Acum la Digi FM Alex și Antonia ROBIN SCHULZ FT KIDDO - All We Got
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Donald Trump a ţinut un discurs record despre Starea Uniunii, cu accente electorale: „Ar trebui să am şi al treilea mandat”

Donald Trump/ Profimedia
Donald Trump/ Profimedia

Preşedintele Donald Trump a ţinut, marţi seara, de la ora 21:00, ora Washingtonului, un discurs-record despre Starea Uniunii, în care şi-a lăudat realizările, a făcut unele afirmaţii false şi şi-a atacat repetat adversarii democraţi, dar nu a mai făcut afirmaţii care să şocheze, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.

Discursul a abordat sumar subiectele de politică externă, Ucraina fiind doar menţionată în treacăt, în timp ce în privinţa Iranului a repetat că nu-i va permite să aibă arma nucleară. „Prudenţa” neobişnuită a lui Donald Trump pare să semnaleze miza alegerilor din acest an, când republicanii vor încerca să păstreze controlul Congresului. Guvernatoarea Virginiei, Abigail Spanberger, a prezentat răspunsul democraţilor, o parte din aceştia boicotând discursul preşedintelui.

Ce trebuie reținut din discursul lui Donald Trump

Economie şi costul vieţii: Donald Trump a prezentat un bilanţ pozitiv al politicii sale economice, vorbind despre „o transformare fără precedent şi o redresare istorică” a ţării, chiar dacă 47% dintre americani consideră că puterea lor de cumpărare s-a deteriorat de când a revenit la putere în ianuarie 2025.

Citește și: Donald Trump majorează taxele vamale globale de la 10% la 15%

Taxe vamale: preşedintele a considerat „foarte regretabilă” recenta decizie a Curţii Supreme de a invalida o mare parte din taxele sale vamale. Trei dintre magistraţii care au luat această decizie se aflau în sală.

Imigraţie: Donald Trump a salutat progresele înregistrate de administraţia sa în lupta împotriva imigraţiei ilegale şi a traficului de fentanil la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic. „Fluxul mortal de fentanil la frontiera noastră a scăzut cu 56% într-un an, ceea ce constituie un record”, a afirmat el, fără a menţiona moartea lui Renee Good şi Alex Pretti, ambii cetăţeni americani ucişi de agenţii poliţiei de imigrare în Minneapolis.

Venezuela: De la răpirea preşedintelui Nicolas Maduro pe 3 ianuarie la Caracas, Statele Unite ar fi primit peste 80 de milioane de barili de petrol din partea Venezuelei.

Iran: Republicanul a declarat că Iranul „a dezvoltat deja rachete ce pot ameninţa Europa şi bazele” militare americane şi „lucrează la construirea de rachete care vor putea ajunge în curând în Statele Unite”. În ciuda acestui fapt, Donald Trump şi-a afirmat „preferinţa” pentru o rezolvare diplomatică a conflictului.

Fraudă: Casa Albă a lansat un „război împotriva fraudei”, condus de vicepreşedintele J.D. Vance. „Nu există un exemplu mai frapant decât cel din Minnesota, unde membrii comunităţii somaleze au jefuit aproximativ 19 miliarde de dolari de la contribuabilii americani”, a declarat Donald Trump, referindu-se la acuzaţiile de fraudă din programele de asistenţă socială.

Alegeri: În apropierea alegerilor de la jumătatea mandatului, Donald Trump a cerut Congresului să aprobe reforma sa privind frauda electorală, care impune ca fiecare alegător să prezinte un act de identitate pentru a putea vota.

Cazul Epstein: supravieţuitorii traficului sexual organizat de defunctul infractor sexual Jeffrey Epstein erau prezenţi în sală în faţa lui Donald Trump. Preşedintele nu a menţionat deloc cazul.

Citește și: Donald Trump îşi acordă între "10 și 15 zile" pentru a lua o decizie în privinţa Iranului: "S-ar putea să fie nevoie să mergem mai departe. Sau poate că nu"

Abigail Spanberger, guvernatoarea democrată a Virginiei, a prezentat răspunsul partidului său la discursul lui Trump despre starea naţiunii. În discursul său, care a durat 12 minute, Spanberger s-a concentrat asupra modului în care politica economică a lui Trump afectează americanii în general. 

„Permiteţi-mi să vă pun trei întrebări, vouă, americanilor care urmăriţi de acasă”, a spus ea. „Preşedintele depune eforturi pentru a vă face viaţa mai accesibilă pentru voi şi familiile voastre? Preşedintele depune eforturi pentru a asigura siguranţa americanilor, atât în ţară, cât şi în străinătate? Preşedintele lucrează pentru voi?”

„De când acest preşedinte a preluat funcţia anul trecut, politicile sale comerciale imprudente au forţat familiile americane să plătească peste 1.700 de dolari fiecare în taxe vamale. Întreprinderile mici au avut de suferit. Fermierii au suferit pierderi, unii pierzând pieţe întregi în fiecare zi. Americanii plătesc preţul”, a arătat ea. „Republicanii din Congres rămân reticenţi în a-şi exercita autoritatea constituţională pentru a-l opri. Vă fac viaţa mai grea. Vă fac viaţa mai scumpă”, a avertizat democrata.

Spanberger a continuat să mustre administraţia Trump pentru represiunea violentă împotriva imigranţilor din întreaga ţară, în special în Minnesota. „Au trimis copii, un băieţel cu o pălărie albastră de iepuraş, copii în centre de detenţie îndepărtate”, a spus ea referindu-se la Liam Conejo Ramos, copilul de cinci ani care a fost reţinut de agenţii Serviciului de Imigrare şi Vamă (ICE) în Minneapolis.

„Au ucis cetăţeni americani pe străzile noastre”, a continuat guvernatoarea Virginiei referindu-se la împuşcarea mortală a lui Renee Good şi a lui Alex Pretti de către ofiţerii federali de imigrare. „Au făcut toate acestea ascunzându-şi identitatea pentru a nu fi traşi la răspundere... Sistemul nostru de imigrare defectuos trebuie reparat, nu este o scuză pentru agenţii iresponsabili să terorizeze comunităţile noastre”, a declarat Spangerger.

Victoria lui Spanberger la alegerile pentru guvernator de anul trecut a fost un moment luminos pentru democraţi, care se confruntaseră cu consecinţele înfrângerii Kamalei Harris la alegerile prezidenţiale din 2024. „Am câştigat alegerile cu 15 puncte, iar noi am câştigat 13 noi locuri în legislativul statului nostru, deoarece alegătorii au decis că vor ceva diferit”, a spus Spanberger în discursul său, prefigurând victorii democrate la alegerile intermediare care vor avea loc în noiembrie. „Acest lucru se întâmplă în toată ţara. New Jersey l-a ales pe Mikey Sherril ca guvernator cu o victorie de două cifre”, a adăugat guvernatoarea Virginiei. „Democraţii câştigă locuri în legislativul statal în locuri precum Georgia, Iowa, Mississippi şi Texas. Lista continuă, americanii obişnuiţi se mobilizează pentru a candida în spiritul strămoşilor noştri, candidează pentru a cere mai mult şi pentru a face mai mult pentru vecinii şi comunităţile lor”, a spus guvernatoarea.

Citește și: Donald Trump l-a numit pe Nicușor Dan "premierul României", la Consiliul pentru Pace: "Poporul român e fantastic"

Răspunzând unui discurs despre Starea Uniunii al lui Trump construit în mare parte în scop electoral, Spanberger şi-a încheiat discursul exprimându-şi speranţa că succesul ei este un semn că vor urma şi alte victorii ale democraţilor în noiembrie. „Am fost primul democrat ales în 50 de ani, schimbând districtul nostru cu 17 puncte. Cei care candidează acum vor câştiga în noiembrie, pentru că americanii, voi, acasă, ştiţi că puteţi cere mai mult şi că noi lucrăm pentru a reduce costurile. Lucrăm pentru a menţine comunităţile şi ţara noastră în siguranţă şi lucrăm pentru voi”, a promis Abigail Spanberger în discursul de răspuns.

Apoi, senatorul democrat de California, Alex Padilla, şi-a început răspunsul în limba spaniolă la discursul despre starea naţiunii, acuzându-l pe preşedintele Donald Trump că minte în legătură cu economia, imigraţia şi alegerile. „Tocmai l-am auzit pe Donald Trump făcând ceea ce ştie să facă cel mai bine: să mintă”, a spus senatorul, care este fiul unor imigranţi mexicani. „Minte în legătură cu economia. Minte în legătură cu aplicarea violentă şi necontrolată a legilor privind imigraţia. Şi încearcă să ne înşele în legătură cu planurile sale de a manipula alegerile din noiembrie”, a acuzat Padilla.

Senatorul a mai spus că politicile economice arată că „starea Uniunii nu este puternică pentru toată lumea”.

„Cu siguranţă nu atunci când agenţi federali înarmaţi şi mascaţi terorizează comunităţile noastre, vizând oameni din cauza culorii pielii lor sau pentru că vorbesc spaniola – inclusiv imigranţi cu statut legal şi cetăţeni”, a arătat Padilla. „Nu atunci când costurile chiriei, alimentelor şi energiei electrice continuă să crească. Nu atunci când republicanii ne cresc costurile medicale pentru a finanţa reducerile de impozite pentru miliardari”, a adăugat el.

Retorica privind aplicarea legii este deosebit de importantă pentru Abigail Spanberger, o fostă agentă CIA, care s-a făcut cunoscută la Washington pentru că a criticat retorica propriului partid privind „debugetarea poliţiei”, pe care o considera un factor de îndepărtare a alegătorilor. Şi este, totodată, o previzualizare a modului în care mulţi democraţi naţionali vor folosi măsurile controversate ale Casei Albe în materie de politică de imigrare ca armă împotriva Partidului Republican în alegerile intermediare de anul acesta, notează CNN.

Discursul lui Donald Trump s-a încheiat după aproape două ore - mai precis 108 minute - cu mesajul că SUA sunt cea mai măreaţă ţară din lume. Trump s-a ţinut în mare parte de scriptul discursului său şi nu a deviat, ceea ce este extrem de neobişnuit pentru el, remarcă Reuters. Cunoscut pentru improvizaţii şi digresiuni, el se abate de obicei de la discursul pregătit, dar de data aceasta s-a ţinut în mare parte de mesaj, prezentându-şi argumentele într-o manieră structurată.

Trump a stabilit deja oficial recordul pentru cel mai lung discurs despre starea naţiunii - vorbeşte de peste 1 oră şi 29 de minute, depăşind astfel recordul lui Bill Clinton din ultimul său discurs din 2000.

Donald Trump a acordat șase medalii în timpul discursului său

Pe parcursul discursului său, Trump a acordat medalii:

Una unui ofiţer al Gărzii de Coastă care a salvat oameni în timpul inundaţiilor din Texas. 

Două membrilor Gărzii Naţionale împuşcaţi în Washington D.C.

Una unui veteran în vârstă de 100 de ani.

Una unui soldat care a participat la operaţiunea din Venezuela

Una unui portar de hochei din echipa SUA. 

El a vorbit şi despre dorinţa sa de a primi el însuşi Medalia de Onoare: „Mi-am dorit întotdeauna Medalia de Onoare a Congresului, dar am fost informat că nu am voie să mi-o acord singur”.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
nicusor dan, donald trump, mirabela gradinaru
Nicușor Dan și partenera lui, Mirabela Grădinaru, s-au întâlnit cu Donald Trump la New York...
U.S. President Trump Meets With China's President Xi And Attends State Banquet
Trump dă asigurări că nu i-a propus arme americane președintelui Chinei: „Nu am auzit...
President Trump Welcomes China's President Xi At Joint Base Andrews
Trump i-a propus lui Xi Jinping ca SUA să vândă arme Chinei
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu respinge acuzaţiile privind "o conspiraţie" cu SUA pentru îndepărtarea lui...
Te-ar putea interesa și
2025-12-02 George Calin_instant asumare-2437
Guvernul Bolojan ar fi fost înlăturat cu ajutorul SUA. Declarația ambasadoarei americane în...
President Trump Welcomes China's President Xi At Joint Base Andrews
Președintele Xi Jinping afirmă că SUA şi China ar trebui să fie „parteneri, nu rivali”
American actor Sylvester Stallone is seen during UFC 281 in New York
Sylvester Stallone a devenit fără voia sa "ambasador special" la Hollywood, numit de Trump...
President Trump Makes Health Care Announcement In The Oval Office
„Emisfera sa”. Mesajul transmis de Trump pe Truth Social după înțelegerea privind Groenlanda
Partenerii noștri
Digi24 Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile de angajare
Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu...
DigiSport Croația-Spania / Anglia-Cehia / Scoția-Slovenia 21:45, Digi Sport 1, 2 și 3. Programul complet și televizările
Croația-Spania / Anglia-Cehia / Scoția-Slovenia 21:45, Digi Sport 1, 2 și...
PeRoz 5 zodii pentru care viața devine tot mai frumoasă odată cu trecerea anilor. Ce e mai bun abia urmează
5 zodii pentru care viața devine tot mai frumoasă odată cu trecerea...
Film Now Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus...
Digi World Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a pedepsit”
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama...
Digi Life Trucul ieftin care te scapă de mucegaiul negru. Nu trebuie să freci deloc
Trucul ieftin care te scapă de mucegaiul negru. Nu trebuie să freci deloc
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
Accident grav într-o benzinărie de pe Valea Oltului/ Foto: News.ro.
Accident grav într-o benzinărie de pe Valea Oltului. Un autocamion a provocat distrugeri la...
1560x800px_comunicat(ProFM&FilmNow) (3)
SWITCH DAY revine la DIGI: o zi, toate perspectivele
Day Fourteen: The Championships - Wimbledon 2026
Jannik Sinner, liderul ATP: „Sezonul 2026 s-a încheiat oficial pentru mine”. Decizia luată...
Plenary session of the European Parliament
Ursula von der Leyen: UE trebuie să ajute statele membre în faţa creşterii preţului energiei