Acum la Digi FM Alex Vidia THE WEEKND - Call Out My Name
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cel puțin 28 de răniți după ce o mașină a intrat într-o mulțime de oameni la Munchen. Incidentul e tratat ca "un presupus atac"

presupus atac cu masina in munchen
O mașină a intrat într-un grup de oameni la Munchen. / Foto: Profimedia

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite, unii foarte grav, în centrul Munchenului, unde un autoturism a intrat într-un grup de oameni, potrivit oficialilor şi pompierilor. Premierul landului Bavaria, Markus Soder, a declarat că incidentul este tratat ca "un presupus atac", scriu dpa și Agerpres.

Unii dintre răniţi au suferit leziuni care le pun viaţa în pericol, conform pompierilor. Primarul oraşului, Dieter Reiter, a indicat că a fost informat că între răniţi se află şi copii şi s-a declarat "profund şocat".

Potrivit poliţiei, la locul incidentului, în piaţa Stiglmaierplatz, avea loc o manifestaţie a sindicatului Verdi. Nu este clar dacă au fost răniţi şi participanţi la miting.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Munchen, Thomas Schelshorn, a precizat că şoferul a fost reţinut pe loc de agenţi. Rămâne deocamdată neclar dacă incidentul, survenit înainte de ora 11.00 (10.00 GMT), a fost sau nu un gest deliberat, a mai spus acesta.

La circa 1,6 kilometri distanţă, la hotelul Bayerischer Hof, urmează să înceapă vineri Conferinţa de securitate de la Munchen, o importantă reuniune a liderilor şi experţilor internaționali în politică externă.

O mașină a intrat într-un grup de oameni la Munchen. / Foto: Profimedia

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Un autocar s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un camion, în vestul Turciei. / Foto: Profimedia
Cel puțin 11 morți și 27 de răniți în Turcia, după ce un autocar s-a ciocnit cu un camion și...
masina rasturnata
Doi bătrâni plecați la plimbare pe Valea Doftanei, găsiți morți după trei zile. Mașina în care...
Merz, Rutte And Jetten Visit 1 German-Netherlands Corps
Majoritatea germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eşec
German Chancellor Friedrich Merz and French President Emmanuel Macron attend the 25th Franco-German Ministerial Council at Fort de Bregancon, the French presidential residence in Bormes-les-Mimosas, France, on August 28, 2025. The two leaders met ahead of
Cancelarul Merz: Rusia „nu este deloc interesată de negocieri serioase” cu privire la Ucraina
Te-ar putea interesa și
Munchen, Germania
Germania vrea să organizeze Jocurile Olimpice la Munchen. Turcia, India, Qatar şi Coreea de...
Friedrich Merz
Alegeri regionale în Germania. Scrutinul din două landuri îl pune din nou sub presiune pe...
Ukraine Recovery Conference Takes Place In Rome
Giorgia Meloni susţine că „firewall”-ul german împotriva AfD nu funcţionează
Extrema dreaptă, la un pas de putere în Germania/ Profimedia
Extrema dreaptă, la un pas de putere în Germania. AfD obține 44,5% în Saxonia-Anhalt, potrivit...
Partenerii noștri
DigiSport Surpriză! Au anunțat pe ce loc va termina Interul lui Cristi Chivu în Champions League
Surpriză! Au anunțat pe ce loc va termina Interul lui Cristi Chivu în...
PeRoz Patru zodii au noroc la bani până la jumătatea lunii noiembrie. Ce oportunități neașteptate pot apărea în viața lor
Patru zodii au noroc la bani până la jumătatea lunii noiembrie. Ce...
Film Now Jim Carrey, mire a treia oară. Istoria amoroasă a celebrului actor, de la idile pe platoul de filmare la mariaje eșuate
Jim Carrey, mire a treia oară. Istoria amoroasă a celebrului actor, de la...
Digi World Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu nu moare"
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea...
Digi Life Vine înghețul! Ce trebuie să faci acum în grădină pentru ca plantele să supraviețuiască până la primăvară
Vine înghețul! Ce trebuie să faci acum în grădină pentru ca plantele să...
Diana Buzoianu
Scandalul de la ANM ia amploare. Diana Buzoianu explică de ce nu poate fi...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
"No Half Measures: Creating The Final Season Of Breaking Bad" DVD Launch - Red Carpet
Actorul RJ Mitte, cunoscut din „Breaking Bad”, a murit la doar 34 de ani. Foștii colegi din...
bolojan, grindeanu
Florin Negruțiu, despre acuzațiile la adresa lui Ilie Bolojan: „Hotărâți-vă: se ține de scaun...
Ploi, toamnă/ Profimedia
Vin săptămâni de frig și ploi în România! Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie
Rollercoaster/ Profimedia
Tragedie într-un parc de distracții din SUA. Un om a murit, iar mai mulți au fost răniți în...