Acum la Digi FM Alex Vidia ALESHA DIXON - The boy does nothing
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Sondaj CNN: Trump ar fi câştigat în faţa lui Biden. Democraţii sunt disperaţi

Joe Biden and Donald Trump presidential debate in Atlanta - 28 Jun 2024
Joe Biden și Donald Trump / foto Profimedia

Într-un sondaj recent realizat de CNN, majoritatea alegătorilor care au urmărit dezbaterea de joi dintre președintele Joe Biden și fostul președinte Donald Trump au declarat că Trump a avut o performanță superioară. Cu un scor de 67% la 33% în favoarea lui Trump, dezamăgirea și disperarea au început să se răspândească în tabăra democraților, unii lideri întrebându-se în privat dacă Biden ar trebui înlocuit ca și candidat pentru alegerile prezidențiale, relatează CNN.

Înainte de dezbatere, aceiaşi alegători declarau, în proporţie de 55% la 45%, că se aşteaptă ca Trump să aibă o prestaţie mai bună decât Biden, menţionează CNN.

Rezultatele sondajului reflectă opiniile despre dezbatere doar în rândul alegătorilor care au urmărit dezbaterea şi nu sunt reprezentative pentru opiniile tuturor alegătorilor - din punct de vedere demografic, al preferinţelor lor politice sau al nivelului de atenţie pe care îl acordă politicii, atrage atenţia CNN.

Joe Biden and Donald Trump presidential debate in Atlanta - 28 Jun 2024

Cu toate acestea, rezultatele reprezintă o schimbare faţă de 2020, când Biden a fost considerat de observatorii dezbaterilor ca fiind mai performant decât Trump în dezbaterile lor prezidenţiale.

O majoritate de 57% dintre cei care au urmărit dezbaterea de joi seară au declarat că nu au încredere reală în capacitatea lui Biden de a conduce ţara, iar 44% că nu au încredere reală în capacitatea lui Trump de a face acest lucru. Aceste cifre sunt practic neschimbate faţă de sondajul efectuat înainte de dezbatere, în care 55% dintre aceşti alegători au declarat că nu au încredere în Biden, iar 47% că nu au încredere în Trump.

Niciunul dintre candidaţi nu are un scor foarte bun la acest indicator, dar în timp ce doar 36% dintre cei care au urmărit dezbaterea spun acum că au multă încredere în capacitatea lui Trump de a conduce ţara, doar 14% spun acelaşi lucru despre Biden.

Joe Biden and Donald Trump presidential debate in Atlanta - 28 Jun 2024

Sondajul CNN a fost realizat prin SMS pe un eşantion de 565 de alegători americani înregistraţi care au declarat că au urmărit dezbaterea de joi, iar rezultatele sondajului sunt reprezentative doar pentru opiniile celor care au urmărit dezbaterea. Respondenţii au fost recrutaţi să participe înainte de dezbatere şi au fost selectaţi prin intermediul unui sondaj realizat pe membrii SSRS Opinion Panel, un panel reprezentativ la nivel naţional recrutat prin tehnici de eşantionare bazate pe probabilitate.

Rezultatele pentru întregul eşantion de spectatori ai dezbaterii au o marjă de eroare de eşantionare de plus sau minus 5,5 puncte procentuale, menţionează CNN.

Kamala Harris recunoaște "un început lent" la Biden

Totuşi, vicepreşedinta Kamala Harris a admis şi ea că preşedintele Biden a avut "un început lent", dar spune că a avut "un final puternic" în dezbatere. "Oamenii pot dezbate pe puncte de stil, dar, în cele din urmă, aceste alegeri şi cine este preşedintele Statelor Unite trebuie să fie despre substanţă şi contrastul este clar", a declarat ea pentru CNN cu privire la performanţa lui Biden. Ea a continuat subliniind că fostul preşedinte Donald Trump a lansat o serie de minciuni în timpul dezbaterii.

First 2024 Presidential Debate; Biden vs Trump at CNN Studios in Atlanta, Georgia, USA - 27 Jun 2024

Americanii ar trebui să se concentreze pe ceea ce preşedintele Joe Biden a realizat pentru ţară în timpul mandatului său, nu pe performanţa sa pe scena dezbaterii, a declarat Kamala Harris. "Vorbesc despre trei ani şi jumătate de performanţă într-o muncă ce a fost istorică", a declarat Harris la CNN.

"Preşedintele pe care l-am văzut în seara asta pe acea scenă, aşa este el în fiecare zi?" a fost ea întrebată direct de prezentatorul CNN Anderson Cooper. Vicepreşedinta a spus că persoana cu care lucrează în fiecare zi "este cineva care performează într-un mod care a constat în aducerea oamenilor în Biroul Oval - republicani şi democraţi - pentru a ajunge la un compromis într-un mod care este extraordinar în aceste zile, deoarece pur şi simplu nu se întâmplă, dar Joe Biden poate face acest lucru să se întâmple".

Ea a continuat menţionând şi alte realizări ale lui Biden, cum ar fi consolidarea NATO şi crearea de locuri de muncă.

Disperați, democrații se gândesc la un înlocuitor

Cu toate acestea, potrivit CNN, democraţii sunt disperaţi de prestaţia preşedintelui Joe Biden la dezbaterea de joi seară, o prestaţie atât de slabă, încât unii chiar şi-au pus întrebări în privat dacă el ar trebui să rămână candidatul partidului.

Biden a apărut pe scenă cu o voce moale, ezitantă şi a rămas adesea cu gura deschisă şi cu privirea fixă. În anumite momente, s-a chinuit să îşi termine gândurile şi a cedat teren pe teme precum avortul, unde democraţii au un avantaj.

A fost nevoie de doar câteva minute pentru ca democraţii să realizeze cât de rea devene situaţia. "Biden arată şi sună groaznic. Este incoerent", a declarat un democrat care a lucrat o perioadă în administraţia Biden.  "Groaznic", a spus un alt agent democrat. Iar un democrat care a lucrat la campanii în toate partidele a spus simplu: "Suntem terminaţi", relatează CNN.

First 2024 Presidential Debate; Biden vs Trump at CNN Studios in Atlanta, Georgia, USA - 27 Jun 2024

Întrebarea care se profila la finalul dezbaterii era aproape existenţială: Ar trebui să fie altcineva în fruntea listei democrate? "Este greu de susţinut că Biden ar trebui să fie candidatul nostru", a declarat un agent care a lucrat la campanii la toate nivelurile timp de peste un deceniu.

Această dezbatere de joi seara a fost istorică din mai multe motive, dar nu în ultimul rând pentru că are loc înainte ca fiecare candidat să fie nominalizat oficial de convenţiile partidelor respective. Convenţia Naţională Democrată este programată să se desfăşoare pe 19 august la Chicago.

Democraţii au petrecut o mare parte din ultimul an discutând despre şansele lui Biden de a-l învinge pe Trump într-un scrutin pe care mulţi îl consideră unul existenţial, care va decide însăşi supravieţuirea democraţiei americane. Dar Biden însuşi a fost hotărât să fie cel care să îl înfrunte pe Trump, la un moment dat spunând chiar direct: "Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că eu aş fi candidat".

Niciun contracandidat democrat serios nu s-a prezentat însă pentru a candida împotriva lui Biden şi, în acest moment al campaniei, el ar trebui să decidă să se retragă dacă democraţii ar alege un alt candidat. Dacă Biden se retrage, nominalizarea democraţilor va fi decisă în plen.

Democraţii vorbesc chiar despre cine ar putea fi în locul lui: "Dacă aş fi Gavin (Newsom) sau Gretchen (Whitmer), aş da telefoane în seara asta", a spus cineva citat de CNN referindu-se la guvernatorul New York-ului, respectiv guvernatoarea Michigan-ului.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Donald Trump
Lovitură dură pentru Trump! 7 din 10 tineri americani au votat cu democrații. Ce s-a schimbat...
President Trump Meets With His Cabinet At The White House
Trump contestă rezultatul alegerilor din SUA după victoria zdrobitoare a democraților: „Sunt...
President Trump Speaks At The Nassau County Police Academy Center
Alegerile din SUA zguduie tabăra republicană. Cine ar putea prelua locul lui Donald Trump la...
President Trump Holds Midterm Rally In Mississippi
Florin Negruțiu: „Dai în MAGA, dai în America – exemplul de slugărnicie perfectă”
Te-ar putea interesa și
President Trump Speaks From Site Of White House Ballroom
Trump spune că războiul din Iran a meritat, deşi acesta a contribuit la înfrângerea suferită...
President Trump Holds Midterm Rally In Mississippi
„Nu eu am fost pe buletinele de vot!” Trump recunoaşte înfrângerea republicanilor, dar se...
Alegeri în SUA/ Profimedia
Alegeri în SUA. Democraţii câştigă controlul asupra ambelor camere ale Congresului, într-o...
President Trump Speaks At The Lincoln Memorial On Eve Of Midterm Elections
Donald Trump: Alegerile de marţi sunt cele mai importante „din viaţa noastră”
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Nu s-a ferit de cuvinte și a spus ce crede despre situația de la FCSB. ”N-aș da vina pe Reghe. Transferuri haotice”
Nu s-a ferit de cuvinte și a spus ce crede despre situația de la FCSB...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Misterioasă și seducătoare. Charlize Theron, apariție spectaculoasă într-o rochie verde ca smaraldul. „Cea mai frumoasă!”
Misterioasă și seducătoare. Charlize Theron, apariție spectaculoasă într-o...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
ocean (5)
„Mulţumesc. Am crezut că o să mor!” Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost...
david, chivu
Cristi Chivu şi David Popovici s-au întâlnit și au făcut schimb de cadouri după Inter Milano...
ursula, nicusor
Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti. Se întâlnește luni cu preşedintele Nicuşor Dan...
Atac armat în Polonia (2)
Autorul atacului armat din Cracovia a murit la spital, anunță poliția poloneză