Acum la Digi FM KYGO AND MIGUEL - Remind Me To Forget
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Doi activişti de mediu au întrerupt reprezentaţia unei piese în care juca Sigourney Weaver, la Londra

Sigourney Weaver (2)
Doi activişti de mediu au întrerupt reprezentaţia unei piese în care juca Sigourney Weaver. Profimedia

Doi activişti ai grupului ecologist Just Stop Oil au perturbat luni seară reprezentaţia unei piese de William Shakespeare, având-o în distribuţie pe actriţa americană Sigourney Weaver, la un teatru din zona londoneză West End, pentru a denunţa inacţiunea politică în faţa încălzirii globale, informează AFP.

Echipaţi cu un banner pe care scria "Peste 1,5 grade Celsius este un naufragiu global" şi cu un tun cu confetti, aceştia au urcat pe scenă în jurul orei 20:00 GMT, în timpul celei de-a doua reprezentaţii a piesei "The Tempest" la Theatre Royal Drury Lane, potrivit imaginilor difuzate de către grup.

Aşezată pe un scaun, vedeta din "Alien", în vârstă de 75 de ani, a fost escortată în afara scenei, la fel ca şi cei doi activişti, care au fost huiduiţi de majoritatea celor prezenţi în sală.

2024 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar temperatura medie a ultimilor doi ani a depăşit limita de încălzire de 1,5 grade Celsius fixată prin Acordul de la Paris, adoptat în 2015.

Organizaţia Just Stop Oil solicită încetarea exploatării combustibililor fosili până în 2030.

În trecut, Just Stop Oil a vizat locaţii culturale, precum National Gallery, unde activiştii au aruncat cu supă pe tabloul "Sunflowers" de Vincent Van Gogh, dar şi evenimente sportive foarte mediatizate, precum Marele Premiu de Formula 1 de la Silverstone sau turneul de tenis de la Wimbledon.

Mai mulţi dintre activiştii grupului au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea după ce au participat la astfel de acţiuni.

"The Tempest" se joacă până pe 1 februarie în capitala britanică.

Sigourney Weaver (2)

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
"Taxi Driver" Screening - 2026 Tribeca Festival
Jodie Foster și Sigourney Weaver, decorate de Macron cu Legiunea de Onoare a Franţei
Prince Harry Court Case, Royal Courts of Justice, London, UK - 09 Apr 2025
Prințul Harry vine în Marea Britanie, dar nu va sta la Buckingham. Motivul din spatele...
The Duke And Duchess Of Sussex Visit Australia - Day 4
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la...
casa ingusta
Are doar doi metri lățime, dar costă o avere. Cum arată în interior a doua cea mai îngustă...
Te-ar putea interesa și
67th Annual GRAMMY Awards - Arrivals
Participarea lui Kanye West la un festival din Londra stârnește polemici. Premierul britanic...
London, UK, 31 March 2026: The Metropolitan Police imposed a Section 35 Dispersal Order on Clapham High Street and Clapham Common following social media alerts that young people were planning to meet at the basketball courts then raid nearby shops. Last S
Geantă cu arme, uitată pe trotuar de un ofiţer care asigura paza primarului Londrei. Un...
jack spintecătorul
Misteriosul Jack Spintecătorul a început să terorizeze acum 138 de ani. Londra a fost cuprinsă...
UK's first remote telesurgery operation
Prima operaţie robotică la distanţă din Marea Britanie, „un moment istoric”. Un chirurg din...
Partenerii noștri
DigiSport Neverosimil: ”remontada” cu goluri în minutele 90+3 și 90+5 în Europa, pentru echipa care riscă să retrogradeze în liga a treia
Neverosimil: ”remontada” cu goluri în minutele 90+3 și 90+5 în Europa...
PeRoz Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit cum am dorit”
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe...
Film Now Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să mă obișnuiesc cu fața mea” 
Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a...
Digi Life Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Două incidente grave în școlile din Cluj, în doar 48 de ore. Un elev a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Pizza cu ananas/ Profimedia
Scandal într-un restaurant din Australia. Un bucătar italian a fost concediat după ce a...
avion
Alerte cu bombă pentru mai multe zboruri comerciale din și către Italia
New aircraft parking platform at Bucharest Henri Coanda International Airport, Otopeni, Ilfov, Romania - 17 May 2023
Alertă cu bombă la bordul unui avion venit de la Milano pe Otopeni. „Ameninţarea nu se...
pensii-2024
Când intră pensiile în decembrie 2026. Poșta Română a anunțat calendarul complet al plăților...