Acum la Digi FM MAROON 5 - This love
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Două persoane care se întorceau de la pescuit au fost lovite de tren într-un tunel. Este vorba despre un copil de nouă ani şi tatăl său

Ambulanță SAJ Galați
Foto: viata-libera.ro

Un bărbat şi un copil de nouă ani, tată şi fiu, au fost loviţi, vineri seară, de un tren în tunelul Coramnic din Orşova, judeţul Mehedinţi. Cele două victime se întorceau acasă de la pescuit în momentul accidentului. Ele au fost preluate cu tărgi tip lopată şi saltea vacuum.

”Cu puţin timp în urmă, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Orşova au intervenit cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială cu modul de descarcerare pentru salvarea victimelor unui accident feroviar, produs în tunelul Coramnic, pe raza municipiului Orşova. La locul evenimentului, a fost mobilizat şi un echipaj SAJ cu medic”, a transmis ISU Mehedinţi, potrivit News.ro.

Intervenţia este una dificilă. „La sosirea salvatorilor, cele două persoane acroșate de tren se aflau în stare de conştienţă. După acordarea primului ajutor medical, pompierii au transportat victimele cu ajutorul tărgilor lopată şi al saltelei vacuum la ambulanţele SMURD şi SAJ pentru acordarea îngrijirilor medicale. Victimele vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Drobeta Turnu Severin”, a mai precizat ISU Mehedinţi.
 
Este vorba despre un bărbat şi un copil de 9 ani care se întorceau spre casă, de la pescuit.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Lionel Messi și tatăl lui, Jorge/ Foto Instagram
Lionel Messi, mesaj emoţionant pentru tatăl său: „Nu ştiu ce o să fac fără tine, nu ştiu cum...
Un copil a căzut dintr-o maşină aflată în mers pe o şosea/ Foto: Captură video
Un copil a fost la un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. A căzut dintr-o mașină aflată în...
Zbor anulat în Canada din cauza unui copil/ Profimedia
Zbor anulat în Canada din cauza unui copil. De ce echipajul nu a putut decola fără să-i pună...
Lionel Messi si sotia lui (1)
Lionel Messi a sosit în Argentina pentru înmormântarea tatălui său. Fotbalistul își ia rămas...
Te-ar putea interesa și
leo messi si tatal lui
Tatăl lui Lionel Messi a murit. Jorge Messi avea 68 de ani și se lupta de multă vreme cu o...
Prințesa Eugenie a devenit mamă pentru a treia oară/ Foto: Instagram
Familia Regală Britanică are un nou membru. Prințesa Eugenie a devenit mamă pentru a treia...
adrian mutu
Tatăl lui Adrian Mutu a murit la 75 de ani. În 2023, fostul fotbalist și-a pierdut și mama
Accident Dinamo 2 la Câmpulung
Accident grav la Câmpulung cu echipa secundă a lui Dinamo. Cine este bărbatul care și-a...
Partenerii noștri
Digi24 Ce se întâmplă cu actualul card de sănătate de la 1 septembrie. Documentul care ar urma să îi preia treptat funcțiile
Ce se întâmplă cu actualul card de sănătate de la 1 septembrie. Documentul...
DigiSport Florin Prunea, fără niciun dubiu după Rapid - Dinamo: ”E victoria lui” / ”N-are rost să mai vorbesc, e numărul 1”
Florin Prunea, fără niciun dubiu după Rapid - Dinamo: ”E victoria lui” /...
PeRoz Patru zodii scapă, în sfârșit, de doi ani de ghinion. Astrolog: "Testele karmice s-au încheiat"
Patru zodii scapă, în sfârșit, de doi ani de ghinion. Astrolog: "Testele...
Film Now Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima dobândită cu „Dallas”
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru...
Digi World De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte. Cercetătorii au răspunsul
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Digi Life O carte a fost returnată unei biblioteci după 150 de ani. Ce s-a întâmplat cu amenda de 28.000 de dolari australieni
O carte a fost returnată unei biblioteci după 150 de ani. Ce s-a întâmplat...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Erupție spectaculoasă pe Etna/ Profimedia
Aeroportul din Catania își reia zborurile după reducerea alertei pentru Etna. Cenușa vulcanică...
Marea Neagră
Un fragment de dronă a fost adus de valuri la ţărm în Olimp. Bucata de dronă, observată de un...
Jason Arday/ Profimedia
Un fost profesor la Cambridge, implicat într-un scandalul de plagiat, a fost găsit mort...
Momentul în care drona găsită la Plauru a fost detonată de MApN/ Foto: Captură video
Momentul în care drona găsită la Plauru a fost detonată de MApN. Explozia controlată...