Acum la Digi FM Gabriel Cindea LADY GAGA - alejandro
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Condamnat pentru luare de mită, Adrian Severin vorbește despre necesitatea amnistiei și grațierii

Adrian Severin

Adrian Severin susține că amnistia și grațierea sunt necesare pentru „liniștirea spiritelor” în România și pentru revenirea „la o atmosferă calmă”. 

Condamnat pentru luare de mită și trafic de influență, fostul europarlamentar crede că o astfel de măsură ar fi și în favoarea judecătorilor și procurorilor care au săvârșit abuzuri.

El a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o contestație în care cere anularea condamnării la 4 ani închisoare, primită în 2016.

Severin a fost eliberat condiționat în februarie 2017, după ce a executat doar un an și trei luni din pedeapsă.

Astăzi, la sediul instanței supreme, Adrian Severin a fost întrebat dacă o ordonanță de urgență pe amnistie și grațiere l-ar ajuta.

Pe mine nu mă interesează, dar pentru că subiectul este fierbinte vreau să spun că amnistia și grațierea este absolut necesară pentru liniștirea spiritelor în societatea românească, pentru revenirea la o atmosferă calmă și aș mai adăuga că este absolut necesară magistraților, judecători şi procurori, care vor răspunde într-o zi pentru abuzurile pe care le-au făcut. Eu nu am niciun sentiment de revanșă și cred că ar fi foarte bine ca toată lumea să se liniștească, să tragem linie - am greșit, unii, alții, mai mult, mai puțin. Haideți să ne împăcăm, unii au fost condamnați, unii și-au ispășit pedeapsa, pe drept, pe nedrept, nu mai putem face diferențe, a spus Severin.

Subiectele tale preferate sunt și la știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 18
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
daianu
Daniel Dăianu lansează un avertisment dur: „România riscă să intre cu...
mihai tatulici
Mihai Tatulici, prima voce din seria „Ca să știi ce se întâmplă”: O...
Pe aceeași temă
tomac
Tomac, apel către liderii politici: „Trebuie să renunțe la orice fel de calcule și să pună pe...
ilie bolojan, congres pnl
Curtea de Apel București anulează decizia lui Ilie Bolojan de înființare a Comitetului pentru...
protest 10 August 2018
"Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democraţia". Protest în Piața...
vlad voiculescu ID88230_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Vlad Voiculescu sesizează CE privind achitările din dosarul '10 August' și hotărârea CSM cu...
Te-ar putea interesa și
Referendum: Aperti I Seggi, Si Vota Oggi E Domani
Italienii sunt chemaţi la urne pentru un referendum foarte controversat privind reforma...
Inspecția Judiciară, CSM
Consiliul Superior al Magistraturii, apel către Guvern: "Nu pensiile blochează justiţia. Lipsa...
Marius Voineag
Marius Voineag, procurorul șef al DNA, dă vina pe Parlament pentru prescrierea a sute de...
2022 Billboard Music Awards - Show
P. Diddy rămâne în închisoare. Președintele Trump a respins cererea de graţiere
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
President Trump Attends Dan Scavino's Wedding At Mar-a-Lago
Trump a criticat Canada pentru poluarea aerului din SUA provocată de incendiile de pădure de...
A,Thermometer,And,Storms,In,Summer
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în...
Florence Flight-ingale! Nurse works 60-hour weeks battling cancer… then spends weekends flying PLANES at 30,000ft
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a...
Nadia Comăneci/ Profimedia
50 de ani de la ziua în care perfecţiunea a schimbat istoria. Nadia Comăneci primea prima notă...