Acum la Digi FM NAUGHTY BOY FEAT. BEYONCE - Runnin
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian

papa francisc
Papa Francisc a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paște. / Foto: Profimedia

Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, relatează AFP.

”Simţeam nevoia să fiu prezent în această dimineaţă, la ora cinci, pentru a sta la coadă. Era o datorie”, a declarat AFPTV Nicola Conticello, un turist sicilian în vârsrtă de 80 de ani.

A fost ”un mare Papă”, care a lăsat un ”mesaj important”, de a-i ”ajuta pe cei nevoiaşi, săracii”, a adăugat el.

Francisc, care a murit în lunea Paşetelui la vârsta de 88 de ani, a fost înmormântat - la fel ca alţi şapte papi înaintea sa - într-o ceremonie privată, sâmbătă, în Bazilica Sf. Maria Mare, o biserică dedicată Fecioarei, una dintre cele patru bazilici pontificale de la Roma, unde se ducea pentru a se ruga înainte şi după fiecare călătorie în străinătate, scrie News.ro.

Începând de la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), publicul a putut să aibă acces la mormânt, în nava stângă a bazilicii. Deasupra pietrei de mormânt din marmură, pe care se află doar inscripţia ”Franciscus”, Francisc în latină, se află crucea ”bunului pastor”, o copie a celei pe care o purta Papa Francisc, luminată de o lumină sobră.

Am venit împreună cu fiul nostru mai mare la canonizarea lui Carlo Acutis, dar ne-am trezit la funeraliile Papei. A fost foarte emoţionant, un moment rar. Voiam să trecem prin Poarta Sfântă, dar am venit la aceasta”, pentru ”a-i spune un ultim adio lui Francisc”, a declarat un francez, Raphaël De Mas Latrie, în vârstă de 45 de ani, venit să se reculeagă împreună cu familia la mormântul Papei.

Mulţi dintre credincioşii prezenţi sâmbătă la funeralii au prevăzut să fie prezenţi la canonizarea lui Carlo Acutis, un adolescent mort de o leucemie fulgerătoare în 2006, recunoscut prin grija sa faţă de alţii şi marea sa pietate. Ceremonia a fost amânată după moartea lui Francisc.

După funeraliile cu mare pompă ale lui Jorge Bergoglio, primul papă sud-american din istorie - la care au luat parte peste 400.000 de persoane -, Vaticanul se află în doliu timp de nouă zile. În timpul acestor ”novemdiales”, slujbe vor avea loc zilnic la Sf Petru, până la 4 mai.

O slujbă în memoria Suveranului Pontif, prezidată de fostul număr doi de la Vatican, cardinalul Parolin, a fost oficiată la ora 8.30 GMT (11.30, ora României) în Piaţa Sf. Petru, iar cardinalii urmează  să se reculeagă la mormântul Papei duminică după-amiaza.

Cei 135 de cardinali - în vârstă de până la 80 de ani - s-ar putea reuni în Conclav încă de a doua zi, pentru a-l alege, cu uşile închise, în Capela Sixtină, pe viitorul şef al Bisericii Catolice.

În virtutea regulilor de la Vatican, Conclavul se deschide tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai.

Cardinalul luxemburghez Jean-Claude Hollerich estimează că acesta va începe ”probabil” la 5 sau 6 mai.

Data Conclavului ar putea fi anunţată luni, după o acincea ”Congregaţie Generală”, o nouă reuniune pregătitoare a cardinalilor electori şi neelectori.

FERVOARE POPULARĂ

”Să aşteptăm rezultatul Conclavului viitor, să avem încredere în cardinali, care sunt inspiraţi de Sfântul Duh”, a declarat un argentinian, Ezequiel Castro, în vârstă de 16 ani, venit la funeralii sâmbătă.

O mare de oameni a asistat la funeraliile ”Papei apropiat oamenilor, cu inima deschisă tuturor”, potrivit vorbelor spuse de cardinalul italian Giovanni Battista Re în predica sa, atât în Piaţa Sf. Petru, cât şi pe străzile Romei, la trecerea cortegiului funebru către Bazilica Sf. Maria Mare.

Ceremonia, transmisă în direct în întreaga lume, în prezenţa unui corp de şefi de stat, a fost marcată de mai multe salve de aplauze, la sosirea şi la plecarea sicriului şi la pasaje din predică care au evocat opera Papei argentinian.

El apăra o Biserică care să fie ”o casă a tuturora” şi şi-a ”mutiplicat gesturile şi îndemnurile în favoarea refugiaţilor şi persoanelor deplasate”, a spus cardinalul Re.

Sicriul a plecat apoi de la Vatican, la bordul unui papamobil alb descoperit, şi a fost purtat în centrul Cetăţii Eterne, până la Santa Maria Maggiore.

RUPTURĂ SAU CONTINUITATE?

”Era extrem de important pentru mine să vin, pentru că este un Papă care ne-a marcat generaţia (...). Prin toate progresele pe care le-a făcut în ecologie, viitorul tinerilor, homosexualitate, el ne-a redat speranţa în viitor. Face bine să avem o nouă voce mai modernă în Biserică”, a declarat sâmbătă AFP o studentă de la Lyon, Marine De Parcevaux, în vârstă de 21 de ani.

Francisc a lăsat o imagine a unui Papă reformist, notoriu prin faptul că vorbea deschis, însă nimic nu spune că succesorul său se va înscrie pe această linie, avertizează experţii.

Cu toate acestea, iezuitul argentinian a numit majoritatea cardinalilor electori care-i aleg succesorul.

Francisc, un fost arhiepiscop al Buenos Aires care apăra aprig marginalizaţii, a fost foarte diferit de predecesorul său Benedict al XVI-lea, un intelectual german care era în largul său în public. O personalitate care a contrastat, la rândul său, cu charismaticul, atleticul şi uriaş de popularul Papă polonez Ioan-Paul al II-lea.

”Sper că vom avea un alt Papă la fel de competent ca Francisc în a vorbi inimilor oamenilor, în a fi apropiat de fiecare persoană, indiferent cine este ea”, îşi exprimă speranţa o romană, Maria Simoni, în vârstă de 53 de ani.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
The Inauguration Mass For Pope Francis
„Papamobilul” papei Francisc, transformat în clinică mobilă pentru copiii din Gaza
Cine a fost marea iubire a Papei Francisc
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a...
Românul care a făcut parte din echipa care a amenajat mormântul Papei Francisc
Cine este românul care a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc
Basilica of Santa Maria Maggiore - Tribute of the Faithful to the Tomb of Pope Francis, Rome, Italy - 27 Apr 2025
Cum arată mormântul Papei Francisc. Marmura a fost adusă din localitatea natală a bunicilor săi
Te-ar putea interesa și
ilie bolojan
Ilie Bolojan: L-am omagiat pe Sanctitatea Sa Papa Francisc, o voce care ne-a reamintit mereu...
Pope Francis' funeral mass, Santa Maria Maggiore Basilica, Rome, Italy - 26 Apr 2025
Înmormântarea Papei Francisc: Sicriul Papei a ajuns la Bazilica Sfânta Maria Maggiore din Roma
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu/ Profimedia
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume
vatican, papa francisc a murit
LIVE VIDEO Peste 128.000 de persoane i-au adus un ultim omagiu papei Francisc în nici 48 de...
Partenerii noștri
Digi24 Țara despre care Medvedev crede că nu va adera niciodată la UE
Țara despre care Medvedev crede că nu va adera niciodată la UE
DigiSport NE-VE-RO-SI-MIL: ”remontada” de la 0-4 la general și calificare pentru prima dată în istorie în Champions League
NE-VE-RO-SI-MIL: ”remontada” de la 0-4 la general și calificare pentru...
PeRoz Povestea lui Rudolph Valentino, primul sex-simbol masculin din cinema. Ironizat de bărbați, adorat de femei, a murit la 31 de ani
Povestea lui Rudolph Valentino, primul sex-simbol masculin din cinema...
Film Now Timpul în familie, cel mai prețios pentru ei. Ashton Kutcher și Mila Kunis, după-amiază perfectă alături de fiica lor, Wyatt
Timpul în familie, cel mai prețios pentru ei. Ashton Kutcher și Mila...
Digi World Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic fără riscuri pentru inimă
Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Ce spunea Dolly Parton în ultimul ei interviu, dat cu patru zile înainte să moară: "Am atâta lucruri pe care vreau să le realizez"
Ce spunea Dolly Parton în ultimul ei interviu, dat cu patru zile înainte...
Digi Life Planetă roz? 12 locuri spectaculoase de pe Pământ care par desprinse din lumea Barbie
Planetă roz? 12 locuri spectaculoase de pe Pământ care par desprinse din...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
37th Annual Rock & Roll Hall Of Fame Induction Ceremony - Arrivals
Dolly Parton a murit la 80 de ani. Regina muzicii country a avut o carieră de poveste și o...
incendiu de vegetație Nevada
Un incendiu de vegetație a distrus zeci de case în statul american Nevada. Pompierii cred că a...
11 septembrie
O victimă a atentatelor din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center, identificată după 25...
Bucharest, Romania. 30th July, 2025: Dragos Pislaru, Romanian Minister of Investments and European Projects, holds a press conference one month after taking office, at the Ministry headquarters in Bucharest. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Dragoș Pîslaru: În lipsa unui acord pe legea salarizării, România va rata jalonul din PNRR