Acum la Digi FM Alex Vidia KYGO AND MIGUEL - Remind Me To Forget
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

"Nimeni nu mă împinge afară. Eu nu plec. Sunt în asta până la capăt". Joe Biden, decis să nu se retragă din cursa prezidențială

Joe Biden
Joe Biden / Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a promis să rămână în cursa prezidenţială. În timpul discuţiilor avute cu personalul de campanie şi al întâlnirilor cu legislatorii şi guvernatorii democraţi, acesta a încercat să dea asigurări că poate rămâne în competiţia cu Donald Trump. A respins astfel apelurile de a renunţa după prestaţia sa nesatisfăcătoare de la dezbaterea de săptămâna trecută, relatează Reuters.

Biden a avut o convorbire cu membrii îngrijoraţi ai echipei sale de campanie şi le-a spus că nu pleacă nicăieri, potrivit a două surse familiare cu discuţia telefonică.

"Nimeni nu mă împinge afară. Eu nu plec. Sunt în această cursă până la capăt", a declarat Biden într-un e-mail separat transmis campaniei sale, îndemnându-i pe susţinători să "contribuie cu câţiva dolari" pentru a-l ajuta să-l învingă pe rivalul său republican, Donald Trump, în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.

Miercuri seară, preşedintele s-a întâlnit virtual şi personal cu 24 de guvernatori democraţi şi cu primarul oraşului Washington D.C., pentru a-i asigura că este la înălţimea funcţiei de purtător de stindard al partidului, după prestaţia ezitantă de la dezbatere.

Doar trei dintre guvernatori - liderii din New York, Minnesota şi Maryland - s-au întâlnit ulterior cu reporterii, promiţând să îl susţină pe Biden după ceea ce ei au vorbit despre o discuţie sinceră despre prestaţia sa neconvingătoare de la dezbaterea de săptămâna trecută.

"Preşedintele a avut întotdeauna grijă de noi. Îl vom sprijini şi noi", a declarat guvernatorul statului Maryland, Wes Moore.

Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, preşedintele Asociaţiei guvernatorilor democraţi, a declarat că prestaţia lui Biden la dezbatereab împotriva fostului preşedinte Trump a fost proastă, dar a adăugat că el consideră că Biden este potrivit pentru funcţie.

Îngrijorările cu privire la vârsta şi acuitatea mintală a lui Biden au explodat după dezbaterea cu Trump, în care preşedintele s-a bâlbâit, şi-a pierdut uneori şirul gândurilor şi, la un moment dat, a vorbit despre eliminarea Medicare. Preşedintele a declarat că a fost obosit după două călătorii în străinătate, iar Casa Albă a spus că era răcit, relatează News.ro.

Întrebată, miercuri, dacă Biden se gândeşte să demisioneze, secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a spus: "Categoric nu".

La scurt timp după aceea, două sondaje naţionale au sugerat că şansele lui Biden în faţa lui Trump - care a lansat o serie de informaţii false în timpul dezbaterii - s-au deteriorat.

Un sondaj Wall Street Journal a arătat că Trump îl învinge pe Biden cu o marjă de 48% la 42%, în creştere cu un punct procentual, în timp ce un sondaj New York Times/Siena a arătat că avansul lui Trump faţă de Biden a crescut cu trei puncte, la 49% la 43%.

Citește și: Trei nume, pe lista scurtă de posibili înlocuitori ai lui Joe Biden, la alegerile prezidențiale din SUA

Citește și: The New York Times îi cere lui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă: “Cel mai mare serviciu public ar fi să anunţe că nu va candida la realegere”

Citește și: Alegeri SUA 2024. Joe Biden crede că “s-a descurcat bine” în dezbaterea cu Donald Trump, dar nici cei din tabăra lui nu sunt de acord

Citește și: Sondaj CNN: Trump ar fi câştigat în faţa lui Biden. Democraţii sunt disperaţi

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
JD Vance și Joe Biden
JD Vance, atac subtil la adresa lui Joe Biden. Ironia strecurată când vorbea despre...
Bidens Welcome the Recipients of the 45th Annual Kennedy Center Honors to the White House, Washington, District of Columbia, USA - 04 Dec 2022
Hunter Biden, atac fără precedent la adresa lui Donald Trump. Fiul fostului președinte, Joe...
biden trump1
Joe Biden îl atacă dur pe Donald Trump: „Este un ratat”. Acuzații fără precedent la adresa...
DC: President Biden and the First Lady Depart the White House, Washington, District of Columbia, USA - 28 Nov 2023
"M-a speriat de moarte. Am crezut că are un AVC". Jill Biden s-a temut pentru soțul ei în...
Te-ar putea interesa și
Trump Returns To White House On October 5, 2025
Trump îl caricaturizează şi-l imită, într-un discurs la o fabrică Ford, în Detroit, pe Biden...
erika kirk, jd vance
Văduva lui Charlie Kirk îl susţine pe JD Vance în alegerile prezidenţiale din 2028: "Noi vom...
biden trump1
Joe Biden îl atacă în termeni duri pe Donald Trump: "A distrus democrația. Sunt furios"...
biden clooney
George Clooney spune că a fost o „greşeală” ca Harris să-l înlocuiască pe Biden în alegerile...
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Nu s-a ferit de cuvinte și a spus ce crede despre situația de la FCSB. ”N-aș da vina pe Reghe. Transferuri haotice”
Nu s-a ferit de cuvinte și a spus ce crede despre situația de la FCSB...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include în contractele sale
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
ocean (5)
„Mulţumesc. Am crezut că o să mor!” Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost...
david, chivu
Cristi Chivu şi David Popovici s-au întâlnit și au făcut schimb de cadouri după Inter Milano...
ursula, nicusor
Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti. Se întâlnește luni cu preşedintele Nicuşor Dan...
Atac armat în Polonia (2)
Autorul atacului armat din Cracovia a murit la spital, anunță poliția poloneză