Acum la Digi FM LILLY WOOD & THE PRICK AND ROBIN SCHULZ - Prayer In C (Robin Schulz Radio Edit)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ce avere uriașă au împreună Taylor Swift și Travis Kelce, deveniți unul dintre cele mai influente cupluri după nunta de la New York

taylor swift (29)
Taylor Swift, Travis Kelce. Profimedia

Este oficial: agentul de presă al cântăreţei Taylor Swift a anunţat că artista pop şi jucătorul de fotbal american Travis Kelce s-au căsătorit vineri la Madison Square Garden din New York, informează BBC.

Speculaţiile privind nunta au fost intense încă de când cuplul şi-a anunţat logodna prin intermediul unui mesaj publicat pe Instagram, în august 2025.

Cei doi nu au făcut aproape nicio dezvăluire în perioada premergătoare căsătoriei lor de vineri, însă, potrivit jurnaliştilor de la BBC, "nu poţi rezerva cea mai mare sală de concerte din New York, pentru un întreg weekend, fără a stârni câteva zvonuri".

Această căsătorie reprezintă însă mult mai mult decât o simplă unire a destinelor între două vedete.

Ei formează acum unul dintre cele mai influente cupluri din America, având o avere cumulată de aproape 2,2 miliarde de dolari şi o influenţă uriaşă în industriile muzicii, sportului, filmului, podcastului, editării de cărţi şi televiziunii.

Taylor Swift, Travis Kelce. Profimedia

Taylor Swift, Travis Kelce. Profimedia

Însă, pentru fanii lui Taylor Swift - denumiţi "swifties" -, nunta de vineri reprezintă punctul culminant al unei poveşti de basm care durează de două decenii.

Pentru a marca această zi importantă, BBC a publicat sâmbătă un articol care analizează modul în care a evoluat relaţia dintre Taylor Swift şi Travis Kelce, arată Agerpres.

Nuntă Taylor Swift. Ethan Hawke. Madison Square Garden. Getty Images

Un început cu peripeţii

Travis Kelce a fost văzut în rândul spectatorilor care asistau la un spectacol al cântăreţei Taylor Swift în cadrul turneului mondial "Eras", atunci când acesta a ajuns pe stadionul Arrowhead din Kansas City, pe 8 iulie 2023. Sportivul a urmărit concertul dintr-o lojă privată, dar a fost văzut în timp ce interacţiona şi cu fanii artistei, făcând schimb de "brăţări ale prieteniei" - accesorii simbolice confecţionate manual, de obicei din fire textile sau aţe colorate împletite, care se oferă în dar între prieteni apropiaţi.

El a dezvăluit ulterior, în cadrul podcastului său, "New Heights", că a încercat să o întâlnească pe Taylor Swift, însă tentativele sale nu au avut succes, deoarece artista îşi proteja vocea după concert.

"Dacă sunteţi la curent cu concertele lui Taylor Swift, atunci ştiţi deja că există brăţări ale prieteniei. Am primit o mulţime de brăţări acolo, dar eu voiam să-i ofer lui Taylor Swift o brăţară pe care să fie scris numărul meu de telefon", a declarat el mai târziu, în aceeaşi lună. "Am fost puţin cam dezamăgit că nu am reuşit să-i înmânez una", a adăugat el.

Înregistrarea cu mărturisirea sportivului american a devenit virală şi i-a atras atenţia lui Taylor Swift. "A fost ca şi cum el ar fi stat în faţa apartamentului meu, ţinând în mână o boxă portabilă şi spunând: 'Vreau să ies la o întâlnire cu tine'", a declarat ulterior cântăreaţa pop.

Taylor Swift and Travis Kelce donate $26 million to charities

Dezvăluirea relaţiei

După acel podcast, Taylor Swift a mărturisit că avea în jurul ei "mulţi oameni care îi şopteau la ureche", încurajând-o să înceapă o relaţie cu Travis Kelce. În cele din urmă, în timpul verii, a acceptat.

Cuplul şi-a făcut publică relaţia pe 24 septembrie, când Taylor şi-a petrecut ziua încurajând echipa de fotbal american a lui Travis Kelce, Kansas City Chiefs, alături de mama sportivului, Donna.

Atunci când el a reuşit un touchdown, camerele de filmat au surprins-o pe cântăreaţă sărbătorind cu mult entuziasm şi strigând de bucurie. Ulterior, cei doi au plecat împreună de la stadion.

Fanii cântăreţei erau uimiţi. Vedeta pop depusese, de obicei, eforturi mari pentru a-şi proteja viaţa privată - însă aceea a fost o dezvăluire extrem de publică a noii sale relaţii.

Câteva zile mai târziu, Travis Kelce a confirmat acest lucru: "Îi mulţumesc lui Taylor pentru că a venit!", a declarat el în podcastul său. "A fost un gest plin de curaj", a adăugat sportivul american.

Două luni mai târziu, în Argentina, Travis Kelce a asistat pentru a doua oară la un concert din turneul "Eras" - iar Taylor Swift a operat o schimbare semnificativă în programul muzical al concertului, în onoarea starului din NFL.

Atunci când a interpretat ultimul cântec al serii, artista a schimbat versul "Karma este acel tip de pe ecran care vine direct acasă la mine" cu versul "Karma este tipul de la Chiefs care vine direct acasă la mine".

Imediat după încheierea concertului, ea s-a îndreptat rapid spre el, iar cei doi s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat.

NFL: AFC Championship-Buffalo Bills at Kansas City Chiefs

Temperatura creşte

În acel moment, Taylor lăsase complet garda jos.

În ianuarie 2024, Kansas City Chiefs a învins Baltimore Ravens, asigurându-şi locul în Super Bowl, finala NFL - iar cântăreaţa pop a alergat pe teren pentru un sărut îndelungat cu jucătorul vedetă al echipei sale preferate.

O lună mai târziu, ea a zburat cu avionul spre Super Bowl imediat după un concert pe care îl susţinuse la Tokyo şi a mai primit un sărut sub luminile reflectoarelor atunci când echipa Kansas Chiefs a câştigat trofeul.

Prezenţa ei la acele meciuri a avut, se pare, un impact semnificativ asupra cifrelor de audienţă, în special în rândul publicului feminin.

Primele melodii ale cântăreţei Taylor Swift despre această relaţie au apărut în aprilie pe dublul ei album, intitulat "The Tortured Poets Department".

Piesa "The Alchemy" părea să facă referire la manifestarea publică de afecţiune de după Super Bowl, prin intermediul versurilor "Unde e trofeul? / El doar vine în fugă spre mine".

Numele celor doi au fost combinate de unii dintre fanii lui Taylor Swift pentru a forma apelativul "Tayvis".

taylor (37)

"Tayvis" ajunge la Londra

Taylor şi Travis au devenit în mod oficial un cuplu pe Instagram cu o fotografie realizată în culise la un concert londonez din cadrul turneului "Eras", susţinut în iunie 2024. Fotografia arăta cuplul alături de prinţul William şi de cei doi copii mai mari ai acestuia - care asistaseră la concert pentru a celebra cea de-a 42-a aniversare a prinţului britanic.

În seara următoare, Travis şi-a făcut debutul pe scenă ca unul dintre dansatorii lui Taylor. Purtând un joben şi un frac, a traversat scena purtând-o în braţe pe cântăreaţă până la o canapea, unde aceasta şi-a schimbat ţinuta înainte de a interpreta piesa "I Can Do It With a Broken Heart".

A fost singura lui apariţie în calitate de invitat special în timpul celor 149 de concerte din cadrul turneului "Eras", care a durat doi ani, însă el şi-a petrecut cea mai mare parte a verii asistând la mai multe concerte din Europa, înainte să se întoarcă în Statele Unite pentru a participa la cantonamentul echipei Kansas City Chiefs.

Între timp, fratele său, Jason, a vorbit despre presiunea la care era supus noul cuplu, în timpul unei apariţii în podcastul "Whiskey Ginger" al lui Andrew Santino.

Comparând situaţia cuplului Taylor-Travis cu atenţia publică îndreptată asupra propriei lui căsnicii cu Kyle Kelce, Jason a declarat: "Credeam că noi treceam prin momente dificile, dar apoi petreci puţin timp cu unul dintre ei şi îţi dai seama...".

"Aici e o situaţie complet diferită... Pur şi simplu nu mai poţi fi un om obişnuit în astfel de momente", a adăugat el.

Cu toate acestea, Jason Kelce a menţionat că fratele său "a evoluat" odată cu această relaţie.

"Însă, nu l-am văzut schimbându-se în rău nici câtuşi de puţin. A rămas fidel sieşi. A rămas modest. Îi tratează pe toţi cu cel mai mare respect", a adăugat el.

Anunţul logodnei

După un an de indicii subtile şi menţiuni reciproce, cei doi "Tayvis" şi-au confirmat logodna printr-un mesaj comun publicat pe Instagram, pe 26 august 2025.

"Profesoara voastră de engleză şi profesorul vostru de educaţie fizică se căsătoresc", preciza mesajul care însoţea fotografiile, în care Travis o cerea în căsătorie pe Taylor într-o grădină din Missouri; mesajul era urmat de un emoji reprezentând o petardă.

Potrivit relatărilor din presa americană, inelul de logodnă a fost cumpărat de la Artifex Fine Jewelry. Preţurile inelelor de pe site-ul acestei companii pornesc de la aproximativ 29.000 de dolari.

Tatăl lui Travis, Ed, a declarat ulterior pentru ABC News că cererea în căsătorie avusese loc cu aproximativ două săptămâni înainte ca cei doi să publice fotografiile.

"A invitat-o afară din casă - urmau să plece - şi i-a spus: 'Hai să ieşim puţin în grădină şi să bem un pahar cu vin'. Au ieşit, iar acela a fost momentul când a cerut-o de soţie, a fost minunat", a povestit el.

"Au început să ne sune pe FaceTime - pe mine, pe mama lui şi pe părinţii ei - ca să se asigure că toată lumea află vestea. Aşadar, e grozav să-i văd împreună", a adăugat Ed Kelce.

Zvonuri de nuntă şi planuri de căsătorie

Cel de-al 12-lea album de studio înregistrat de Taylor Swift, "The Life of a Showgirl", a fost lansat în octombrie 2025, cu o avalanşă de versuri în care cântăreaţa se declara iremediabil îndrăgostită de logodnicul ei.

Ea îşi amintea în acele cântece despre întâlnirile lor romantice petrecute în roţi panoramice şi despre momentele în care ea visa să îşi crească copiii într-o casă cu "o alee şi cu un coş de baschet". Pe acel album există, de asemenea, o melodie întreagă despre bărbăţia lui.

În timpul turneului de promovare, Taylor Swift a fost bombardată cu o mulţime de întrebări despre nuntă, dar a dezvăluit foarte puţine detalii, cu excepţia faptului că i-a spus lui Graham Norton de la BBC că nu va fi o ceremonie restrânsă.

De la acele interviuri, echipa lui Taylor a păstrat tăcerea.

Zvonurile despre o posibilă dată a nunţii - era vehiculată ziua de 13 iunie 2026 - au trecut fără incidente. Câteva zile mai târziu, o avalanşă de activităţi organizate la conacul pe care Taylor Swift îl deţine în Rhode Island i-au făcut pe fani să speculeze că o petrecere a burlacilor era în plină desfăşurare.

Apoi, cotidianul The New York Times a relatat că Taylor Swift a închiriat întreaga sală Madison Square Garden pentru un "mega-eveniment" chiar înainte de weekendul în care americanii celebrează Ziua Independenţei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit unor oficiali care erau la curent cu acea rezervare, planurile implicau o reuniune intimă de aproximativ 100 de persoane în ziua de joi, 2 iulie, urmată de o petrecere mai extravagantă, cu aproximativ 1.000 de invitaţi, în ziua următoare.

Camerele de televiziune au filmat camioane care descărcau draperii, lumini, mâncare şi chiar un "glob cu oglinzi de 40 de inci".

Tabloidele au lansat multe speculaţii despre acest eveniment, inclusiv despre artiştii invitaţi la nuntă, însă detaliile vor fi făcute publice doar atunci când Taylor Swift va considera că este momentul potrivit.

Tot ceea ce se cunoaşte deocamdată, datorită agentului de presă al vedetei pop, Tree Paine, este faptul că mirii au purtat ţinute Dior în timpul ceremoniei, care a fost oficiată de actorul american de comedie Adam Sandler.

Cuplul nu a avut domnişoare de onoare sau cavaleri de onoare, cei doi martori principali ai căsătoriei fiind fratele cântăreţei, Austin, şi fratele sportivului, Jason.

Având în vedere că Taylor Swift a fost văzută recent la studiourile de înregistrări Electric Lady din New York, există chiar speculaţii că detalii suplimentare ar putea fi dezvăluite sub forma unei melodii dedicate acestei nunţi.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Taylor Swift
Taylor Swift dă peste cap industria rochiilor de mireasă înainte ca rochia ei să fie...
Taylor Swift. Profimedia
Cât a plătit Taylor Swift Primăriei New York pentru forțele de ordine și autorizațiile...
67th Annual GRAMMY Awards - Show
Gunoaie adunate din zona în care a avut loc nunta lui Taylor Swift, cumpărate de fanii...
New York Knicks v Cleveland Cavaliers - Game Three
Războiul poeziilor. Ce a decis a judecătoare din Florida după ce Taylor Swift a fost acuzată...
Te-ar putea interesa și
AFC Championship - Kansas City Chiefs v Baltimore Ravens
„A fost magnific”. Ies la iveală detalii inedite despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce
taylor swift (28)
Taylor Swift şi Travis Kelce s-au căsătorit la New York. Ceremonia a fost oficiată de Adam...
Taylor Swift and Travis Kelce leave Arrowhead Stadium field to cheers after KS Chiefs' big win.
Taylor Swift și Travis Kelce s-ar fi căsătorit în secret. Petrecerea de la Madison Square...
New York Knicks v Cleveland Cavaliers - Game Three
Taylor Swift, apariție surpriză la premiera „Toy Story 5”: Este incredibil de frumos, o...
Partenerii noștri
Digi24 Magazinul unui brand care pleacă din România, devastat după ce a anunțat reduceri de 50%. „Pare că a fost vizitat de o tornadă”
Magazinul unui brand care pleacă din România, devastat după ce a anunțat...
DigiSport Oțelul Galați i-a decis soarta lui Stjepan Tomas, după umilința cu Concordia Chiajna din Cupa României
Oțelul Galați i-a decis soarta lui Stjepan Tomas, după umilința cu...
PeRoz Băutura de 3 lei pe care Carmen Brumă o consumă pentru sănătate. O bea rece, seara: "Îmi amintește de bunica mea"
Băutura de 3 lei pe care Carmen Brumă o consumă pentru sănătate. O bea...
Film Now Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2 miliarde de dolari
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day”...
Digi World Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în vârstă de 30 de ani
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua...
Digi Life Însoțitorii de bord și piloții, în topul profesiilor cu risc de deces din cauza cancerelor asociate radiațiilor. Ce au descoperit cercetătorii
Însoțitorii de bord și piloții, în topul profesiilor cu risc de deces din...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Romania holds second round of presidential election
Detaliul neștiut despre partenera lui Nicușor Dan. Cum apare, de fapt, Mirabela Grădinaru în...
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etaj, la Spitalul...
jose mourinho
Jose Mourinho, prezentat oficial ca antrenor al Real Madrid. Portughezul a semnat pe trei...
carplay android auto
Digi FM se ascultă acum direct pe ecranul mașinii: aplicația este disponibilă în Apple CarPlay...