Acum la Digi FM DELIA FEAT KAIRA - Pe aripi de vant
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Încrederea în economia zonei euro, afectată de acordul comercial dintre SUA şi UE. „Se dovedeşte a fi un ucigaş real al stării de spirit”

zona euro
Zona euro. Profimedia

Încrederea investitorilor în zona euro a scăzut neaşteptat în august, unul dintre primele indicii al efectului acordului comercial dintre SUA şi UE asupra comunităţii de afaceri, arată rezultatele unui studiu publicat luni luni, transmite Reuters.

Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, publicat de Comisia Europeană, s-a situat în august la minus 3,7 puncte, de la 4,5 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un nivel de opt puncte.

"Acordul comercial dintre SUA şi UE se dovedeşte a fi un ucigaş real al stării de spirit", a apreciat unul dintre directorii Sentix, Manfred Huebner.

Conform pactului, pentru majoritatea mărfurilor exportate de UE în SUA se impun taxe vamale de 15%.

Studiul a fost realizat în rândul a 1.050 de investitori, în perioada 31 iulie - 2 august 2025, după încheierea acordului, arată Agerpres.

În august, indicele privind actuala situaţie din zona euro a scăzut la minus 13 puncte (de la minus şapte puncte luna precedentă), în timp ce indicele privind aşteptările economice în următoarele şase luni a scăzut, de asemenea, cu 11 puncte, la 6 puncte.

În Germania, cea mai mare economie din Europa, încrederea s-a redus masiv după anunţarea acordului, iar Guvernul de la Berlin va trebui să-şi regândească strategia, a adăugat Huebner.

În august, indicele privind încrederea investitorilor din Germania a scăzut la minus 12,8 puncte, după ce a crescut în precedentele trei luni.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Andy Burnham
„Welcome back!” Macron şi Sanchez salută declaraţiile lui Burnham despre o eventuală revenire...
Prime Minister Andy Burnham Continues National Tour With A Visit To Cornwall
Premierul Marii Britanii crede că "Brexitul a făcut mai mult rău decât bine": "Nu pot spune că...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu respinge acuzaţiile privind "o conspiraţie" cu SUA pentru îndepărtarea lui...
2025-12-02 George Calin_instant asumare-2437
Guvernul Bolojan ar fi fost înlăturat cu ajutorul SUA. Declarația ambasadoarei americane în...
Te-ar putea interesa și
Paris,,France,-,Jan,1,,2025:,A,Hand,Holding,A
Ministrul de externe danez speră că acordul anunțat de SUA va pune capăt incertitudinii legate...
Imagine din Groenlanda
NATO salută acordul dintre SUA și Danemarca privind Groenlanda: Securitatea și stabilitatea...
Ursula von der Leyen și Mark Carney
Premierul Mark Carney vede cu ochi buni o apropiere a Canadei de UE, pe fondul relațiilor tot...
fratii tate
Procurorii britanici au depus o cerere oficială pentru extrădarea din SUA a fraţilor Andrew şi...
Partenerii noștri
DigiSport Scandalul uriaș de la FCSB continuă! ”O să am o discuție cu Gigi Becali”. S-au cerut două demiteri
Scandalul uriaș de la FCSB continuă! ”O să am o discuție cu Gigi Becali”...
PeRoz De la viața de lux la acuzații de fraudă. Monica Gabor, implicată într-un nou scandal financiar în SUA alături de Mr. Pink
De la viața de lux la acuzații de fraudă. Monica Gabor, implicată într-un...
Film Now Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”: „Eram înnebunit după ea”
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe...
Digi World Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu Alzheimer
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a...
Digi Life Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe...
Explozii puternice în capitala Arabiei Saudite/ Foto: X
Explozii puternice în capitala Arabiei Saudite. Elevii și diplomații s-au...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan, după discuțiile cu Luca Niculescu: "L-am informat că PNL nu intenţionează să...
Rareș Bogdan
Rareș Bogdan, audiat ca martor, la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos: "Am răspuns cu toată...
anne carson
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 a fost câștigat de scriitoarea canadiană Anne Carson
inundatii romania
Bani de la Uniunea Europeană pentru România. Câte milioane de euro ajung la noi după...