Presa poloneză relatează că resturi ale unei drone au lovit o casă în Wyryki, în provincia Lublin din estul ţării, în urma evenimentelor din cursul nopţii, când Varşovia a doborât drone ruseşti care au pătruns în spaţiul aerian polonez.
„Informaţiile preliminare indică faptul că a avut loc un impact sau o explozie în clădire”, au confirmat pompierii la ora locală 7:40. „În acest moment, pot confirma că ceva a căzut. Nu ştim încă dacă a fost în interiorul sau în exteriorul clădirii şi dacă a avut loc o explozie. Pompierii se află la faţa locului pentru a securiza zona, iar alte servicii sosesc şi ele. Ştim deja că nimeni nu a fost rănit în incident”, au transmis serviciile de pompieri.
Un oficial local declarase pentru agenţia PAP că o dronă a avariat acoperişul unei clădiri rezidenţiale. El a menţionat că nu ştie încă dacă au fost resturi de la o dronă sau întreaga maşinărie. „Nimeni nu a fost rănit. Serviciile lucrează de la ora 6 dimineaţa. Ne îndreptăm spre locul incidentului pentru a evalua pagubele”, a subliniat el.
De asemenea, resturile unei alte drone a fost localizate pe un câmp în apropierea satului Czosnówka, la doar 25 km de graniţa cu Belarus, scrie News.ro.
Căutarea şi localizarea posibilelor locuri de prăbuşire ale dronelor doborâte este în curs de desfăşurare în Polonia, după ce Varşovia a doborât drone care au pătruns miercuri în spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc de amploare în vestul Ucrainei.
Polonia a calificat drept "un act de agresiune" intrarea dronelor rusești în spațiul său aerian
Spaţiul aerian al Poloniei a fost încălcat de un număr mare de drone ruseşti, iar cele care reprezentau o ameninţare directă au fost doborâte, a anunţat premierul Donald Tusk.
Polonia a calificat incursiunea drept „un act de agresiune”, fiind prima dată când un membru NATO recurge la deschiderea focului de la începutul războiului din Ucraina.
Aeroportul Chopin din Varşovia, cel mai mare din ţară, şi-a închis spaţiul aerian pentru câteva ore înainte de a se redeschide. Acesta a anunţat că vor exista perturbări şi întârzieri pe tot parcursul zilei. Aeroportul din oraşul Lublin, din estul Poloniei, a rămas închis.
Cea mai mare parte a Ucrainei, inclusiv regiunile vestice Volyn şi Lviv, care se învecinează cu Polonia, au fost sub alertă de raid aerian aproape toată noaptea, potrivit forţelor aeriene ucrainene.
Anterior, forţele aeriene ucrainene au raportat că drone ruseşti au intrat în spaţiul aerian al Poloniei, membră NATO, reprezentând o ameninţare pentru oraşul Zamosc, dar ulterior au şters această declaraţie din aplicaţia de mesagerie Telegram.
Comandamentul militar al Poloniei a declarat că dronele au încălcat în repetate rânduri spaţiul aerian polonez în timpul atacului rus de peste graniţă, în vestul Ucrainei, dar că operaţiunile împotriva acestor încălcări s-au încheiat.
Radarele au urmărit peste 10 obiecte, iar cele care puteau reprezenta o ameninţare au fost „neutralizate”, a declarat Comandamentul, care a mulţumit comandamentului aerian al NATO şi avioanelor de vânătoare F-35 ale forţelor aeriene olandeze pentru asistenţă.
Autorităţile au îndemnat populaţia să rămână în case, numind regiunile Podlaskie, Mazowieckie şi Lublin ca fiind cele mai expuse riscului.
„Acesta este un act de agresiune care a reprezentat o ameninţare reală la adresa siguranţei cetăţenilor noştri”, au spus autorităţile poloneze.
Polonia se află în stare de alertă maximă pentru obiectele care intră în spaţiul său aerian de când o rachetă ucraineană rătăcită a lovit un sat din sudul Poloniei în 2022, ucigând două persoane, la câteva luni după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
NATO și SUA au fost informate
Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că şeful NATO, Mark Rutte, a luat legătura cu conducerea poloneză, iar alianţa se consultă îndeaproape cu Polonia.
Secretarul de stat american Marco Rubio a fost de asemenea informat, a declarat marţi reporterul CNN, Kaitlan Collins.
Presa poloneză scrie că ţara ia în considerare activarea articolului 4 din NATO, care permite oricărui stat membru să convoace consultări în cazul în care integritatea sa teritorială, independenţa politică sau securitatea sunt ameninţate. În practică, aceasta înseamnă că un membru NATO poate convoca în mod oficial toţi aliaţii pentru a discuta situaţia şi eventualele măsuri comune.
Spre deosebite de Articolul 5 din Tratatul NATO, Articolul 4 nu impune un răspuns militar automat, dar poate conduce la acţiuni diplomatice, consolidarea apărării, desfăşurarea de trupe sau garanţii de securitate suplimentare.
De la începutul războiului în 2022, au avut loc mai multe incidente în care drone ruseşti au intrat în spaţiul aerian al statelor vecine Ucrainei, inclusiv în România, dar până acum acestea au evitat să le doboare. Oficialii au invocat pericolul fizic pe care astfel de acţiuni l-ar putea provoca şi dorinţa de a evita o escaladare a tensiunilor între Rusia şi NATO.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!