Acum la Digi FM VAMA - Perfect fara tine

Judecătoarea Raluca Moroşanu, într-un interviu pentru Recorder: „Practic, suntem nişte angajaţi ai unui SRL unde patronul stabileşte ce vrea el şi noi trebuie să ne supunem”

Raluca Moroșanu, noi declarații într-un documentar Recorder

Judecătorul Raluca Moroşanu reclamă, într-un interviu acordat Recorder, că magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti nu sunt consultaţi sau implicaţi în deciziile luate de conducere, iar planificările sunt modificate fără a fi anunţaţi. ”Practic, suntem, ce să vă spun, nişte angajaţi ai unui SRL unde patronul stabileşte ce vrea el şi noi trebuie să ne supunem”, afirmă ea.

Moroşanu adaugă că nu se respectă prevederile privind schimbarea componenţei completelor de judecată şi că preşedintele CA Bucureşti, Liana Arsenie, le-a transmis judecătorilor că trebuie să fie ”oameni” şi să înţeleagă problemele inculpaţilor. ”Doamna Arsenie a venit personal să ne spună în cadrul acestui seminar că evaziunea fiscală de fapt nu prea există aşa, în general, şi că ar trebui să fie ultima soluţie condamnarea inculpaţilor pentru evaziune fiscală, că ar trebui să se găsească alte alternative la penal”, relatează Moroşanu, potrivit News.ro. 

Modificările legislative survenite în anul 2022 au condus la următoarea situaţie: cam toată puterea este în mâna preşedintelui instanţei, în cazul nostru în mâna preşedintei Curţii de Apel Bucureşti, care numeşte şi vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţie, practic, toţi, pe româneşte, sunt oamenii lor. Anterior, să zicem, anului 2023, eram consultaţi, eram implicaţi în deciziile conducerii. Ei bine, din momentul 2023 şi, repet, în mod special de când preşedinte este doamna Liana Arsenie, nu am mai fost implicaţi în nicio decizie a conducerii. Nu ni se comunică hotărârile Colegiului de conducere, habar nu avem ce se discută şi ce decizii se iau acolo, planificările sunt modificate fără să ne fie adus la cunoştinţă, practic, suntem, ce să vă spun, nişte angajaţi ai unui SRL unde patronul stabileşte ce vrea el şi noi trebuie să ne supunem”, a afirmat Raluca Moroşanu, care a mers la conferinţa de presă convocată de conducerea Curţii de Apel Bucureşti pentru a-şi declara susţinerea faţă de judecătorul Laurenţiu Beşu, care apăruse în documentarul Recorder.

Ea a vorbit despre alegerea celor doi membri din rândul judecătorilor în Colegiul de Conducere, alegere care a avut loc recent.

Toată lumea ştia că sunt doi colegi care, bineînţeles, au fost rugaţi de conducere să participe la aceste alegeri, deci doar doi pentru două locuri, iar ceea ce pe mine m-a revoltat – pe buletinul de vot exista o singură căsuţă, nu aveai posibilitatea să spui «Nu»”, a relatat Moroşanu, adăugând că toate buletinele de vot pe care le-a văzut anterior aveau două variante de răspuns, ”Da” şi ”Nu”.

Judecătorul a amintit că acest Colegiu de conducere stabileşte, la începutul anului, componenţa completelor de judecată, ”urmărind asigurarea continuităţii completului, deci să nu se schimbe”.

”Schimbările se fac în mod excepţional, pe baza anumitor criterii stabilite de lege, care vor exclude înlocuirea arbitrară a judecătorilor…. Nu se respectă aceste prevederi”, a susţinut Raluca Moroşanu.

”Se fac schimbări în componenţa completelor”, a adăugat ea, menţionând că sunt multe astfel de cazuri.

Întrebată dacă simte că aceste permutări se fac pentru a influenţa dosarele, Moroşanu a răspuns afirmativ.

”Nu este posibil – şi vorbesc de domnul Cătălin Pavel – nu este posibil ca un om să intre în şedinţă să audieze martori o lungă perioadă de timp, şi mulţi martori, şi pe urmă să fie schimbat de pe o zi pe alta. Şi nu poţi să vii să spui că asta e în interesul instanţei, că e în interesul justiţiei. Ce interes? Ce degrevare de activitate când omul n-a cerut aşa ceva?”, a continuat ea.

Judecătoarea a adăugat că ”totul este ocult la noi”.

Întrebată dacă simte că actuala conducere a instanţei îşi doreşte judecători indulgenţi cu inculpaţii, Moroşanu a răspuns: ”Nu simt, ştiu. Ştiu că îşi doreşte colegi indulgenţi cu inculpaţii”.

Pentru că ni se tot expune, inclusiv la… am avut seminarii de formare profesională la care ni se tot spune că trebuie să fim oameni, doamna Arsenie aşa, că trebuie să fim oameni, să fim oameni, să înţelegem problemele inculpaţilor, am avut, de exemplu, un seminar cu tema evaziunea fiscală unde a fost adusă pentru a ţine seminarul o doamnă avocat, profesor universitar, e adevărat, adică am şi eu cărţile dumneaei la birou, le citesc, deci nu despre asta este vorba, numai că, în cele două zile de seminar, cam 90 la sută ni s-a explicat cum trebuie să achităm noi inculpaţii pentru evaziune fiscală, iar doamna Arsenie a venit personal să ne spună în cadrul acestui seminar că evaziunea fiscală de fapt nu prea există aşa, în general, şi că ar trebui să fie ultima soluţie condamnarea inculpaţilor pentru evaziune fiscală, că ar trebui să se găsească alte alternative la penal, că marea majoritate ar trebui să ajungă în civil, şi nu în penal, mă rog, contencios probabil, şi că răspunderea administratorilor uinor societăţi ar trebui să fie de ordin civil, nu penal, în cadrul acestei fapte, să zic”, a relatat ea.

Totodată, judecătorul a vorbit despre protestul declanşat de magistraţii nemulţumiţi de modificările privind pensiile, arătând că s-a stabilit atunci care erau cauzele care nu urmau să fie soluţionate pe perioada protestului.

”Practic, ni s-a impus – sau li s-a impus colegilor, că eu nu am respectat această dispoziţie – să nu verifice măsura preventivă a controlului judiciar, ceea ce este inadmisibil, adică verificările de control judiciar au făcut parte din cauzele care nu au fost soluţionate, au încetat foarte multe măsuri preventive, s-au prescris dosare… s-a mai protestat pentru diverse…, dar niciodată nu s-a întâmplat să ni se impună, printr-o hotărâre, chiar şi a Adunării Generale, ce cauze să soluţionăm sau nu în timpul protestului”, a adăugat Raluca Moroşanu.

Ea a menţionat că li s-a prezentat o rezoluţie care trebuia semnată, prin care se suspenda soluţionarea dosarelor, ”în mod absolut nelegal”.

Nu există nicio justificare. Pentru că am întrebat în mod expres: sigur asta s-a votat? Şi răspunsul a fost da. Şi… colegilor le-a fost frică să nu respecte hotărârea Adunării Generale, pentru că nerespectarea hotărârii Adunării Generale constituie sancţiune disciplinară. Eu nu am respectat-o… nu, într-adevăr, nu s-a… nu am acţiune disciplinară pentru aşa ceva, dar ceilalţi colegi… le-a fost frică”, a afirmat judecătorul.

”Astfel de măsuri pot fi luate numai cu dedicaţie. Probabil se dorea să se înceteze un control judiciar într-o anumită cauză sau chiar în mai multe. Altfel nu pot să îmi explic”, a adăugat Moroşanu.

Ce declarații a făcut Raluca Moroșanu în cadrul conferinței de la Curtea de Apel

Raluca Moroșanu a afirmat, joi, la conferinţa de presă organizată de instanţă după ancheta Recorder, că susţine afirmaţiile judecătorului Laurenţiu Beşu, reclamând situaţia ”toxică şi încordată” din instituţie. ”Suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare”, a spus judecătorul Raluca Moroşanu.

”Am venit aici să îl susţin pe colegul Laurenţiu Beşu, tot ce a spus el acolo e adevărat, dacă va fi contrazis este o minciună. Aici, la Curtea de Apel Bucureşti, muncim foarte mult, conducerea nu ne ajută de niciun fel”, a declarat Raluca Moroşanu, judecător la Secţia 1 Penală a Curţii de Apel Bucureşti.

Ea a reclamat situaţia ”toxică şi încordată” din cadrul instanţei.

”Suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu ştiu ce va face cealaltă parte, iată sunt aici unii care vor susţine probabil conducerea”, a adăugat judecătorul, potrivit News.ro. 

Raluca Moroşanu a precizat că nu a fost ofiţer acoperit.

”Nu am fost nici ofiţer acoperit, nici la «doi şi-un sfert», nicăieri, am fost toată viaţa mea magistrat. Colegii din ţară mă cunosc pentru că am fost şi formator la Institutul Naţional al Magistraturii şi la Şcoala Naţională de Grefieri aproape 15 ani şi ei vor şti că nu mint, dacă nu îl cred pe colegul Laurenţiu măcar să mă creadă pe mine”, a adăugat ea.

Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Liana Arsenie, a afirmat că cere verificarea tuturor acuzaţiilor aduse în ultima perioadă.

”Cerem public tuturor organismele să verifice toate acuzaţiile aduse şi să prezinte public rezultatul verificărilor. Nicio altă autoritate nu se poate erija în deţinătorul adevărului absolut”, a afirmat Liana Arsenie.

Ea a adăugat că ”legea nu se schimbă în stradă prin manipulare”.

Citește și: Breaking News Conferință extraordinară de presă la Curtea de Apel, după dezvăluirile Recorder

Citește și: Nicuşor Dan, după documentarul Recorder: „Am început să lucrăm la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiţie. Invit toţi magistraţii să îmi scrie direct, să-mi spună ce probleme întâmpină!”

Citește și: Protest pentru independența justiției, miercuri seară: "Să le oferim curaj magistraților integri care sunt reduși la tăcere de administrația coruptă"

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Toamnă 2025 - 9
_Digi x Polul Colosseum Mall (770 x 440 px)
Spectacolul de magie cu Robert Tudor ajunge la Polul Colosseum Mall...
Inspecția Judiciară, CSM
Secţia pentru judecători a CSM a decis să sesizeze Inspecţia...
Brazi iarna, vreme rece cu soare, frig, munte, lac
Crăciun cu temperaturi ridicate. Meteorologii anunță vreme mai caldă...
Partenerii noștri
Digi24 Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil otrăviți. A murit și tatăl copiilor. Ancheta, foarte dificilă
Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil...
DigiSport Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului: "El crede că e deștept, dar e idiot!"
Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului...
PeRoz Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui Felix. Demnă și puternică, a strălucit într-o rochie elegantă
Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui...
Film Now Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu vârsta sub 25 de ani
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat...
Digi World Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce colesterolul precum unele medicamente
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de...
Stirile Kanal D Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2...
ProFM Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se simțea „mizerabil”
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri...
Digi Life Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar care a ajutat la reconstruirea catedralei: "Cea mai frumoasă zi din viața mea"
Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar...
Ultimele știri din matinal
pavel bartos site
Pavel Bartoș, în vizită la matinalul Digi FM: povești din culise, provocări amuzante și magia...
Ada Galeș
Ada Galeș, despre forma rară de cancer care i-a pus vocea în pericol: M-a ajutat faptul că...
denis motans
„Tati la pătrat” și un single nou: Denis (The Motans), la Digi FM – despre „Rămâi cu bine”...
zodier
Zodier & YUKA la matinalul Digi FM: de la „Sacou” la „Cioburi”, o poveste despre dragoste...
Ultimele știri
MAE
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod roşu vizând fenomene meteorologice extreme în...
King Charles III Attends A Natur
Regele Charles al Marii Britanii „consternat şi întristat” de incidentul terorist din Sydney
zelenski (16)
Zelenski: „Ucraina renunţă la ambiţia sa de a adera la NATO în schimbul garanţiilor de...
Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo ar putea apărea în următorul episod al seriei Fast and Furious. Anunţul lui...