Acum la Digi FM AKON - Don-t matter
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

15 ani de la moartea lui Michael Jackson. Pe cât se strălucitoare a fost cariera regelui muzicii pop, pe atât de tulburătoare a fost viața privată

Michael Jackson
Michael Jackson, 1988 / Foto: Profimedia

Supranumit "Regele muzicii pop", Michael Joseph Jackson s-a născut la 29 august 1958, în Gary, Indiana. Tatăl său, Joe Jackson, fusese chitarist, dar a renunţat la ambiţiile sale muzicale în urma căsătoriei cu mama lui Michael, Katherine. Împreună şi-au crescut copii într-un mediu muzical. La începutul anilor '60, băieţii mai mari, Jackie, Tito şi Jermaine începuseră să cânte public, iar până în 1964, Michael şi Marlon li se alăturaseră.

În 1964, Joe Jackson a format grupul Jackson Brothers, care i-a inclus pe fraţii Jackie, Tito, Jermaine, Marlon şi Michael. În 1966, Michael a devenit solistul principal, iar doi ani mai târziu, formaţia şi-a schimbat numele în Jackson Five, conform site-ului biography.com.

Jackson Five

Michael Jackson a început o carieră solo în 1971, iar în 1976 familia Jackson a semnat un contract cu Epic, continuând să scoată hit după hit.

Doi ani mai târziu, în 1978, Michael a realizat, alături de Diana Ross, filmul "The Wiz", o variantă afro-americană a "Vrăjitorului din Oz". Cu acest prilej, l-a cunoscut pe producătorul Quincy Jones, cu care a colaborat la realizarea proiectului solo "Off The Wall", la care au participat şi Stevie Wonder, şi Paul McCartney. Albumul, lansat în 1979, a fost vândut în 10 milioane de exemplare şi a fost recompensat cu discuri de platină.

Popularitatea lui Michael Jackson a explodat în anii '80. "Thriller", cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor

michael jackson (1)

Succesul solo pentru Michael era inevitabil şi, în anii 1980, el devenise infinit mai popular decât fraţii lui.

Albumul "Thriller" (1982) a depăşit toate recordurile: s-a vândut în peste 70 de milioane de exemplare, a avut şapte hituri în Top 10 şi a staţionat 37 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului. Rămâne cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor. În acelaşi an, Michael a câştigat opt premii Grammy.

La începutul anilor '80, Michael Jackson a devenit o figură dominantă în muzica pop, videoclipurile pieselor "Black or White" sau "Scream" făcându-l cunoscut în întreaga lume. Următoarele albume, "Bad" (1987) şi "Dangerous" (1991), s-au vândut în peste 25 de milioane de exemplare în toată lumea. Artistul a câştigat şi a donat milioane de dolari prin intermediul turneului "Dangerous World Tour", ajutând 39 de organizaţii de caritate, scrie Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Anii '90, tulburători pentru Michael Jackson

În anii '90, fenomenul pop al anilor '80 începuse să-şi piardă din interes. Michael devenise un copil teribil şi introvertit de celebritatea sa fără egal. O figură destul de timidă, androgină, pentru început, aspectul său fizic a început să se schimbe drastic, iar comportamentul său a devenit alarmant de bizar, făcându-l o ţintă constantă a scandalurilor media, în ciuda numeroaselor sale acte caritabile.

Michael a atras atenţia şi prin interviul de 90 de minute din 1993, acordat celebrei realizatoare de televiziune Oprah Winfrey. Interviul a fost transmis din casa artistului de la Neverland din Santa Ynez, California, şi, cu cei 100 de milioane de telespectatori din întreaga lume, a fost cel mai urmărit program de televiziune al anului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În 1994, artistul a surprins lumea întreagă prin căsătoria cu Lisa Marie Presley, fiica "regelui" muzicii rock'n'roll - Elvis Presley. Căsătoria celor doi a durat mai puţin de doi ani.

Un an mai târziu, în 1995, a lansat "HIStory Past, Present and Future Book I", un dublu album ce cuprindea 15 hituri din albumele anterioare şi 15 melodii noi. Până în ianuarie 1996, albumul primise şase discuri de platină în SUA. În 1996, a lansat albumul "Blood on the Dance Floor: History in the Mix". În acelaşi an s-a recăsătorit, cu Deborah Rowe, iar în februarie 1997, s-a născut primul lor copil - Prince Michael Joseph Jackson Jr. A urmat naşterea fetiţei Paris-Michael Katherine Jackson, în 1997.

Tot în 1997, a lansat albumul "Blood on the Dance Floor: History in the Mix". S-a despărţit, la scurt timp, de Deborah şi a ales o mamă-surogat pentru a da naştere, în 2002, celui de-al treilea copil al său, Prince Michael Jackson II, poreclit Blanket.

Michael Jackson a murit la 50 de ani, cu puțin timp înainte de a începe un turneu mondial

În 2001, a apărut "Invincible" - considerat a fi un album de excepţie. În martie 2009, Jackson a anunţat că, începând cu 8 iulie, va susţine un turneu de 10 concerte - mai târziu adăugându-se încă 40 - intitulat: "This Is It". Concertele urmau să înceapă în Arena 02 din Londra. Însă la 25 iunie 2009, megastarul a murit în locuinţa sa din Los Angeles, la doar 50 de ani.

Cu 750 de milioane de discuri vândute în timpul vieţii şi cu 14 premii Grammy, 26 premii American Music, 12 premii World Music obţinute, Michael Jackson este cea mai de succes vedetă din toate timpurile şi unul dintre puţinii artişti care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. A intrat şi în Songwriters Hall of Fame în 2002.

Din filmografia sa amintim: "Captain EO" (1986), "Moonwalker" (1988), "Ghosts" (1997), "Men in Black II" (2002), "Miss Cast Away and the Island Girls" (2004).

Două concerte fabuloase în România

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primul concert al lui Michael Jackson la Bucureşti a avut loc la 1 octombrie 1992, în cadrul turneului mondial "Dangerous", când peste 70.000 de fani din România au asistat la spectacolul de la Stadionul Naţional. Michael Jackson a adus pe scenă un show plin de muzică, efecte speciale, lasere, dans, imagini video. Fanii au cântat, au dansat, au strigat, au aprins brichete, şi-au unit mâinile în acordurile pieselor cu mesaj ale artistului - "Smooth Criminal", "Beat It", "Billie Jean", "Thriller", "I Just Can't Stop Loving You", "Black or White", "Heal the World".

Muzicianul a revenit în România la 14 septembrie 1996, pentru concertul ''History'', care s-a înscris în turneul mondial cu acelaşi nume. Mii de tineri din Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Germania au venit pe Stadionul Naţional din Capitală. Grandiosul spectacol s-a întins pe durata a opt ore şi a rememorat cariera muzicală a artistului. Show-ul a fost organizat cu minuţiozitate - un joc fastuos de lumini şi lasere, o navă care a ieşit din podeaua scenei, rememorarea căderii zidului Berlinului, un tanc la scara 1:1, schelete care dansau pe scenă, sicrie care ardeau, petarde şi clipuri care au rulat pe ecranul gigantic instalat în spatele scenei. Artistul a mai avut încă un turneu mondial - "Bad" (1987-1989).

Holograme cu regele muzicii pop, după moartea lui

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La 19 mai 2014, imaginea lui Michael Jackson a surprins publicul venit la Las Vegas, la Billboard Music Awards, artistul "cântând", sub formă de hologramă, piesa "Slave to the Rhythm" de pe albumul postum "Xcape", îmbrăcat cu jachetă aurie şi pantaloni roşii. Coregrafia, extrem de elaborată şi asigurată de un grup de dansatori, a reluat mişcările caracteristice ale starului, inclusiv celebrul moonwalk. "Prestaţia" lui Michael Jackson, care a fost un secret până în ultimul moment, a necesitat un an de muncă şi participarea a 104 artişti şi tehnicieni, potrivit organizatorilor. Gala Billboard Music Awards a fost găzduită de hotelul cazinou MGM Grand din Las Vegas.

Cariera lui Michael Jackson, etalon pentru artiștii de toate vârstele

Michael Jackson a murit în 2009. / Foto: Profimedia

În iunie 2018, reprezentanţii fondului care administra averea "regelui muzicii pop" şi partenerii lor de producţii artistice anunţau premiera pe Broadway, în 2020, a musicalului "MJ", inspirat din viaţa lui Michael Jackson, care urma să includă piese din bogatul repertoriu al megastarului.

Albumul său din 1982, "Thriller", a rămas până în zilele noastre cel mai bine vândut disc din toate timpurile, potrivit Guinness World Records. "Billie Jean" a devenit primul videoclip al lui Michael Jackson care a depăşit pragul de un miliard de vizualizări pe platforma YouTube, informează billboard.com. "Billie Jean" este cel de-al treilea videoclip muzical din anii 1980 care reuşeşte această performanţă, după cele ale cântecelor "Sweet Child O' Mine" (Guns N' Roses) şi "Take on Me" (A-ha).

Neverland - fosta reşedinţă a lui Michael Jackson - a fost vândută în 2020, cu 22 de milioane de dolari, fiind cumpărată de miliardarul Ron Burkle, prieten apropiat al megastarului.

În ianuarie 2023, The Guardian anunţa că urmează să intre în producţie un lungmetraj biografic despre Michael Jackson. Intitulat ''Michael'', precizând că filmul va fi regizat de Antoine Fuqua, scenariul fiind semnat de John Logan. Lungmetrajul ''Michael'' succede musicalului de pe Broadway ''MJ'', care a fost un succes de box office, cu încasări de peste 83 de milioane de dolari.

Citește și: Pălăria purtată de Michael Jackson atunci când a executat primul său moonwalk s-a vândut cu 77.640 de euro

Citește și: Neverland, fosta reşedinţă a cântăreţului Michael Jackson, vândută cu 22 de milioane de dolari

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Paris Jackson/ Profimedia
Paris Jackson critică filmul despre tatăl ei. Artista ar avea legături apropiate cu familia...
familie michael jackson la premiera filmului michael
Familia lui Michael Jackson, la premiera filmului despre viața "regelui pop". Fiii lui, Bigi...
Michael Jackson
Patrimoniul lui Michael Jackson, dat în judecată de patru frați care susțin că artistul i‑a...
Michael Jackson
Michael Jackson şi-a detaliat gândurile despre copii într-o înregistrare audio: „Copiii ajung...
Te-ar putea interesa și
Michael Jackson fan club organizes Thriller performance
Show de Halloween. Zeci de „zombi” au interpretat celebra coregrafie din „Thriller”, în gara...
mj
O şosetă purtată de Michael Jackson într-un concert în 1997, vândută la licitație. Suma...
Michael Jackson
Michael Jackson avea datorii de 500 de milioane de dolari la momentul morţii sale. Artistul...
jeffrey epstein
Bill Clinton, Donald Trump, David Copperfield și Michael Jackson, printre numele menționate în...
Partenerii noștri
Digi24 Misterul morții nepoatei lui Hitler, după 95 de ani. Documente noi sugerează o posibilă mușamalizare
Misterul morții nepoatei lui Hitler, după 95 de ani. Documente noi...
DigiSport Răzvan Marin a spus-o: greșeala pe care NU trebuie să o facă România în Suedia
Răzvan Marin a spus-o: greșeala pe care NU trebuie să o facă România în...
PeRoz 4 zodii lasă în urmă o perioadă grea începută acum opt ani. Până în aprilie 2027 li se schimbă perspectiva asupra vieții
4 zodii lasă în urmă o perioadă grea începută acum opt ani. Până în...
Film Now Michael Douglas și Catherine Zeta Jones, născuți în aceeași zi. Cum arată copiii lor, un băiat și o fată
Michael Douglas și Catherine Zeta Jones, născuți în aceeași zi. Cum arată...
Digi World Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte. Noile descoperiri indică o imagine cu totul diferită
Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum de baie și radiază lângă soțul ei cu 7 ani mai tânăr
Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum...
Digi Life Croșetatul, hobby-ul care ne poate ajuta să ne relaxăm. Ce se întâmplă în creier atunci când lucrăm cu mâinile
Croșetatul, hobby-ul care ne poate ajuta să ne relaxăm. Ce se întâmplă în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
laurentiu reghecampf
Laurenţiu Reghecampf e oficial noul antrenor al FCSB. E la al treilea mandat la conducerea...
Călin Georgescu părăsește sediul Tribunalului București înconjurat de susținători, 22 septembrie 2026. Inquam Photos / George Călin
Procurorii au pus sechestru pe vila din Mogoșoaia care-i aparține lui Călin Georgescu
Nicușor Dan
"Alegerile anticipate sunt rele în primul rând pentru cetăţeni". Nicușor Dan nu-și dorește să...
Cristian Pomohaci
Cristian Pomohaci, acuzat că a produs şi distribuit fotografii şi clipuri cu conținut...