Acum la Digi FM AURA DIONE FEAT ROCK MAFIA - Friends
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Kremlinul anunţă „posibila” vizită a trimisului special al lui Putin, Kiril Dmitriev, în SUA săptămâna aceasta

St. Petersburg International Economic Forum (SPIEF)
Kirill Dmitriev. Foto: Profimedia

Kremlinul a anunţat miercuri că o deplasare în SUA a lui Kiril Dmitriev, trimisului special al lui Vladimir Putin pentru investiţii şi cooperare economică, este "posibilă" săptămâna aceasta, pentru o întrevedere cu emisarul american Steve Witkoff, în contextul apropierii dintre Moscova şi Washington, informează AFP şi Reuters.

O asemenea vizită ar fi prima pentru un important responsabil rus la Washington după declanşarea ofensivei împotriva Ucrainei, în februarie 2022.

"Da, confirm. O asemenea vizită este posibilă. Vom continua să comunicăm cu americanii", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov, în timpul unui briefing. "Nu pot face niciun fel de precizări", a adăugat el, transmite Agerpres.

Potrivit postului american de televiziune CNN, Kiril Dmitriev ar urma să discute cu Steve Witkoff despre relansarea relaţiilor bilaterale, puternic afectate de anii de tensiuni ce au culminat în 2022 prin declanşarea ofensivei ruse contra Ucrainei, ţară susţinută atunci de SUA.

"Posibil", a declarat la rândul său responsabilul rus pe reţeaua socială X, ca răspuns la anunţul CNN. "Rezistenţa faţă de dialogul între SUA şi Rusia este reală, motivată de interese bine ancorate şi de vechi discursuri", a adăugat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit la sfârşitul lui februarie pe Kiril Dmitriev, unul dintre noii săi apropiaţi, care a participat la discuţiile ruso-americane de la Riad, în funcţia de reprezentant special pentru investiţii şi cooperare cu alte ţări.

Dmitriev (49 de ani), cu o carieră strălucită în lumea finanţelor, este directorul general al Fondului Rus de Investiţii Directe (RDIF) chiar de la înfiinţarea acestuia, creat de guvernul de la Moscova în 2011, cu un capital de zece miliarde de dolari. Numele său a devenit cunoscut în rândul populaţiei ruse în timpul pandemiei de COVID, dat fiind faptului că tocmai RDIF a finanţat dezvoltarea vaccinului rusesc Sputnik, iar el a ajuns principalul său promotor, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Un semn al influenţei tot mai mari a lui Dmitriev în anturajul liderului de la Kremlin a fost participarea sa la negocierile ruso-americane din februarie de la Riad, primele de la declanşarea războiului rus împotriva Ucrainei în 2002.

FRDIF se află pe lista cu sancţiuni occidentale, inclusiv din partea SUA, pentru sprijinul acordat agresiunii Kremlinului în Ucraina lansate cu trei ani în urmă de către preşedintele rus Vladimir Putin. Prin urmare, Dmitriev ar avea nevoie de o suspendare temporară a acestor restricţii pentru a obţine o viză de intrare pe teritoriul SUA.

Săptămâna trecută, Kiril Dmitriev a declarat că Rusia ar putea furniza o mică centrală nucleară pentru o misiune pe Marte planificată de antreprenorul şi CEO-ul SpaceX Elon Musk şi că Moscova ar putea discuta oferta cu Musk prin videoconferinţă.

"Credem că Rusia are multe de oferit pentru o misiune pe Marte, deoarece avem unele tehnologii nucleare care cred că ar putea fi aplicabile", a adăugat el, spunând că Rusia consideră importantă cooperarea cu Musk, pe care Dmitriev l-a salutat ca fiind un "mare vizionar".

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
President Trump Attends Dan Scavino's Wedding At Mar-a-Lago
Doliu în America după moartea lui Dolly Parton. Donald Trump anunță o decizie fără precedent...
incendiu de vegetație Nevada
Un incendiu de vegetație a distrus zeci de case în statul american Nevada. Pompierii cred că a...
Peskov
Kremlinul afirmă că ajutorul britanic pentru Ucraina în ceea ce privește rachetele „toarnă gaz...
Donald Trump
„Ajunge!” Reacția lui Trump după ce canadienii au anunțat măsuri de retorsiune în „războiul”...
Te-ar putea interesa și
Canadian Prime Minister Mark Carney Speaks At The Economic Club Of New York
„Dolar pentru dolar”. Canada răspunde SUA cu măsuri de retorsiune în „războiul” tarifelor
Iran Officials, Tehran, Iran - 04 Jun 2026
Iranul va considera „inamică” orice ţară participantă la „războiul economic” al Washingtonului
President Trump Campaigns With Congressman Mike Lawler In New York
Trump spune că Iranul nu este pregătit să încheie „acordul corect”
President Trump Meets With Visiting Italian Prime Minister Giorgia Meloni At The White House
Giorgia Meloni, despre relația complicată cu Donald Trump: „Am crezut că lucrurile vor fi mai...
Partenerii noștri
Digi24 Liliana Ruse, reacție la declarațiile lui Bolojan privind citostaticele: „Am crezut că nu aud bine, după care am început să plâng”
Liliana Ruse, reacție la declarațiile lui Bolojan privind citostaticele...
DigiSport Știm toate echipele calificate în UEFA Champions League! Urnele pentru tragerea la sorți și cei trei români din competiție
Știm toate echipele calificate în UEFA Champions League! Urnele pentru...
PeRoz “Am fost la 50 de interviuri și tot nu m-au angajat. Sunt prea atrăgătoare”. Vrea să fie bonă, dar felul în care arată i-a pus piedici
“Am fost la 50 de interviuri și tot nu m-au angajat. Sunt prea...
Film Now Valetul nesuferit din "Singur acasă" a murit. Cum a descoperit acum 14 ani că a făcut un AVC care l-a țintuit de atunci în scaun rulant
Valetul nesuferit din "Singur acasă" a murit. Cum a descoperit acum 14 ani...
Digi World Cât trebuie să stai, de fapt, la soare? Medicii explică de câtă lumină solară avem nevoie pentru sănătate, fără să ne punem pielea în pericol
Cât trebuie să stai, de fapt, la soare? Medicii explică de câtă lumină...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua relație
"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei...
Digi Life Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie să-l pui
Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Nicusor Dan Is Sworn As Romania's New President
Nicușor Dan anunță că nu s-a ajuns la un consens pe legea salarizării. Partidele își asumă...
euro
România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE
Marcel Ciolacu/ Profimedia
Ciolacu, despre decizia primarului Toma de a nu mai candida din partea PSD pentru un nou...
Elon Musk
Zelenski îi acordă lui Elon Musk Ordinul Libertății. Kievul încearcă să obțină acces Starlink...