Acum la Digi FM Gabriel Cindea BILLIE EILISH - BIRDS OF A FEATHER
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Autoritățile din Berlin opresc iluminatul pe timpul nopții la sute de clădiri emblematice, între care și reședința președintelui

berlin
Autoritățile din Berlin opresc iluminatul pe timpul nopții la sute de clădiri emblematice, inclusiv la reședința președintelui. Foto: Profimedia

Oraşul Berlin a început să oprească, în noaptea de miercuri spre joi, iluminatul mai multor monumente şi clădiri istorice pentru a se alătura efortului naţional care vizează economisirea de energie.

Astfel, luminile la circa 200 de clădiri emblematice, inclusiv Coloana Victoriei, Castelul Charlottenburg şi clădirea primăriei, nu vor mai fi aprinse în timpul nopţii.

"Având în vedere războiul din Ucraina şi ameninţările Rusiei în materie de politică energetică, este important să ne folosim energia cu cât mai multă precauţie", a declarat senatoarea pentru Mediu şi Protecţia Climei a municipalităţii Berlin, Bettina Jarasch, într-un comunicat citat de Agerpres.

Astfel, oraşul va putea economisi energia utilizată de cele 1.400 de proiectoare alocate iluminării acestor monumente şi clădiri.

Pentru a opri mecanismul automat care aprinde luminile la căderea nopţii, o intervenţie umană, clădire cu clădire, este totuşi necesară şi va necesita câteva săptămâni.

În consecinţă, oraşul nu va economisi bani la început, deoarece costul acestei intervenţii va acoperi costurile cu electricitatea economisite pe un an, adică 40.000 de euro.

Prin urmare, pe termen scurt, "efectul economisirii de energie este decisiv pentru măsură, şi nu profitabilitatea pură", potrivit oraşului, care consumă anual aproximativ 200.000 kilowaţi/h.

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dorit, de asemenea, să dea un exemplu în această săptămâna anunţând că reşedinţa sa oficială de la Berlin, Castelul Bellevue, nu va mai fi iluminat noaptea, cu excepţia unor ocazii speciale, cum ar fi vizite de stat.

Timp de câteva săptămâni, guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz a cerut o mobilizare naţională pentru a face economii privind curentul electric, în urma creşterii mari a preţurilor la energie, în timp ce aprovizionarea cu electricitate s-ar putea reduce în această iarnă.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Atac în timpul paradei Pride din Berlin/ Profimedia
Atac în timpul paradei Pride din Berlin. Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în...
Sorana Cîrstea (2)
Sorana Cîrstea s-a retras de la turneele de la Berlin şi Bad Homburg. Mesajul sportivei
oana zamfir pedro alonso berlin vlad craioveanu
Pedro Alonso anunță sfârșitul unei ere: „Astăzi este ultima zi în care promovez Berlin. După...
porc mistret in magazin
Mistreț la plimbare printr-un mall din Berlin. Trei ore s-au chinuit mai mulți îngrijitori și...
Te-ar putea interesa și
Harry Styles
Sute de fani Harry Styles, la coadă în Berlin, la un eveniment care a marcat lansarea noului...
Un tren a luat foc pe peron, în gara din Berlin/ Profimedia
Un tren a luat foc pe peron, în gara din Berlin. Doar mecanicul și controlorul erau în...
gemeni (6)
40 de perechi de gemeni, întâlnire lângă Berlin. Cum s-a ajuns la o tradiție ce ține de mai...
Poliţia din Berlin a oprit coloana de suporteri turci după gesturi controversate înaintea meciului cu Ţările de Jos/ Profimedia
Euro 2024: Poliţia din Berlin a oprit coloana de suporteri turci după gesturi controversate...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport "I-a vândut ochelari și seara era fundaș dreapta". Criză de râs în studio, după o întâmplare a lui Ilie Dumitrescu
"I-a vândut ochelari și seara era fundaș dreapta". Criză de râs în studio...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now Soția lui Tommy Lee Jones, adevărul despre viața retrasă pe care o duce starul: "Se simte privit la microscop"
Soția lui Tommy Lee Jones, adevărul despre viața retrasă pe care o duce...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
President Zelenskyy and First Lady of Ukraine Visit Ireland
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, declară...
Bucharest, Romania. 21st Oct, 2026: Luca Niculescu, Prime Minister of Romania, speaks to the press at the end of the handover ceremony at the Ministry of Culture between outgoing minister Andras Istvan Demeter and incoming minister Ioana Ciocan. Credit: L
Premierul Luca Niculescu, după victoria României în procesul Roşia Montană: „Statul român are...
Calm In Bucharest As Thousands Call For Government To Step Down
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu, sâmbătă, în Capitală. Manifestația nu a primit...
accident tramvai
Două tramvaie, implicate într-un accident în Bucureşti. Un pasager, transportat la spital