Coaliția de guvernare a decis joi să plafoneze prețul lemnului utilizat pentru încălzire și a produselor derivate și interzicerea exporturilor de peleți, au declarat surse guvernamentale pentru Digi24.ro. De asemenea, România va importa lemn de foc din Ucraina pentru iarna următoare. După discuțiile din Coaliție, ministerul Mediului a transmis că pregătește un act normativ.
Liderul grupului parlamentar AUR din Senat, Claudiu Târziu, a declarat în direct la DigiFM, în emisiunea „Audiență Națională” cu Robert Kiss și Alexandru Rotaru, că amenințările cu moartea reclamate de foști membri ai partidului sunt „niște prostii”. Acesta spune că cei care fac parte din AUR trebuie să asculte de George Simion pentru că este președintele partidului și să „se integreze într-o disciplină de partid.”
Premierul Nicolae Ciucă a ordonat o anchetă a Corpului de control la Ministerul Mediului, condus de Tanczos Barna, potrivit digi24.ro. Surse guvernamentale susțin că blocarea conturilor companiei Blue Air ar fi fost ilegală, deoarece compania se afla în stare de concordat.
Roger Federer, de 20 de ori campion de Grand Slam la simplu, se va retrage din tenisul de nivel superior după Cupa Laver de la Londra, care va avea loc la sfârșitul acestei luni, potrivit unui anunț făcut de jucătorul de tenis pe contul său de Instagram.
Prințul Harry nu va purta uniforma militară la ceremonia de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a, deși a servit în armata britanică timp de 10 ani. La funeraliile de stat, el trebuie să poarte haine civile, deoarece a renunțat la îndatoririle membrilor Casei Regale. Astfel, el și prințul Andrew vor fi singurii care trebuie să respecte protocolul care le interzice ținuta militară, scrie CNN.
Simona Halep a anunțat că nu va mai juca în niciun turneu de tenis în 2022. Sportiva a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat în ultimul an într-un mesaj postat pe rețelele sociale.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis trei avertizări meteo Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vijelii puternice. Alertele sunt în vigoare joi și vineri. Sub Cod portocaliu de furtuni vor fi 9 județe.