Acum la Digi FM Marius Dobre EMILIAN - 31 August
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Maia Sandu a primit în Germania Premiul Franz Josef Strauss: “Am decis să donez suma de 10.000 de euro, care însoţeşte premiul”

maia sandu premiata
Maia Sandu a primit în Germania Premiul Franz Josef Strauss. / Foto: Facebook

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit în cadrul unei vizite în Germania Premiul Franz Josef Strauss, în valoare de 10.000 de euro, acordat de Fundaţia Hanns Seidel, în semn de recunoaştere a angajamentului său pentru democraţie, libertate şi parcursul european al Moldovei, relatează newsmaker.md.

Ceremonia a avut loc la München, în prezenţa prim-ministrului bavarez Markus Söder şi a preşedintelui Fundaţiei Hanns Seidel, Markus Ferber, cu care Sandu a avut şi întrevederi bilaterale. Discuţiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării cu landul Bavaria în domenii precum economia, securitatea, educaţia şi dezvoltarea regională.

“Sunt onorată să primesc Premiul Franz Josef Strauss, oferit de Fundaţia Hanns Seidel, în cadrul vizitei mele în Bavaria. Le mulţumesc prim-ministrului bavarez Markus Söder şi preşedintelui Fundaţiei, Markus Ferber, pentru găzduirea călduroasă.

Acest premiu este despre recunoaşterea efortului tuturor moldovenilor care, zi de zi, contribuie la consolidarea democraţiei în ţara noastră. Este despre toţi oamenii din regiunea noastră care, în faţa provocărilor, aleg curajul, adevărul şi pacea. Această distincţie ne aparţine tuturor celor care credem într-un viitor european, paşnic şi democratic pentru Moldova.

Aşa cum am anunţat, am decis să donez suma de 10.000 de euro, care însoţeşte premiul, pentru păstrarea patrimoniului muzical al marelui nostru compozitor Eugen Doga”, a notat Maia Sandu pe Facebook.

Premiul Franz Josef Strauss este acordat personalităţilor internaţionale care contribuie la promovarea valorilor democratice şi la consolidarea păcii şi libertăţii în Europa.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
German Chancellor Friedrich Merz and French President Emmanuel Macron attend the 25th Franco-German Ministerial Council at Fort de Bregancon, the French presidential residence in Bormes-les-Mimosas, France, on August 28, 2025. The two leaders met ahead of
Cancelarul Merz: Rusia „nu este deloc interesată de negocieri serioase” cu privire la Ucraina
Munchen, Germania
Germania vrea să organizeze Jocurile Olimpice la Munchen. Turcia, India, Qatar şi Coreea de...
Friedrich Merz
Alegeri regionale în Germania. Scrutinul din două landuri îl pune din nou sub presiune pe...
Ukraine Recovery Conference Takes Place In Rome
Giorgia Meloni susţine că „firewall”-ul german împotriva AfD nu funcţionează
Te-ar putea interesa și
Extrema dreaptă, la un pas de putere în Germania/ Profimedia
Extrema dreaptă, la un pas de putere în Germania. AfD obține 44,5% în Saxonia-Anhalt, potrivit...
Serghei Lavrov/ Foto: Facebook
Rusia acuză Germania că doreşte „din nou” războiul: „Toate aceste metastaze ale nazismului...
Maia Sandu
Maia Sandu, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova: "Suntem norocoşi că suntem liberi...
Gigi Becali
Gigi Becali s-a dus cu 3 milioane de dolari cash la Muntele Athos: "Boboc am făcut". Cât a...
Partenerii noștri
Digi24 Ce au dispus judecătorii în cazul trapper-ului Ian, după ce a urinat pe scenă, la Arenele Romane
Ce au dispus judecătorii în cazul trapper-ului Ian, după ce a urinat pe...
DigiSport Gică Hagi a luat decizia, cu o oră înainte de România - Suedia
Gică Hagi a luat decizia, cu o oră înainte de România - Suedia
PeRoz Andreea Ibacka, abdomen sculptat la 41 de ani. Imaginile care au toate șansele să-i lase pe fani cu gura căscată
Andreea Ibacka, abdomen sculptat la 41 de ani. Imaginile care au toate...
Film Now Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru „Striptease”: „Meritam”
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit...
Digi World Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat scandalul
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat...
Digi Life Bei cafea în fiecare dimineață? 6 alimente pe care ar fi mai bine să nu le consumi în același timp
Bei cafea în fiecare dimineață? 6 alimente pe care ar fi mai bine să nu le...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
luca niculescu
Luca Niculescu, noul premier desemnat. Nicușor Dan: "Am ales persoana care are cele mai mari...
Andy Carroll/ Profimedia
Cine l-a agresat sexual pe Andy Carroll în timp ce dormea. Fostul fotbalist a dezvăluit în...
George Simion, Dan Dungaciu
Dan Dungaciu, după ce a fost la consultările de la Cotroceni: "Soluţia pentru noi sunt...
2026-04-20-5116
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: "Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în...