Charles şi Camilla sărbătoresc la Roma 20 de ani de căsătorie
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla sărbătoresc miercuri, la Roma, 20 de ani de căsătorie, o uniune care la vremea respectivă a făcut furori în presă şi a zguduit monarhia.
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla sărbătoresc miercuri, la Roma, 20 de ani de căsătorie, o uniune care la vremea respectivă a făcut furori în presă şi a zguduit monarhia.
Douăzeci de persoane au fost ucise într-un incendiu la un azil de bătrâni din nordul Chinei, a raportat miercuri agenţia de presă de stat Xinhua, fără a detalia cauza incendiului, transmite Reuters.
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, marţi, că în următoarele zile se vor face lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţiile au durate diferite de realizare, în funcţie de complexitatea fiecărei lucrări. Aceste lucrări de reparaţii sunt urgente şi esenţiale pentru menţinerea funcţionării optime a sistemului de termoficare până la sfârşitul sezonului rece.
Primarul oraşului Flămânzi, Dan Oloeriu, şi cel al comunei Mihai Eminescu, Dumitru-Verginel Gireadă, ambele din judeţul Botoşani, au fost reţinuţi de DNA pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de luare de mită. Dosarul vizează contracte de lucrări publice, din perioada 2023 – 2024.
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar încuraja pe preşedintele rus Vladimir Putin în agresiunea sa, au declarat pentru NBC News şase oficiali americani şi europeni care au fost informaţi cu privire la acest subiect.
Metrorex informează că marţi, 8 aprilie, în jurul orei 12:30, un tren a întâmpinat probleme tehnice în staţia de metrou Basarab 2. Potrivit companiei, pentru continuarea călătoriilor, circulaţia trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă, între staţiile de metrou Gara de Nord 2 – Griviţa şi Griviţa – Străuleşti.
Temperaturile globale au susţinut maxime istorice în martie, a declarat marţi monitorul climatic din Europa, prelungindu-se astfel o serie extraordinară de căldură care a testat aşteptările ştiinţifice.