Acum la Digi FM TEENAGE MUTANTS FT LARA WELSH - Falling For You
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Bashar al-Assad și familia lui s-au refugiat în Rusia, unde ar fi primit azil, scrie presa de la Moscova

Bashar al-Assad
Bashar al-Assad / Foto: Profimedia

Bashar al-Assad şi familia sa au sosit Rusia, unde au primit azil, au relatat agenţiile de presă ruse, citând o sursă de la Kremlin, potrivit Reuters.

"Assad şi membri ai familiei sale au sosit la Moscova. Rusia le-a acordat azil, din considerente umanitare", a transmis Interfax, conform Agerpres.

Moscova consideră necesară reluarea negocierilor cu privire la soluţionarea situaţiei din Siria sub auspiciile Naţiunilor Unite.

"Oficiali ruşi se află în contact cu reprezentanţi ai opoziţiei armate siriene, ai cărei lideri au garantat securitatea bazelor militare şi a instituţiilor diplomatice ale Rusiei de pe teritoriul Siriei", a indicat sursa de la Kremlin citată de TASS.

Citește și: Cine e Bashar al-Assad și cum a ajuns la putere în Siria, deși nu era destinat să fie președinte. A fugit din Damasc după ce rebelii au cucerit capitala

Citește și: Rebelii sirieni au anunțat că au eliberat Damascul. Președintele Bashar al-Assad a fugit din țară

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Ukrainischer Präsident im Bundeskanzleramt Berlin, Deutschland – April 2026
Zelenski, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei: "Țara noastră nu e un spectator, ci un...
Vladimir Putin/ Profimedia
Putin spune că Ucraina a deschis „cutia Pandorei” prin atacurile asupra unor obiective...
Tusk And Macron Meet At Polish-French Intergovernmental Meeting In Gdansk
Macron anunţă că va furniza noi rachete „interceptoare” Ucrainei
E5 Defence Ministers Meet In Poland
UE pregătește cel mai dur pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Kaja Kallas: "Presiunea...
Te-ar putea interesa și
Vladimir Putin
Republica Moldova, următoarea miză a Kremlinului după Ucraina. Ce plan ar avea Putin pentru...
volodimir zelenski
"Dacă SUA ne vor vinde 10% din rachetele lor interceptoare, vom distruge toate rachetele...
soldat din coreea de nord
Zelenski spune că zeci de mii de militari nord-coreeni vor fi trimiși la război pentru a lupta...
Volodimir Zelenski și Aleksandar Vucic
Zelenski în Serbia, "o palmă dată rușilor". Belgradul e un aliat tradițional al Moscovei
Partenerii noștri
Digi24 Fiul lui Trump, amenințat de iranieni. Teheranul oferă 10 milioane de dolari pentru informații despre Barron
Fiul lui Trump, amenințat de iranieni. Teheranul oferă 10 milioane de...
DigiSport Italienii s-au convins de Radu Drăgușin, după ”dezastrul” din Roma - Fiorentina. Nota primită de român
Italienii s-au convins de Radu Drăgușin, după ”dezastrul” din Roma...
PeRoz Cât a costat piscina spectaculoasă din curtea Mirelei Vaida. Grădina arată ca un resort: "M-a durut sufletul când am văzut buldozerul"
Cât a costat piscina spectaculoasă din curtea Mirelei Vaida. Grădina arată...
Film Now Regizorul filmului „Titanic”, imagini inedite alături de cea de-a cincea soție. James Cameron și Suzy Amis, într-o zi obișnuită
Regizorul filmului „Titanic”, imagini inedite alături de cea de-a cincea...
Digi World „Este îngrozitor”. Cum s-a schimbat viața localnicilor în cel mai fierbinte oraș din Europa: „Experimentăm un alt tip de carantină”
„Este îngrozitor”. Cum s-a schimbat viața localnicilor în cel mai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată mama lui Fuego. Artistul a împlinit 50 de ani și a serbat acasă, la Turda
Cum arată mama lui Fuego. Artistul a împlinit 50 de ani și a serbat acasă...
Digi Life Cât crezi că ești de sănătos? Răspunsul tău ar putea spune cât vei trăi, potrivit cercetătorilor
Cât crezi că ești de sănătos? Răspunsul tău ar putea spune cât vei trăi...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Gigi Becali
Gigi Becali s-a dus cu 3 milioane de dolari cash la Muntele Athos: "Boboc am făcut". Cât a...
Ray Booth (102 ani) și Win Booth (101 ani) / Foto: Profimedia
Ambii au trecut de vârsta de 100 de ani, iar pe ultimii 80 i-au petrecut împreună. Întâlnirea...
Peskov
Kremlinul afirmă că ajutorul britanic pentru Ucraina în ceea ce privește rachetele „toarnă gaz...
Armata Română confirmă că radarele au monitorizat o dronă rusească, care a intrat azi-noapte pe teritoriul României/ Foto: News.ro
Dronă căzută într-o gospodărie din Vrancea: "S-a auzit un vuiet puternic, urmat de o bubuitură"