Şeful Meta, Mark Zuckerberg, a ameninţat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează dpa.
Taxa propusă ar impune o contribuţie unică de 5% asupra activelor miliardarilor şi va fi supusă votului cetăţenilor din California în noiembrie.
Într-un document depus la Comisia pentru Valori Mobiliare şi Burse, Meta a precizat că, în cazul adoptării acestei taxe, Zuckerberg ar putea fi obligat să plătească "o sumă semnificativă, de ordinul miliardelor de dolari", având în vedere acţiunile pe care le deţine, informează dpa, citată de Agerpres.
El a informat consiliul de administraţie că ia în considerare părăsirea Californiei, stat în care se află sediul central al Meta.
Într-un comunicat în care recunoaşte că "rezultatele companiei în ce priveşte crearea de valoare pentru acţionari se datorează în mare parte puternicului leadership, viziunii unice şi creative, precum şi abilităţilor excepţionale de management" ale lui Zuckerberg, consiliul de administraţie menţionează că Meta intenţionează să creeze o nouă clasă de acţiuni, care i-ar permite lui Zuckerberg să vândă până la jumătate din participaţie fără a renunţa la drepturile de vot.
Scopul este ca Zuckerberg să continue să conducă compania din California, în imediata apropiere a Meta Superintelligence Labs, precizează comunicatul.
În schimb, Zuckerberg ar urma să rămână rezident în California - sau oriunde s-ar afla sediul central al companiei - timp de opt ani.
Meta a raportat o creştere a profitului în al treilea trimestru, acesta ajungând la 9,860 miliarde de dolari net, adică 3,83 dolari pe acţiune. Prin comparaţie, anul trecut, aceste cifre au fost de 2,709 miliarde de dolari, respectiv 1,05 dolari pe acţiune.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!