziarul "Timpul"
Activitatea cea mai bogată, vreme de şase ani, a avut-o în redacţia ziarului "Timpul", publicaţie care a apărut pentru prima dată la Bucureşti, la 15 martie 1876. În ianuarie 1877, redacţia ziarului era preluată de Titu Maiorescu, iar Ioan Slavici devenea responsabil cu partea literară şi cu politica externă. Între primele articole publicate de poet la "Timpul" se numără seria "Icoane vechi şi icoane nouă", "Bălcescu şi urmaşii lui", "Arboroasa". În februarie 1880, Eminescu este numit redactor-şef, funcţie pe care o va ocupa până la sfârşitul anului 1881, când devine responsabil cu paginile de politică.
Eminescu s-a distins în presa vremii "printr-un discurs bine argumentat, prin erudiţie şi bogăţia mijloacelor de expresie, prin libertatea de gândire şi exprimare, prin refuzul de a-şi alinia scrisul la ideologia conservatoare şi la interesele de partid, urmărind redarea cu obstinenţă a adevărului, chiar şi atunci când acesta intra în contradicţie cu poziţia conducătorilor publicaţiei", precizează revistatimpul.ro.
În noiembrie 1888, Eminescu începe să colaboreze la "România liberă", revenind în gazetărie, după o întrerupere de mai bine de cinci ani, apoi la "Fântâna Blanduziei", unde colaborează în decembrie 1888 şi în ianuarie 1889, conform site-ului www.mihai-eminescu.ro. În 1883 a fost ales membru al Societăţii Presei Române (constituită la 13 februarie), condusă de B.P. Hasdeu.
Primul şi singurul volum de poezii tipărit în timpul vieţii lui M. Eminescu a apărut la 21 decembrie 1883, purtând titlul "Poesii". Avea o ţinută grafică deosebită, un portret al poetului şi o scurtă prefaţă scrisă de Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediţie a poeziilor eminesciene. Ediţia princeps avea 307 pagini. Ulterior, au mai fost publicate două ediţii - în 1885 şi în 1888. Cele 17 poezii inedite, apărute alături de unele dintre poeziile deja publicate în revistele "Convorbiri literare" şi în "Familia", sunt: "Glossă", "Odă", "Iubind în taină...", "Trecut-au anii...", "Veneţia", "Se bate miezul nopţii...", "Cu mâne zilele-ţi adaogi", "Peste vârfuri", "Somnoroase păsărele", "De-or trece anii...", "Lasă-ţi lumea...", "Te duci...", "Din valurile vremii...", "Ce te legeni...", "La mijloc de codru...", "Mai am un singur dor", "Criticilor mei".
''Eminescu este cel mai tradiţional poet, absorbind toate elementele, şi cele mai mărunte, ale literaturii antecedente'', afirma criticul şi istoricul literar George Călinescu.
Pe lângă poezie, Mihai Eminescu a publicat şi proză ("Sărmanul Dionis", "Făt-Frumos din lacrimă"), nuvelă fantastică ("Cezara"), povestiri, schiţe, teatru ş.a. În 1882 termină de scris drama "Alexandru Lăpuşneanu", conform "Dicţionarului general al literaturii române".
Problemele de sănătate ale lui Mihai Eminescu s-au agravat din 1883. A murit la 15 iunie 1889
În 1883, semnele bolii lui Eminescu se agravau şi acesta a fost internat la Sanatoriul Caritas al doctorului Alexandru Suţu. În acelaşi an, a plecat la Viena unde a fost internat la Sanatoriul Ober-Dobling. În 1884 e numit subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi. După ce boala sa s-a agravat, în primăvara anului 1888 Eminescu s-a stabilit la Botoşani, la sora sa, Henrieta. În iulie acelaşi an a plecat pentru tratament la băile din Hall, în Austria. La întoarcere, s-a mutat în Bucureşti, însoţit de Veronica Micle.
Grav bolnav, Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la Bucureşti. Două zile mai târziu, în 17 iunie, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.
La 28 octombrie 1948 a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.
Manuscrisele lui Eminescu au fost donate Academiei Române, în 1902, de Titu Maiorescu. Acestea au fost legate în 45 de caiete, conţinând aproximativ 14.000 de file, fără o cronologie strictă şi fără o ordine tematică. "Caietele" au fost citite, descifrate, valorificate şi reproduse în ediţii succesive timp de un secol de câteva generaţii de eminescologi, de la Perpessicius, George Călinescu, la Dimitrie Vatamaniuc, ori Petru Creţia.
În fiecare an, la 15 ianuarie - data naşterii poetului naţional al românilor - este marcată Ziua Culturii Naţionale.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
