Acum la Digi FM ANDIA - M-am trezit aici(BEATMIX)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi a murit

Ion Turnagiu

Bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi a murit luni seară în Spitalul din Drobeta Turnu Severin. El a fost adus acolo joi, după ce a încercat să se spânzure în arestul IPJ Mehedinţi, folosind lenjeria intimă şi tricoul, scrie news.ro.

„El a venit de la început foarte grav, a făcut acolo stop cardio-respirator, în penitenciar, în momentul tentativei de sinucidere, a fost resuscitat de colegii de la Ambulanţă şi adus în stare gravă, în comă de gradul 4 la noi, fără şanse practice de a supravieţui. Starea s-a agravat permanent, a apărut febra mare de tip central care nu mai scădea cu nimic, iar ieri era foarte grav, nici nu ne-am aşteptat să prindă dimineaţa. A decedat aseară, pe la 11.30”, a declarat la Antena 3 Radu Iman, managerul Spitalului Judeţean Mehedinţi.

 

Ion Turnagiu a ucis cinci persoane şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fiind eliberat după 25 de ani.

După ce a incendiat adolescenta, Ion Turnagiu a fost arestat pentru 30 de zile.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Jean Rogoveanu/ Foto: Facebook
Un primar dintr-o comună din Mehedinţi a murit în urma unui infarct. Se deplasa, ca pasager...
Accident grav în Mehedinţi/ FOTO: ISU Mehedinţi
Accident grav în Mehedinţi. O persoană a murit după ce un container metalic transportat de un...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Un microbuz a căzut în Dunăre, în Mehendinți, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul. A...
Ministerul Sănătății
Focar de toxiinfecţie alimentară în mai multe şcoli din Mehedinţi. Ministerul Sănătăţii: În...
Te-ar putea interesa și
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
O adolescentă de 14 ani a ajuns la spital, după ce a fost bătută de un coleg în timpul orelor...
Patru oameni răniţi în urma unui accident rutier, printre care un minor, în Mehedinți. Şoferul...
Un tânăr de 21 de ani, prins de şapte ori la volanul unei maşini/ Credit foto: News.ro.
Un tânăr de 21 de ani, prins de şapte ori la volanul unei maşini, deşi nu are permis de...
Ambulanță SAJ Galați
Două persoane care se întorceau de la pescuit au fost lovite de tren într-un tunel. Este vorba...
Partenerii noștri
DigiSport Gigi Becali a ”distrus” doi jucători, după Gloria Bistrița - FCSB 1-0: ”ZERO valoare! Le-aș da bani să plece”
Gigi Becali a ”distrus” doi jucători, după Gloria Bistrița - FCSB 1-0...
PeRoz 7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru aceste schimbări
7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te...
Film Now Halle Berry a pierdut custodia principală a fiului ei. Nu mai are voie să-l găzduiască peste noapte, după acuzațiile fostului soț
Halle Berry a pierdut custodia principală a fiului ei. Nu mai are voie...
Digi World Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl consideră esențial
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan Gosling, revenire spectaculoasă în muzică
A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan...
Digi Life Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare
Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne...
Patrick Stewart, "Star Trek Nemesis" (2002)
Doliu la Hollywood! Patrick Stewart, legendarul actor din „X-Men” și „Star...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
eclicopter brabusit bosnia si hertegovina
Un elicopter militar s-a prăbușit în Bosnia și Herțegovina. Patru persoane au murit și 11 au...
2026 AO Opening Ceremony
Djokovic, întrebat la Basel despre Federer: „În afara terenului, nu am legat niciodată o...
The 2015 MusiCares Person Of The Year Gala Honoring Bob Dylan - Show
Neil Young a cerut despăgubiri 10 milioane de dolari, după ce Trump a folosit una dintre...
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania
Bilanţul deceselor în urma accidentului feroviar din Spania creşte la 69. Dintre cei 180 de...