Acum la Digi FM Gabriel Cindea THE URS - Ancora
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

2.500 de credincioși la Mănăstirea Nicula, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal

Slujbă religioasă cu icoana făcătoare de minuni cu Maica Domnului și Pruncul, Mănăstirea Nicula

2.500 de credincioși se află la Mănăstirea Nicula, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserică și a făcut înconjurul lăcașului de cult. Oamenii s-au adunat să o vadă, dar nu s-au putut apropia.

Numărul maxim de participanți în mănăstire s-a înregistrat noaptea: 2.500 persoane. În ultimele 24 de ore, numărul total de credincioși a fost de aproximativ 5.000 de persoane.

16 persoane au fost asistate medical, din care una a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral minor, luxație umăr și contuzie de șold. Forțele de ordine au dat 10 amenzi de 15.400 de lei pentru nerespectarea diferitelor măsuri.

Adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice, astfel că nu se supun restricțiilor de 500 de participanți, a declarat prefectul Clujului, Mircea Abrudean. Conform acestuia, adunările religioase nu au limitare la numărul de participanți și „se respectă măsurile de distanțare”.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentelor.

Foto: Monitorul de Cluj.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
mihail
Ce este interzis să faci de Sfinții Mihail și Gavril. Tradiția spune că cei care muncesc în...
sfantul dumitru
Sfântul Dumitru 2026. 7 obiceiuri și superstiții care vestesc iarna. Ce nu trebuie să faci de...
Sfânta Parascheva (2)
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfânta Parascheva. Ce nu este bine să faci pe 14...
20 December 2022, Popesti Leordeni, Romania. A memorial was unveiled today in memory of Ian Henry Parry (Born 1965, died 1989 - memorial date of birth is incorrect), a young British freelance photographer who died on 28th December 1989 whilst on assignme
Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2026. Ce nu este bine să faci în această zi și de ce se...
Te-ar putea interesa și
Honourable Skull of Saint John Chrysostom arrives in Bucharest, Romania - 11 Jul 2025
Sfânta Ana, ocrotitoarea mamelor și a familiei. Ce este bine să faci pe 9 septembrie și cui îi...
nasterea-maicii-domnului-11237
Sfânta Maria Mică, sărbătoare importantă pe 8 septembrie. De ce este prima mare sărbătoare din...
sf maria si sf ana
Moaștele Sfintei Ana, aduse în premieră în România. La ce biserică vor fi depuse și care este...
Mănăstirea Agapia
Sfântul Alexandru 2026. Cine își sărbătorește onomastica pe 30 august. Tradiții, obiceiuri și...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Denis Drăguș a plecat în Serbia, deși nu plănuise inițial acest lucru! Ce problemă are atacantul FCSB-ului
Denis Drăguș a plecat în Serbia, deși nu plănuise inițial acest lucru! Ce...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now Soția lui Tommy Lee Jones, adevărul despre viața retrasă pe care o duce starul: "Se simte privit la microscop"
Soția lui Tommy Lee Jones, adevărul despre viața retrasă pe care o duce...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Bucharest, Romania. 21st Oct, 2026: Luca Niculescu, Prime Minister of Romania, speaks to the press at the end of the handover ceremony at the Ministry of Culture between outgoing minister Andras Istvan Demeter and incoming minister Ioana Ciocan. Credit: L
Premierul Luca Niculescu, după victoria României în procesul Roşia Montană: „Statul român are...
Calm In Bucharest As Thousands Call For Government To Step Down
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu, sâmbătă, în Capitală. Manifestația nu a primit...
accident tramvai
Două tramvaie, implicate într-un accident în Bucureşti. Un pasager, transportat la spital
Tanker Collides With Riverboat At Port Of New Orleans
Peste 130 de pasageri, salvați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră în...