Acum la Digi FM NELLY FURTADO - Say it right
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Asociația „Dăruiește Viață” va construi un alt spital în care să se mute secțiile de la „Marie Curie”

Asociația Dăruiește Viață

Asociația Dăruiește Viață va mai construi de la zero încă un spital. Clădirea va fi situată lângă viitorul centru medical de oncologie pediatrică ridicat din donații.

În noul spital vor funcționa toate secțiile actualului Spital pentru copii „Marie Curie” (fostul Budimex).

Nu puteam să lăsăm copiii să fie tratați ca în secolul trecut, au explicat, într-o conferință de presă, fondatoarele proiectului medical.

Studiul de fezabilitate va fi conceput împreună cu o echipă din Franța, care vine la București pe 9 noiembrie, a explicat Oana Gheorghiu, unul dintre inițiatorii asociației.

Discuțiile cu întregul personal spitalul au fost de genul „Cum facem să aibă și ei parte de același standard?”. Toate specialitățile și toți copiii care ajung trebuie să poată fi tratați în condiții normale. Ne propunem ca cealaltă clădire să reușească să absoarbă absolut toate specialitățile din clădirea veche, care acum are standardele din anii '80. Pe 9 noiembrie vine prima echipă de consultanți francezi cu care vom face studiul de fezabilitate, bugetarea, studiul de oportunitate și toate celelalte proceduri. Estimăm o clădire similară cu cea pe care o ridicăm acum. Asta înseamnă că doar construcția sa va ridica la alte 16 milioane de euro, este o pură estimare, a declarat Gheorghiu.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la un spital din Braşov: o pacientă a murit. Polițiștii au deschis dosar penal. Focul...
Oana Gheorghiu
De ce a acceptat Oana Gheorghiu propunerea de a prelua Ministerul Sănătăţii în Guvernul...
Un român beat a făcut scandal într-un spital din Italia/ Profimedia
Un român beat a făcut scandal într-un spital din Italia. A distrus un computer și i-a atacat...
Oana Gheorghiu Briefing On State-Owned Companies Reform, Bucharest, Romania - 16 Apr 2026
Oana Gheorghiu îl acuză pe Grindeanu că "a aruncat România în haos": "Ne minte în fiecare zi...
Te-ar putea interesa și
oana gheorghiu
Oana Gheorghiu, despre ruperea coaliției de guvernare: "S-a putut lucra Ilie Bolojan cât s-au...
Oana Gheorghiu Briefing On State-Owned Companies Reform, Bucharest, Romania - 16 Apr 2026
Oana Gheorghiu: "Cred că Nicuşor Dan a făcut o greşeală, probabil influenţat de nişte...
FOTBAL:RAPID BUCURESTI-SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (12.05.2023)
Rică Răducanu a ajuns de urgență la spital: coaste rupte, umăr dislocat şi o lovitură la cap...
Spitalul de Urgență Târgu Jiu
Operați de urgență cu doar câteva zile înainte de BAC. Doi elevi au susținut examenul din...
Partenerii noștri
DigiSport România, învinsă categoric de Franța în preliminariile pentru EURO 2028
România, învinsă categoric de Franța în preliminariile pentru EURO 2028
PeRoz Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit cum am dorit”
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe...
Film Now Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să mă obișnuiesc cu fața mea” 
Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a...
Digi Life Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Două incidente grave în școlile din Cluj, în doar 48 de ore. Un elev a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Pizza cu ananas/ Profimedia
Scandal într-un restaurant din Australia. Un bucătar italian a fost concediat după ce a...
avion
Alerte cu bombă pentru mai multe zboruri comerciale din și către Italia
New aircraft parking platform at Bucharest Henri Coanda International Airport, Otopeni, Ilfov, Romania - 17 May 2023
Alertă cu bombă la bordul unui avion venit de la Milano pe Otopeni. „Ameninţarea nu se...
pensii-2024
Când intră pensiile în decembrie 2026. Poșta Română a anunțat calendarul complet al plăților...