Acum la Digi FM THE KILLERS - Human
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

O româncă de 32 de ani și cei trei copii mici ai ei au murit într-un incendiu în Italia

Vehicle,Intended,For,The,Military,Corps,Of,The,Italian,Carabinieri
Carabinieri, Italia. Shutterstock

Trei copii mici au murit într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la Bologna, în nordul Italiei, iar mama minorilor, în vârstă de 32 de ani şi originară din România, a decedat în timp ce era transportată la spital.

Femeia şi copiii ei, o pereche de gemeni de doi ani şi un minor de 6 ani, şi-au pierdut viaţa în incendiul care a izbucnit într-un apartament de la periferia oraşului, în pofida intervenţiei serviciilor medicale de urgenţă, a pompierilor şi a poliţiei.

Deocamdată, cauza incendiului nu este cunoscută, deşi primele ipoteze se referă la un posibil scurtcircuit provocat de o sobă electrică, potrivit aceloraşi surse, citate de presa locală și de Agerpres.

Agenţia de presă ANSA a identificat-o pe femeie drept Ştefania Alexandra Nistor şi scrie că cei trei copii au murit ca urmare a intoxicării cu fum în dormitorul pe care îl împărţeau. Tatăl copiilor, tot român, se afla la muncă în momentul producerii tragediei.

Apartamentul a fost sigilat cât timp se desfăşoară o expertiză pentru a stabili în detaliu originea incendiului, iar procuratura a deschis o anchetă.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Tragedie la un festival hindus din India/ Foto: X
Tragedie la un festival hindus din India. 17 persoane au murit strivite în busculadă, după ce...
Charging mobile phone battery with wireless device in the table. Smartphone charging on a charging pad. Mobile phone near wirele
O ceartă pentru un telefon mobil s-a transformat într-o tragedie. Un tânăr de 19 ani și...
piron iris disparuta
Final tragic în cazul tinerei dispărute în București. Fata de 22 de ani, căutată inclusiv prin...
Lawrence Yee si tatal lui
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai...
Te-ar putea interesa și
Adrian Rus Sinner (1)
Doliu în motociclismul românesc. Pilotul Adrian Rus "Sinner" a murit într-un accident cumplit...
Maria Eduarda Rodrigues de Freitas
“Oameni buni, coarda!”. O tânără de 21 de ani a murit la bungee jumping, după o eroare greu de...
jake hall (2)
Un star de reality show a murit într-un accident stupid, într-o vilă din Spania, la o...
beatrice, adolescenta romanca moarta in germania
Tragedie pentru o familie de români din Germania. O fată de 16 ani a murit în timp ce încerca...
Partenerii noștri
Digi24 Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump...
DigiSport Gata! Gigi Becali pregătește transferurile la FCSB: ”Semnăm de acum să fim siguri”
Gata! Gigi Becali pregătește transferurile la FCSB: ”Semnăm de acum să fim...
PeRoz Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care revin la viață din 13 noiembrie 2026
Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care...
Film Now Test crucial pentru Johnny Depp. Ce salariu a primit actorul pentru filmul care l-ar putea readuce în elita Hollywoodului
Test crucial pentru Johnny Depp. Ce salariu a primit actorul pentru filmul...
Digi World Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai desculț în casă nu e sănătos
Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un actor de top, surprins de Madonna la un casting de film
"M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un...
Digi Life Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum funcționează sistemul
Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
F1 Grand Prix of Mexico
E campion mondial de Formula 1 la numai 20 de ani, dar Kimi Antonelli dă asigurări că e "și...
Alexandru Stoica
Ministrul Dezvoltării anunță impozite reduse cu până la 50% pentru localitățile care aleg...
mihai stoica (1)
MM Stoica pleacă de la FCSB după aproape două decenii. Gigi Becali a confirmat despărțirea...
Călin Georgescu
Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul de înșelăciune. E în arest preventiv din 29...