Un bombardament israelian efectuat luni, la primele ore ale dimineţii, a scos din funcţiune aeroportul din Alep, cel de-al doilea oraş ca mărime din Siria, a anunţat agenţia oficială de presă Sana, citând o sursă militară, relatează AFP.
O barcă în care se aflau 8 persoane, între care doi copii, s-a răsturnat duminică seară în Dunăre, din cauza unei manevre greşite a celei care conducea ambarcaţiunea, o femeie de 37 de ani din Galaţi. La testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv.
Victor Ponta, consilier onorific al premierului României, susține că în străinătate sunt trimiși doar pacienții cu răni ușoare, în urma exploziilor de la Crevedia, în timp ce persoanele în stare gravă sunt tratate tot în țara noastră.
Videoclipuri publicate pe reţelele de socializare de spectatori la un concert în Las Vegas o arată pe cântăreaţa Adele întrerupând o melodie pentru a interveni în favoarea unui fan.
Două persoane, soț și soție, au murit în urma exploziilor de la depozitul de GPL din Crevedia. Bărbatul s-a stins din viață în urma unui infarct, pe care l-a făcut în momentul în care a văzut cât de grav rănită este soția lui. Aceasta a murit, însă, din cauza arsurilor grave.