Odată cu anunțul SUA privind trimiterea celor aproximativ 1.000 de soldați în țara noastră, României „i s-a îndeplinit o cerere din 2014, de suplimentare a trupelor pe flancul estic pentru o prezență militară solidă”, a explicat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, la Digi24. Potrivit acestuia, programul exact al dislocării militarilor americani din batalionul Skyper de la Vilseck nu a fost încă stabilit, însă este o chestiune „de câteva zile”.
Edilul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că în cele 19 spitale din București administrate de primărie au fost montate bile extinctoare care se autoactivează în contact cu flacăra deschisă și sting focul.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat, miercuri, informațiile privind o posibilă plafonare a prețurilor la alimentele de bază, afirmând că o astfel de măsură nu poate fi decât limitată pe o perioadă scurtă de timp, pentru că altfel „intervenim într-o piaţă liberă pe care ne-am dorit-o cu toţii”. „Eu unul nu îmi doresc să mă întorc la comunism”, a transmis el.
Preşedintele american Joe Biden a cerut Pentagonului să desfăşoare peste 3.000 de militari pentru consolidarea apărării aliaţilor europeni, într-o primă mişcare majoră a forţelor SUA în contextul tensiunilor militare cu Rusia asupra Ucrainei, au declarat oficiali americani citaţi miercuri de Wall Street Journal şi CNN.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că în școli vor fi date 18,5 milioane de teste de salivă și a subliniat că o situație din ultimele cinci zile confirmă o eficiență a acestora de 66%. Întrebat dacă se va renunța totuși la aceste teste, ministrul a răspuns: "Și cu ce ar putea fi înlocuite? Eu nu am răspuns la întrebarea asta".
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, miercuri, la ședința de Guvern, că în prima lună a acestui an încasările la bugetul de stat sunt mai mari cu 31% faţă de luna ianuarie 2021, "un plus în sumă netă de 7 miliarde de lei".