Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit, duminică, la un container al salvamarilor din Mamaia Nord.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, duminică, despre producerea unui incendiu la un container al salvamarilor, în zona Mamaia Nord, relatează News.ro.
”La sosirea colegilor la faţa locului, incendiul se manifestă la materiale depozitate în interiorul acestuia. Nu este pericol de propagare ”, au afirmat pompierii.
Ulterior, incendiul a fost stins. Focul a distrus materiale depozitate în interiorul containerului, pe o suprafaţă de 15 metri pătraţi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!